Aceste doua filme de pe You Tube, merita, cu prisosinta, vizionate. Merita sacrificate 39 min pt partea I si 1h40 min pt partea a II-a. Informatiile pe care ni le da acest tanar, trecut prin experienta si chinurile drogurilor, sunt mai valoroase si mai eficiente decat toate actiunile de pana acum ale Agentiei Antidrog si ale Ministerului Educatiei din Romania, luate impreuna. Trimiteti link-urile la copiii, respectiv la prietenii si colegii vostri. Le veti face un mare bine!

luni, 28 octombrie 2024

SOMNUL DE MOARTE AL UNEI NAȚIUNI ÎN METASTAZĂ

De la o vreme, datorită ticăloșiei aberante a celor care conduc țara, ducând-o pas cu pas spre dezastru, m-a cuprins o revoltă teribilă, o scârbă imensă și o greață amară, ai căror embrioni există însă în mine încă de pe vremea anilor ’57-60’, când eram elev în școala militară de ofițeri activi. Astăzi, însă, s-a ajuns la paroxism. De aceea, de ceva vreme, am decis să nu mai bag în seama mocirla, scursura și antiromânismul politichiei româneşti, ci să mă ocup doar de proiectele mele: redactarea și tehnoredactarea a trei reviste, finalizarea romanului în lucru „Ancore pe nori”  – cel de al zecelea –, a volumelor de versuri viitoare, câte or mai fi, și a tratatului de strategie, la care lucrez de multă vreme. Sunt proiecte grele, care necesită mult efort creativ și de documentare, analiză și sinteză, precum și asumarea unor responsabilități necesare pentru vremurile în care trăim. Dar eu fac asta de o viață. Totuși, țin să precizez că, în școala militară, pe care eu o iubesc foarte mult, așa cum iubesc toate școlile pe care le-am absolvit totdeauna cu brio, care m-a format ca om și ca ofițer, am învățat să fiu ceea ce sunt. Nu instrucția în sine, nici programul extrem de dur și exercițiile tactice și de specialitate erau insuportabile – ba chiar îmi erau foarte dragi –, ci propaganda prost făcută, cu argumente stupide, care nu avea aproape nicio legătură cu armata, cu viața militară și nici măcar cu patriotismul. Așa cum nu are nici acum. 

Nu contest necesitatea învățământului politico-educațional în armata de atunci și nici în cea de acum, dacă s-ar mai face așa-ceva și dacă ar avea vreo legătură cu știința politică, cu istoria neamului, cu valorile naționale și universale, cu cultura națională, universală și militară. Fără arondarea educației și instrucției militare și de orice fel la sistemele de valori naționale și universale, la știința politică, la cunoașterea și înțelegerea suporturilor și determinărilor geopolitice și geostrategie, s-ar genera contingente de roboți umani incapabili să înțeleagă ce fac și de ce o fac, ce este patria și care sunt valorile ei și de ce neapărat această patrie trebuie totdeauna apărată spre toate orizonturile. Contest doar dobitocia, aberațiile, lipsa de creier și, mai ales, trădarea. Statul dac a pierit tot ca urmare a unor trădări în favoarea Romei, menținerea în separație și chiar în ostilitate, timp de secole, a teritoriilor locuite de români s-a datorat presiunii imperiilor care ne înconjurau și ne sufocau, ca un șarpe Anaconda, interesului lor și, probabil, înțelegerilor lor tacite de a menține cele trei identități românești într-un areal de siguranță strategică (interioară, în cadrul Imperiului Austro-Ungar și exterioară, în cazul Imperiului Rus și Imperiului Otoman), la care se adăugau trădările unora dintre boieri, ale unora dintre domnitori și neputinței comunităților divizate ale românilor de a înțelege necesitatea și posibilitatea unirii și de a se lupta cu cei trei coloși.  

Așa a fost mereu și tot așa este și acum. Ba chiar mai rău, mult mai rău…

Simt nevoia să exprim totuși câteva reflecții. Rog displayul calculatorului să le suporte și pe cei care vor avea disponibilitatea, timpul și răbdarea să le citească, să le analizeze și să încerce să le înțeleagă, în conținutul și spiritul lor, dar mai ales în esența lor.

 

1. În decembrie 1989, Armata României, care avea, pe atunci, o doctrină proprie, bazată pe apărarea țării spre toate orizonturile, un efectiv de vreo 300.000 de militari-luptători activi, constituiți în patru Armate (cu 10 divizii mecanizare, dislocate în zonele de operații, cu două divizii de tancuri – una la București și alta la Târgu Mureș, în general, pentru contralovitură, dar nu numai –, cu 6 brigăzi de vânători de munte, cu numeroase mari unități și unități de artilerie, de rachete și artilerie antiaeriană, cu o logistică pe măsură), în o mulțime de comandamente ale armelor, cu o divizie de aviație și câteva regimente de aviație, cu două divizii de apărare antiaeriană, cu o divizie maritimă, o brigadă de vedete purtătoare de rachete și torpiloare și numeroase alte forțe, la care se adăuga o rezervă substanțială de vreun milion și mai bine de luptători, încadrați, la nevoie, potrivit planurilor de mobilizare, pentru completarea cu efective a unităților operative și în unitățile și marile unități prevăzute a se înființa în caz de război, ele însele având, în stoc, nu doar armamentul și munițiile necesare, ci și echipamentul, pus pe umerașe, în unitățile și marile unități active, care aveau obligația managementului punerii în operă a planurilor de înființare a acestora. Rezerviști erau convocați, periodic, la pregătire, în vederea actualizării cunoștințelor și deprinderilor, cunoașterii și familiarizării cu noua tehnică introdusă în înzestrarea armatei. Îndeosebi din 1964 încoace, armata era dotată, prioritar, cu tehnică militară fabricată în România, depozitele de alimente, carburant și muniții erau pline, iar tancurile din unitățile care constituiau eșaloanele de luptă aveau muniția în ele. 

După criza din 1968 (invazia Cehoslovaciei de către forțele Tratatului de la Varșovia, la care România nu a participat), au fost înființate formațiunile de gărzi patriotice, care consolidau și mai mult puterea armată a țării. Practic, aproape fiecare cetățean era și un luptător instruit și capabil de a apăra țara.

Sunt doar câteva cuvinte despre o construcție de apărare care încorpora în ea un efort extraordinar, inteligență, responsabilitate, patriotism, sacrificii, bravură. N-a fost deloc ușor. Nici neriscant. Doctrina războiului întregului popor pentru apărarea țării transformă populația în luptători, iar riscul să fie nimicită într-un război pe viață și pe moarte crește imens. Or, această vulnerabilitate, asumată, arată cât de grea și amenințătoare era situația, cât de riscantă era o astfel de doctrină și cât de asumată era o astfel de decizie politico-militară. Dar așa a fost. 

Primul tanc românesc are povestea lui, de-a dreptul eroică, ținând seama că într-un astfel de colos se asamblează peste 75.000 de repere și că el a fost adus, în câțiva ani, la cotele moderne la acea vreme ale tancului TR-850, aflat și acum în înzestrarea puținelor subunități de blindate care au mai rămas. Avionul IAR-93, care a echipat două regimente de aviație, era pe cale de a ajunge unul dintre cele mai performate avioane la clasa lui, dar, imediat după 1989, au fost tăiate, cu o furie criminală, 75 de avioane care echipau regimentul de aviație de la Craiova și pe cel de la Ianca. Subsemnatul a zburat cu un astfel de avion, la Craiova, după ce zburasem, la Borcea, cu MiG-21, în cabina 1 a MiG-ului fiind căpitan-comandorul Dorel Luca, azi, generalul Dorel Luca, unul dintre așii aviației militare supersonice a României, apoi cu MiG 29, unul dintre cele mai performante avioane din lume, la acea dată. Desigur, nu se putea face o comparație între ele, dar IAR-93 nu era avion multirol, ci doar unul de atac la sol și de sprijin al Forțelor Terestre, care se comporta admirabil în apropierea solului. Dar și escadrila de MiG 29 a dispărut sau a fost donată la alții, așa cum au dispărut, tăiate cu aparatul de sudură sau aruncate la gunoi, și obuzierele de 122 și cele două divizii de tancuri și tancurile care echipau centrele de instrucție echipaje tancuri de la Roman și Buziaș și multe, foarte multe altele. 

În calitatea mea de jurnalist militar, specializat în pregătirea de luptă și învățământ militar, am fost prezent în toate unitățile armatei, la instrucție, în marșuri pe mașini de luptă sau pe jos, la toate aplicațiile cu sau fără trageri de luptă din poligonul Cincu, de la Mălina, de la Babadag, de la Cârțișoara etc., din munți și de la câmpie, de pe fluviu și din mare. De aceea cunosc în detaliu întreaga armată de atunci, de la nivelul Ministerului Apărării Naționale și Statului Major al Apărării (pe atunci Marele Stat Major), la cel al marilor unități, unităților și subunităților, iar concluzia mea, după 10 ani de comandat de pluton, 2 ani de stat-majorist într-o brigadă, 2 ani de studii la Academia militară, absolvită ca șef de promoție, 2 ani la minister și 24 de ani de jurnalism militar, dintre care 20 la ziarul central al armatei, este aceea că am avut o armată extrem de puternică și de competitivă, cu statele majore de armate, mari unități și unități închegate și foarte bine pregătite, cele mai multe dintre ele la cel mai înalt nivel, care reprezenta o forță de temut, fiind una dintre primele 14 sau 15 armate ale planetei. 

Ar fi foarte multe de spus – pentru că am petrecut, în această instituție aflată în scutul de extremă urgență al țării, 40 de ani ca militar activ și 10 ani în calitate de cercetător științific gradul 1 –, dar mă rezum la atât.

Ei, bine, pentru a transforma România în ce este acum și, probabil, în ce urmează să devină, în concepția ticăloasă a celor care se află la butoanele războiului aberant împotriva țării noastre, desfășurat cu complicitatea clasei politice românești (imatură, fără viziune politică și strategică, incapabilă să identifice și să înțeleagă interesul național sau, pur și simplu, unealtă chioară a distrugătorilor de țară), au fost planificate și puse în operă mai multe scenarii, printre care se află și următoarele: 

a) Crearea unei situații de război complex, hibrid, împotriva României, simulat și totodată declanșat prin efectul în timp al propagandei antiromânești, susținut și întreținut de cei interesați, pregătirea și punerea în operă a diversiunii de la Timișoara declanșată de grupuri diversioniste care au intrat în țară dinspre Ungaria și Serbia, dar și din Rusia și, probabil, și din alte țări sau comunități ostile nouă, sub masca sprijinului legitim al ostilității poporului față de conducerea politică socialistă de la București. 

b) Cunoscând doctrina militară a României și realitățile din țară, cei care au declanșat acest război au mizat pe obsesia conducerii de la București de a transforma fiecare localitate într-o cetate de muncă, luptă și apărare, de a descoperi și anihila la timp coloana a cincea a inamicului și de a lichida orice focar de agresiune clasică sau atipică împotriva țării și a regimului ei politic, impus cândva sub presiunea tancurilor sovietice. Conducerea țării și, respectiv, conducerea armatei știau că, în planurile dușmanilor regimului de la București, erau prevăzute acțiuni de amploare, precum: efectuarea de provocări, infiltrarea unor grupuri care să agite populația și să o folosească deopotrivă ca scuturi umane și ca fapt împlinit, concomitent cu pregătirea și punerea în operă a altor scenarii: revolte ale mulțimii în marile orașe ale țării, ca urmare a regimului de austeritate impus de  conducerea de la București, în speță de Nicolae Ceaușescu (austeritate care avea ca obiectiv achitarea datoriei externe, populația nefiind însă informată cu privire la natura și scopul acestui efort, fapt care a declanșat o stare de nemulțumire generală în rândul românilor) etc. Dușmanii României au folosit cum nu se poate mai bine această situație pentru a crea, în timp, un suport solid de revoltă populară, agitată de grupuri special pregătite, simularea unui atac aerian multistratificat, cu aeronave de tot felul, de la supersonice la elicoptere, deschiderea focului de provocare a unei riposte masive și haotice din partea armatei (pentru a fi condamnată ulterior), sau simularea acestuia din puncte fixe sau mobile, pregătite din timp etc. Modelul respectiv a fost folosit și în declanșarea războiului din Irak, și în distrugerea Libiei, în „Primăvara arabă” și în războiul din Siria. Este meritul exclusiv al Armatei României că, în evenimentele din decembrie 1989 și în cele ulterioare, nu s-a ajuns aici. 

c) Odată declanșat conflictul între puterea de la București și cei scoși în stradă, scenariștii războiului împotriva României – pentru că de un război atipic în carne și oase este vorba –, au avut ca obiectiv strategic provocarea armatei să tragă în populație, astfel încât s-o scoată, pentru decenii (poate chiar pentru totdeauna), din inima și din sufletul națiunii, ca eroină a realizării României Mari, folosindu-se, în acest scop, un uriaș sistem de propagandă și diversiune. Profitând de faptul că unitățile militare n-au fost pregătite pentru a acționa într-un război de acest fel, și n-au folosit de la început sistemul de secretizare în actul conducerii și comunicării interne, iar sistemele de transmisiuni ale armatei au funcționat ca în vreme de pace, adversarii noștri au intervenit în mod profesionist în aceste sisteme vulnerabile, au introdus mesaje false și diversioniste, de dezinformare, de punere în mișcare a unor unități militare, în așa fel încât pe aliniamentele și în zonele hotărâte de acești criminali, să tragă unele în altele (ceea ce s-a și întâmplat în unele locuri), să se ridice aviația în aer și, astfel, rachetele și gurile de foc din sistemul apărării antiaeriene și rachetele KUB din dotarea armatelor să tragă în propriile avioane, amestecate printre norii de ținte false, iar avioanele, la rândul lor, să lovească, cu bombe, rachete și cu întregul armament de la bord, locurile din care se trage, autodistrugându-se astfel întregul sistem de apărare aeriană al țării. 

Acest din urmă scenariu al agresiunii atipice împotriva României nu s-a putut realiza, pe de o parte, datorită deciziei luată de generalul Iosif Rus, comandantul Aviației, de a nu ridica aviația în aer, și, pe de altă parte, datorită faptului că radiolocatoriștii și-au dat seama foarte rapid că majoritatea țintelor aeriene nu sunt reale, ci doar simulate, dar și prin grija celor câțiva piloți de pe avioanele și elicopterele care s-au ridicat totuși, punctual, în aer, de a nu lansa bombe și rachete împotriva propriilor mijloace de apărare antiaeriană, știind precis unde sunt ele dislocate.  

În felul acesta, în pofida declarațiilor aberante ale celor care au preluat conducerea țării, armata a apărat țara cu prețul a 269 militari morți și a peste o mie de răniți. Să nu uităm că, în acele momente, grija comandanților de armate, de divizii și de regimente, era să pregătească rapid eșaloanele de luptă care trebuiau trimise la frontieră, pentru a acționa ca detașamente înaintate în fâșiile de apărare ale diviziilor, acoperind intrarea acestora organizată în dispozitive. Pentru că ne așteptam la o invazie. Pe malul stâng al Prutului erau deja dislocare câteva mari unități sovietice, care așteptau solicitarea de ajutor din partea românilor, mă rog, a noii conduceri de la București. Generalul Gușă a respins însă categoric orice fel de ajutor (probabil că de aceea a și fost înlăturat imediat din funcție și, câțiva ani mai târziu, trecut în neființă). Conducerea ministerului a fost, dintr-odată, anihilată. Milea s-a sinucis, Gușă a murit în condiții suspecte, contactând un cancer galopant pe care nu-l avea. Grănicerii noștri s-au întâlnit cu omologii lor de peste Prut și cu reprezentanții marilor unități ale Armatei sovietice dislocate sau sosite în zonă, la mijlocul podurilor de pe Prut, exact pe lina de frontieră dintre URSS și România. Au refuzat politicos, dar categoric, orice fel de ajutor militar din partea Rusiei. Iar acest refuz a fost respectat.

În acele zile, practic, toate diviziile și aproape toate unitățile armatei erau blocate de populație sau angajate în apărarea obiectivelor de importanță strategică de pe întregul teritoriu național. Focul de descurajare pe care l-au executat unii militari a vizat avertizarea manifestanților de a nu pune în primejdie obiectivele încredințare armatei pentru apărare și, în ultimă instanță, de autosalvare în fața agresorilor și nebunilor care au crezut că pot intra în unitățile militare, pune mâna pe arme și declanșa un război civil. Și chiar dacă, în majoritatea lor, revoluționarii n-aveau nici pe departe o astfel de intenție, organizatorii loviturilor de prăbușire a României asta au vrut. Era doar o variantă, cea mai directă și cea mai facilă. Urmau și altele. 

d) Au fost, desigur, și numeroase incidente. Deschiderea focului asupra camioanelor care transportau o subunitate de securitate spre aeroportul Otopeni și care, paradoxal, a vrut să intre în dispozitiv fără a anunța, fără a respecta itinerarul de deplasare prevăzut în planul de apărare a aeroportului, la care s-au adăugat lipsa de cooperare dintre comandamente, dintre dispozitivul de apărare a aeroportului și subunitatea care venea să intre în dispozitiv și multe alte nereguli din sistem. Această situație de confuzie și necooperare a dus la deschiderea focului de către militarii de pe esplanada aeroportului asupra militarilor din trupele de securitate, care venerau să-și facă datoria, dar care au fost luați drept teroriști. Și, tot acolo, cei din apărarea obiectivului au deschis focul asupra unei unități, chemată în sprijinul apărării aeroportului (care nu era atacat de nimeni, ci doar suporta simularea câtorva elicoptere de nicăieri care fâlfâiau din luminițe, fără a face nici un fel de zgomot). Cine a mai văzut, pe lumea asta, în epoca la care ne referim, elicoptere care să nu facă zgomot!? Ulterior, cei considerați vinovați, au fost condamnați la ani grei de închisoare. 

Acestea sunt, din păcate, incidente care se petrec în orice armată din lume, atunci când se acționează în pripă și fără o coordonare corespunzătoare. În fața Ministerului Apărării Naționale, o echipă de la USLA, cu două ABBI-uri, a fost spulberată de mitraliera unui tanc, tot din lipsă de comunicare, de cooperare și de planificare. Unul dintre cei grav răniți a cerut, cu limbă de moarte, ajutor (ajutați-mă, sunt de-al vostru, nu mă lăsați să mor!”), dar n-a cutezat nimeni să iasă din tanc și să-i acorde prim ajutor. Unul dintre tanchiști îmi spunea, cu lacrimi în ochi, în dimineața acelei zile, că n-a putut să iasă din tanc și să-l ajute pe bietul camarad, considerat de către cei din dispozitivul de apărare, terorist. La fel s-a întâmplat și cu cercetașii de la Buzău, sosiți aici pentru a scotoci zona și împrejurările, așa cum fac cercetașii, dar care au fost primiți cu foc deschis atât de dispozitivul de apărare al ministerului, cât și de unii necunoscuți din blocurile de vizavi. Nu ne propunem să descriem aici toate incidentele, nici să dezgropăm morții, nici să căutăm vinovații. 

La Timișoara, înainte de a reveni în Minister, generalul Gușe a introdus toate unitățile în cazărmi, prevenind o catastrofă. După ce Nicolae Ceaușescu și consoarta lui au fugit cu elicopterul de pe Clădirea Comitetului Central, manifestanții s-au urcat pe tancuri, au pus flori la armele soldaților și au strigat în cor „Armata e cu noi”. Armata nu putea fi – așa cum nu a fost niciodată – împotriva poporului ei. Dar unii tembeli mai trâmbițează și azi contrariul.

e) Cu toate aceste incidente și cu multe altele, militari au luat în pază toate obiectivele, armata a stăpânit situația creată, iar conducerea militară provizorie, a transferat, chiar în clădirea ministerului, responsabilitatea conducerii politice a țării politicienilor emanați de revoluție, cum era, de altfel, firesc. Ce anume au făcut politicienii cu această conducere, se știe. La câțiva ani după această revoluție – pentru că revoluție a fost, de vreme ce a schimbat un regim politic cu alt regim politic –, s-a instalat, agresiv, un fel de capitalism vulgar, primitiv și sălbatic, la care nimeni, în România, nu mai visa demult, dar care a apărut dintr-odată, ca o pacoste, luată drept binecuvântare cerească, în numele și în serviciul căruia s-a declanșat marea degringoladă. De fapt, n-a urmat, ci a fost reluată, cu ura răzbunării partidelor istorice, reînființate brusc, față de anii ‘50, ani care dispăruseră demult, dar nu și din memoria lor, și cu lăcomia puterii, cea care orbește și sugrumă. Nici ceilalți, neistoricii, emanați de revoluție, n-au fost mai breji. Unii au început privatizările frauduloase, ceilalți le-au continuat și amplificat, dar nu în folosul țării, ci în cel al buzunarelor lor și ale acoliților lor. Așa au apărut bogații României, devalizând patrimoniul național și umplându-și buzunarele din visteria statului, din băncile românești sugrumate în primii cinci ani și acaparate de sucursale ale băncilor străine etc. etc. 

Încet, încet, dar sigur, românescul a fost sufocat și anihilat de capitalul străin, care nu dorea altceva decât cotropirea resurselor țării, distrugerea rapidă a economiei românești și a instituțiilor statului, în numele statului de drept și transformarea României într-o țară fără economie, fără industrie, fără resurse, ci doar într-o piață de desfacere. Peste 1200 de întreprinderi au fost rase de pe suprafața pământului, majoritatea dintre ele fiind dotate cu tehnologie nouă, cumpărată din Vest, pe bani grei, și vândută, apoi, de către băștinașii fără Dumnezeu, de către alogenii și străinii fără scrupule, tot străinilor, ca fier vechi, pe bani din care s-au înfruptat atât alogenii cât și băștinașii ticăloșiei românești. 

Justiția n-a văzut nimic, n-a auzit nimic și n-a știut mimic până în ziua în care și-a dat seama că poate fi (și chiar este!) o putere deasupra oricărei puteri și poate, în cârdășie cu vârfurile politice conducătoare, cu corporațiile care au pătruns imediat pe teritoriul românesc distrugând sau acaparând absolut tot: serviciile publice și de rețea, în care consumatorii sunt captivi, sistemul bancar, pământul, economia, resursele pământului, conștiințele și cerul, să facă tot ce vrea, mai exact ce vor noii stăpâni. Ei, politicienii, străinii și o parte dintre justițiari au devenit, peste noapte, deopotrivă, Dumnezeii, patronii și teroriștii românilor, golind țara de orice vlagă, cufundând-o în analfabetism și făcându-i pe cei care au mai rămas pe acasă să accepte jugul, frâul și umilința. 

Parlamentul a făcut și a votat legi în favoarea lor și în detrimentul românilor, a acceptat tot felul de retrocedări reale sau imaginare, tot felul de mișmașuri cu fondul locativ, cu pământul, pădurile și resursele țării, fără să miște un deget. Cea mai mare parte a pădurilor noastre seculare, protejate cândva de statul român, au fost rase de pe suprafața pământului românesc și transportate cu trailere în Austria, deși, înainte de 1989, România dispunea de o mulțime de combinate de prelucrare a lemnului, de celuloză și hârtie, dotate cu tehnologie de ultimă oră și având o cifră mare la exportul de lemn prelucrat, mai ales de mobilă sculptată. 

Sistemul educațional a fost făcut praf, atât prin programe școlare idioate, prin manuale alternative haotice și prin eliminarea aproape totală a istoriei naționale din școli, prin degradarea limbii și umilirea ei în fața limbii engleze etc. etc., cât și prin elaborarea unor legi ale educației permisive pentru impostori și distrugători de cultură, prin liberalizarea disciplinei școlare și a respectului, prin eliminarea uniformelor, a regulilor de comportament civilizat și a tuturor normelor și realizărilor care au făcut, în trecut, de-a lungul anilor, ca învățământul românesc să fie unul dintre cele mai eficiente și mai performante din Europa. 

Noilor stăpâni (vizibili sau din umbră) nu le-a convenit ca populația Românei să fie educată, impunând, în acest sens, fel de fel de normative și de birocratisme inutile și stupide și cultivând cultul rugăciunii, al smereniei, al acceptării sorții și umilinței, în schimbul fericirii de pe lumea cealaltă. Desigur, românii sunt un popor credincios, dar de aici până la umilință endogenă, renunțare la onoare, la demnitate, la apărarea valorilor civilizației românești, ar trebui să fie o cale lungă sau, mai exact, o trecere imposibilă. Pentru că „nu e totuna leu să mori, sau câine-nlănțuit”, cum spunea poetul.   

Lipsită complet de locuri de muncă, forța înalt calificată și calificată a României a emigrat rapid peste hotare, în căutarea unui loc de slugă. Este vorba de peste cinci milioane de oameni! Și, probabil, de încă două-trei milioane, care vin și pleacă peste hotare, în funcție de interesul lor și al stăpânilor lor.

Într-o Europă occidentală îmbătrânită și cramponată în sentimentul de superioritate față de țările Europei Centrale și Răsăritene și față de restul lumii, emigranții români au acceptat orice muncă, de la practicarea medicinii, învățată în școlile din România, dar nu la ei acasă, ci în capitalele și orașele europene vestice, pe un salariu mult mai mic decât al locuitorilor băștinași, la munca în construcții, în agricultura altora, în timp ce pământul țării era dăruit la alții, în îngrijirea bătrânilor din Europa de Vest, în timp ce bătrânii României, cărora li se recalculează la infinit, de către fiecare guvern care acaparează puterea prin prostirea nației, o pensie mizerabilă ce nu le asigură nici măcar coșul zilnic și medicamentele supraviețuirii. Oricum, România se situează pe primele locuri din Europa la consumul de medicamente și de alimente nesănătoase, aduse de către procesatori din scursurile alimentare ale Occidentului, din Turcia, din Polonia, din Ungaria etc., numai din România, țara pâinii, nu. 

Pierderile României, în trei decenii de capitalism agresiv și vulgar, le depășesc pe cele înregistrate în sute de ani sub dominația sau sub presiunea imperiilor. 

Și prăbușirea se continuă, în timp ce guvernanții vorbesc de creștere economică și susțin că România se află pe locul unu sau doi în Europa de azi, în ceea ce privește o astfel de creștere... Cum mama dracului să te situezi pe locul unu sau doi, când tu ți-ai distrus economia, patrimoniul, cultura, sistemul educațional, ți-ai înstrăinat forța de muncă înalt calificată și calificată, singurul potențial nedegradabil al națiunii, și școlești minți românești de înaltă calitate nu pentru țara ta, ci pentru Occident?!

Ce s-a întâmplat cu tine, Românie? De ce tineretul tău, în cea mai mare parte, vrea să te părăsească? De ce visează să ajungă la Londra, la Paris, la Amsterdam, la Roma, la Berlin, la Veneția sau la dracu-n praznic, numai în România nu? A devenit România, care te-a crescut și te-a educat, care se luptă eroic, de milenii, să existe, să reziste și să supraviețuiască în strânsura imperiilor și vecinilor acaparatori, o țară ciumată? Sau tu ți-ai pierdut busola și nu mai știi încotro s-o iei, crezând că unde-i bine, acolo și numai acolo, este și de tine? Ai uitat (sau poate n-ai știut niciodată, poate nici nu te interesează) că bunicii și străbunicii tăi au luptat și mulți dintre ei au plătit cu viața dreptul tău la țara în care te-ai născut, că țara ta este casa ta, că, aici, acasă, și numai aici ești în drept să ai o casă a ta, casa strămoșilor tăi? Te-am văzut la cursuri, la Universitate, îmi place inteligența ta, dar lasă de dorit cultura ta, educația, sistemele de valori în care crezi, lipsa patriotismului tău și fuga spre acolo unde crezi tu că-i bine… Dacă tu crezi așa și toți ca tine cred așa, se duc de râpă valorile noastre, iar românii vor deveni, în una-două generații, un popor fără țară, o națiune fără patrie. Sau nici măcar atât. 

Acesta-i idealul tău? 

 

2. Armata țării, după ce a descurajat efectiv, prin forța și atitudinea sa, o intervenție militară în România, atunci, la finele anului 1989, și a apărat o revoluție care, în cele din urmă, a dus la sărăcirea țării și a românilor, la invazia corporațiilor și marketurilor străine și, în acest fel, la golirea de conținut a conceptului de suveranitate națională, a continuat să-și facă planuri de restructurare și modernizare. 

Erau, de fapt, simple iluzii. Nimeni nu avea nevoie, în această țară, la acea dată, de așa ceva. Politicienii s-au făcut că nu văd și nu aud, câțiva dintre ei au apărut pe sticlă și au susținut, sus și tare, că, de vreme ce nu mai sunt războaie, armata și, mai ales, ofițerii ei trebuie plătiți la salariu mediu pe economie, ba chiar și la salariul minim, pentru că, oricum, nu produc nimic. Alții au dorit contopirea categoriilor de forțe și crearea unei structuri hibride, bună la nimic. Iar cei mai mulți au rămas buimaci. Politicienii, care au ajuns, așa cum au ajuns, la conducerea țării, susținuți sau presați de cu totul alte interese decât interesul vital al României, au hotărât urgent profesionalizarea acesteia (o profesionalizare fără profesioniști și resurse), trecând-o, de fapt, pe linie moartă, mai ales după ce armata a determinat și asigurat, prin comportamentul ei, dar și datorită interesului marilor puteri și al altora de a pune mâna, foarte rapid, nu doar pe finanțele și avuția țării și al întregii zone balcanice și răsăritene, ci și pe resursele noastre, intrarea în NATO. Dar nu atunci când, datorită valorii ei, ar fi trebuit ca țara să fie primită în Alianță și în Uniunea Europeană, ci, la urmă, dar și atunci datorită interesului altora de a spulbera Iugoslavia și de a reface ordinea dinaintea Primului Război Mondial, ordine pe care unii dintre cei care diriguiesc lumea, după cum vor ei, o considerau și o consideră și azi ca model de echilibru strategic și de organizare europeană multietnică și multiculturală… 

Nemții abia așteptau să dărâme zidul, să se reunească și să impună federalizarea Europei, americanii erau interesați de resursele din Kosovo și de un scut anti-Est, pe axul Marea Neagră – Marea Baltică, francezii de francofonie și de remodelarea și dezvoltarea puterii lor strategice, alcătuind, împreună cu rivalii lor de totdeauna, nucleul dur al Uniunii Europene, ceilalți, toți și fiecare în parte, de noua lor condiție în sistemul global etc. etc. 

În doar câțiva ani, economia României a fost complet anihilată, industria de apărare ucisă prin nefinanțarea armatei și, deci, prin lipsa de comenzi, ca și prin distrugerea industriei țării, a centrelor de cercetare, a producției interne. Or, se știe, nu poți avea o industrie de apărare competitivă, dacă nu ai o industrie națională puternică și o cercetare științifică pe măsură. Iar toate acestea s-au făcut nu doar de către străini, ci mai ales de incultura politică, de prosia și trădarea celor care au fost, în acești ani, la butoanele strategice ale conducerii României.

În aceste condiții, reforma armatei, concepută ca modalitate de a moderniza, a devenit calea cea mai sigură de a distruge. Nu a existat nici un fel de reformă, ci doar o restructurare distructivă și chiar criminală. Potrivit concepției acestei reforme, efectivele au fost reduse drastic de la peste 300.000 de militari la 70.000, marea majoritate a cadrelor militare, de ordinul zecilor de mii, a suportat un proces de disponibilizare extrem de virulent, mai drastic chiar decât cel de la finele celui de Al Doilea Război Mondial. Desigur, unii s-au bucurat de acele salarii compensatorii, crezând că își pot crea un suport economic, cu cei 150-200 de milioane de lei, pentru a-și lua viața de la început, într-o economie de piață extrem de agresivă, de dură și de ticăloasă. 

Cazărmile părăsite au fost date primăriilor sau cui s-a nimerit (cele mai multe sunt, azi, într-o stare jalnică, așa cum este și sistemul de irigații, cum sunt și urmele în ruină ale întreprinderilor industriale ale României, cum este și viața românilor care au mai rămas prin țară să deservească marketurile și corporațiile străine, care au pus stăpânire pe tot: resurse, pământ, oameni, apă și aer),  doctrina militară națională a fost făcută varză, iar noua doctrină – cea de alianță – a transformat pur și simplu falnica armată română într-o structură de nișă, un fel de șoricel mecanic, cu misiunea de a acționa în unele dintre teatrele de operații ale lumii, cu o instrucție centrată pe gestionarea crizelor și conflictelor și nu pe apărarea țării spre toate orizonturile. Educația patriotică și militară a tineretului realizată cândva într-o armată națională temeinică, s-a prăbușit și ea, lăsând loc educației de clan, individualismului deșănțat, liberalismului cretin și vulgar și altor racile ale așa-zisei societăți deschise.

Și, bineînțeles, nimănui nu-i pasă. Nimeni nu se gândește la rolul pe care îl avea și trebuia să-l aibă o armată într-o țară aflată cândva între trei mari imperii și supusă pe vecie presiunilor create de aceste imperii. Vecinii României – toți fiind, de fapt, populații migratoare războinice sedentarizate – nu sunt prietenii României, ci doar vecinii ei, care abia așteaptă un nou dictat de tipul celui de la Viena din 1940. Tot de la Viena. Chiar dacă, în noile condiții ale federalizării Europei, pare puțin probabilă o astfel de eventualitate. Puțin probabilă, dar nu imposibilă.

Fără o putere economică remarcabilă, fără un potențial uman de cea mai înaltă calitate, fără o educație corespunzătoare, fără o cultură temeinică, fără unitate națională și fără o putere militară capabilă să apere țara spre toate orizonturile, cu sau fără sprijinul aliaților, este puțin probabil ca țara să poată supraviețui. Faptul că face parte din Uniunea Europeană nu-i asigură nici suveranitatea, nici integritatea teritorială, nici independența, ci dimpotrivă. Europa nu cultivă spiritul patriei, naționalismul luminat, legea pământului, ci regionalizarea și federalizarea, resubjugarea națiunilor unor centre de putere europeană, care sunt tot acolo unde au mai fost. 

Conducerile românești de după 1990 n-au făcut altceva decât să oblige populația să plece din țară în căutarea unui loc de muncă, adică de slugă, să cedeze finanțele și economia țării băncilor străine, corporațiilor sau intereselor de tot felul, numai românești nu, să dezbine populația care a mai rămas, să creeze o teribilă forță antiromânească chiar din românii plecați peste hotare și, în final, să aducă țara pe marginea prăpastiei. 

Mai mult, câțiva dintre moldoveni vor Moldova lui Ștefan cel Mare, separată de România, câțiva dintre ardeleni vor un Ardeal independent, separat de Miticii de la București, pentru că, chipurile, Ardealul ar fi mai civilizat și mai cu moț decât restul României, tocmai pentru că a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, așa cum, de altfel, cred și unii dintre ceilalți români, care nu sunt ardeleni. 

Președintele actual al României – antiromânul perfect, un lup îmbrăcat în piele de lup și nu de oaie – nu face altceva decât să provoace, să susțină și să întrețină această dezbinare. Totuși, românii (a se citi mașina de voturi), cei de peste tot, îl votează în continuare, liberalii îi atacă, în modul cel mai vulgar și cel mai agresiv posibil, cu ură și dispreț, pe pesediști, pesediștii se atacă între ei, useriștii aduc aminte de perioada extremismului tineretului violent din Germania, dar și din România, care a precedat cel de-Al Doilea Război Mondial, rupți complet de realitățile țării. Ei cred că pot salva România, distrugând-o. 

Proiectele de țară clamate, când de unii, când de alții, sunt niște nimicuri în comparație cu valorile distruse, cu tragedia populației alungate (România este pe locul doi în lume, după Siria – care se află în război de mai bine de cinci ani –, în ceea ce privește fenomenul emigrației), cu devastarea economiei, culturii, educației și modului nostru de viață.  

Nimeni nu face mai nimic pentru a opri tăierea pădurilor țării, chiar dacă o mână de lucrători din silvicultură și-au pierdut viața încercând să oprească criminalii pădurilor României, pentru repunerea agriculturii românești în drepturile ei, pentru refacerea potențialului economic, cultural și intelectual al țării, pentru controlul resurselor strategice. O țară contează pentru sine, în sine și în lume, nu după caii verzi pe care-i visează politicienii români, hibrizi sau alogeni, ci după puterea ei reală (economică, politică, intelectuală și, bineînțeles, militară), după cultura, onoarea și demnitatea ei națională, după capacitatea ei de a crea și cultiva relații trainice cu vecinii și cu toate țările lumii, benefice pentru ea și pentru partenerii săi. 

Dacă ai putere, contezi, dacă n-ai, nu. Nimic și nimeni nu poate exista și rezista sub semnul duratei, dacă nu au putere și resurse. România nu mai are nici resurse (le-a cedat la alții), nici putere și cu atât mai puțin, putere militară. Armata nu mai are resurse de mobilizare, nu are efective, nu are rezerve mobilizabile, nu are armament destul, nici tehnică de luptă performantă, nu are nimic, în afară de pieptul de aramă al românului milenar. Tehnica de luptă este cumpărată cu bani grei din vechiturile altora, iar politicienii cred că nu avem nevoie de o putere armată, de vreme ce suntem în NATO, nici de putere economică, de vreme ce avem corporații străine, nici de resurse, de vreme ce nu avem cu ce le prelucra și folosi, nici de inteligență, de vreme ce inteligențele țării iau drumul marilor capitale care le plătesc mai bine, nici de istorie, întrucât istoria nu produce bani pentru buzunarele lor, ci doar nostalgii (patriotarde, le zic unii dintre ei), de vreme ce lumea se îndreaptă spre hiperism, globalizare și cognocivilizație, ci doar de nimic, pentru că nimic, în concepția lor, înseamnă infinit blajin și lipsă de griji. 

Incultura lor politică și strategică este strigătoare la cer. Nu le pasă de nimic, în afară de o gâlceavă veșnică pentru a cuceri și menține, cu orice preț, puterea. Fără să-și dea seama că, de fapt, putere înseamnă asumare de responsabilități uriașe. Aici, neglijența, abuzul, lăcomia, aroganța și, mai ales, lipsa de creier, înseamnă nu doar dezastrul tău, ci și dezastrul țării tale. 

3. Desigur, marile puteri – și îndeosebi puterea americană – au interesul de a menține conflictualitatea militară a lumii la un nivel cât mai scăzut, astfel încât să poată fi gestionată, în primul rând, de către ele, de către aceste mari puterii, care formează, în jurul lor, alianțe și coaliții, de către organizațiile internaționale de securitate (ONU, OSCE, NATO etc.), coordonate tot de ele, de către corporații, de către marea putere financiară și de către împărații din umbră. 

În acest timp, marile puteri se înarmează cu cele mai sofisticate arme, iar inteligența tehnică nu încetează de a elabora și realiza, în continuare, arme care nu au existat, din ce se știe, niciodată pe Terra: arme inteligente, arme hipersonice, arme bazate pe amplificarea undelor, arme geofizice, arme nucleare din noua generație, arme climatice, arme cosmice, arme cognitive etc. 

Armele acestea nu sunt făcute să tacă, ci doar să aștepte momentul în care cei care le au le vor și folosi. Oricum, tot le folosesc. Pentru descurajarea celorlalți, pentru menţinerea unui echilibru strategic pe muchie de cuțit, convenabil lor, pentru impunerea intereselor lor importante, pentru provocarea de crize și conflicte armate controlabile, dar și ca mijloace de consum pentru industria armelor, extrem de profitabilă, și de presiune geopolitică. 

De când cu redeschiderea faliei strategice Marea Neagră – Marea Baltică, în urma summit-ului de la Vilnius și crizei ucrainene, s-a constituit din nou un front vestic împotriva Estului și un nou front estic, împotriva Vestului. România este chiar pe falie, iar în poligoanele ei, se antrenează forțele care, la o adică, vor intra primele în bătălie. Rusia s-a înarmat până în dinți, americanii sunt deja înarmați până în creștet, având cea mai puternică armată din lume, pe care o pun mereu la treabă, chinezii ocupă confortabil locul trei, japonezii revin în forță între puterile militare strategice ale planetei, turcii au deja o armată excelentă, dotată cu tehnică performantă, inclusiv cu teribilul F-35, pe care urmează să-l campeze pe primul lor portavion, capitalele vestice cunosc o presiune islamică fără precedent, dar unii lideri ai UE consideră că așa este bine pentru Europa care are nevoie de sânge proaspăt, deci de migratori, așa cum au fost și ei, cu un mileniu și jumătate în urmă, când au distrus Imperiul Roman și, după care, la timpul potrivit (după Renaștere, când au realizat mijloacele necesare), au ieșit din mileniul lor de așteptare strategică și și-au trimis, peste Atlantic, detașamentele lor înaintate pentru a explora și cuceri restul lumii, desigur nu de dragul acestui rest, ci doar pentru a-și extinde puterea și a folosi la discreție resursele planetei. Tot așa este și acum. 

Populația sedentară a României n-a participat niciodată la nicio invazie. Ea a trebuit să-și apere, cât a putut și cum a putut, pământul strămoșilor, limba și cultura și să le lase urmașilor, să reziste migratorilor războinici și să se adapteze vremurilor și vremuirilor. Așa a fost mereu, din generație în generație, indiferent de urgiile și catastrofele care s-au abătut asupra lor. Românii au reușit să se reunească pe pământul Daciei, atunci și numai atunci când au trecut de la stadiul de băștinași dezbinați, dar iubitori de vatră, la stadiul de identitate națională, de forță integrată și conștientă de importanța și vitalitatea pământului natal. 

Din păcate, azi, tot mai puțini dintre noi văd și înțeleg vremurile, uneltirile și urzelile care se fac împotriva României și românismului, agresiunea implicită a corporațiilor și a marketurilor care au transformat populația în consumatori captivi orbi, mulțumită și chiar încântată că poate cumpăra un automobil la mâna a doua sau a treia, că marketurile au locuri de parcare, că pot plăti cu cardul otrava din alimentele neromânești care au pătruns în fiecare localitate din România, dar mai ales în marile orașe, că pot fi slugi purtătoare de smartphone și de laptop, că se pot duce unde vor în Europa, chiar și fără pașaport, pentru a-i slugări pe cei care au nevoie de slugi și nu de parteneri sau de egali. 

Cei care au dominat lumea ieri o domină și azi, umilii de ieri au devenit din nou umili și azi. 

Și, probabil, așa va fi mereu. Nimeni, în România făcută harcea-parcea, nu se va revolta împotriva celui care îl stăpânește și îl umilește, ci doar împotriva celui de-o seamă cu el, adică împotriva vecinului de-o seamă cu el și a camaradului său. De aceea, probabil, votul este așa cum este: schizofrenic și potrivnic realității, nevăzător și handicapat. Sau programat să fie așa. 

Referindu-se la conducătorii României din vremea sa, Mircea Eliade, îi asemuia, pe aceștia, cu niște piloți orbi, considerând, în același timp, că, în mare parte, intelectualii din acele timpuri sunt nu numai atrași de alte culturi și de alte zări, ci și antiromâni. Astăzi, nu doar cei care conduc România, ci și majoritatea votanților sunt nu doar orbi, ci și blestemați să nu înțeleagă mai nimic din ce se întâmplă, să nu aibă în vedere interesul de țară, ci doar să voteze exact pe cei cărora nu le pasă, în nici un fel, nici de masa votanților, nici de soarta țării. Adică pe antiromânii perfecți. Iar mașinăria de vot, hodorogită sau ultrasofisticată, face restul.

Niciunul dintre președinții României de după 1989 nu s-a bătut și nu s-a zbătut pentru țara asta, primii doi bucurându-se doar de confortul funcției și demnității, ultimii doi străduindu-se doar să dezbine și să stăpânească, să domine și să dicteze, făcând pipi pe Constituția României, sau acționând la limita legii, pentru a nu fi acuzați de ilegalități. Dar cine să-i acuze? Justiția din România?! Mira-m-aș!

Niciuna dintre identitățile parlamentare n-a avut în vedere, la analiza și aprobarea legilor, interesul național al României, ci doar interesele de grup, interesele străinilor, ale corporațiilor, ale antiromânilor. Pe niciunii nu i-a interesat capitalul românesc, dreptul românilor de a fi, în țara lor, stăpâni pe avuția și resursele țării, calitatea educației, protecția patrimoniului secular, construirea și menținerea puterii României, ca țară unitară, suverană și independentă, construcția europeană pe bază de respect, egalitate și suveranitate. Așa se face că, în trei decenii, România a pierdut aproape întreaga avuție națională, iar suveranitatea și integritatea ei teritorială au devenit, din piloni de bază ai existenței țării și națiunii, noțiuni superflue, pe care nici legiuitorul, nici guvernanții și nici chiar locuitorii de rând, îndeosebi cei tineri, nu le mai iau în serios. Ceea ce este extrem de grav! 

Se pare că aleșii și culeșii neamului au trecut de la conceptul de țară suverană, unitară, integrală și independentă, la conceputul de comunitate internațională… Un fel de expansiune în ceață. Pe motiv că, dincolo, se află, probabil, soarele. O picătură de apă cristalină aruncată într-un ocean care nu există. Adică, în nicăieri. 

De aici nu rezultă că eu contest necesitatea Uniunii Europene, ca unitate europeană a statelor și națiunilor care o compun. Dimpotrivă, eu cred într-o Europă a națiunilor puternice, într-o Europă a unității și indestructibilității națiunilor europene unite – pentru că așa este firesc să fie –, dar nu într-o Europă a distrugerii statelor, mai ales a celor de la periferie, și a reconstituirii vechilor imperii, într-o altă înfățișare. Am spus-o și am scris-o de multe ori – o repet și aici –, eu cred că o Uniune Europeană a tuturor statelor și națiunilor care o compun nu poate fi realizată decât atunci și numai atunci când toate statele și națiunile vor atinge acel coeficient maxim de integralitate, care să determine integrarea într-un nou sistem, cel al Uniunii. Altfel, vom avea mereu o Europă cu mai mult viteze, cu mai multe mentalități, cu mai multe interese... vitale – unele imperiale, altele de slugă –, de care, în cele din urmă, se va alege praful.

 

În loc de concluzii:

 Ce ar mai fi de făcut? Oare, în aceste condiții, mai poate cineva face ceva pentru unitatea și integralitatea României? 

Mai poate. Poporul român. Dacă și numai dacă se trezește. Deși e cam greu. Azi, somnul, mai ales cel al rațiunii, este mai dulce ca trezirea la realitate. Chiar dacă acest somn înseamnă moarte. Dar, totdeauna, fie și în ceasul al 12-lea, poporul român s-a trezit. Nu în mod miraculos, ci prin glasul sângelui, al pământului și al creierelor marilor patrioți români. 

Eu cred în această trezire din „somnul cel de moarte”. Ce înseamnă această trezire și cum se poate ea realiza? Aici sunt foarte multe de spus. Și, mai ales, de făcut.

Gheorghe Văduva

vineri, 18 octombrie 2024

Alegeri prezidențiale în Moldova. Pe 20 octombrie 2024 are loc si referendumul national

 Cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne duminică, 20 octombrie 2024, pentru două voturi importante: primul tur al alegerilor prezidențiale, 11 candidați fiind înscriși în cursa pentru președinția Moldovei, și referendumul de schimbare a constituției, în vederea aderării la Uniunea Europeană.


Alegerile președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie reprezintă cel de-al cincilea scrutin prezidențial de la declararea independenței.

Referendumul reprezintă acel scrutin prin care cetățenii cu drept de vot își exprimă opțiunea în cele mai importante probleme ale statului și societății în ansamblu. În Republica Moldova, există două tipuri de referendumuri care pot fi organizate: Referendum republican - este constituțional, legislativ, privind demiterea Președintelui Republicii Moldova, consultativ. Are loc la nivelul întregii țări; Referendum local - are loc la nivel de sat/comună/oraș/municipiu/raion, unitate administrativ-teritorială cu statut special, revocarea primarului. Republica Moldova a depus în martie 2022 o cerere de aderare la Uniunea Europeană. În iunie 2022 i-a fost acordat statutul de țară candidată. Ulterior, în noiembrie 2023, Comisia Europeană a emis o recomandare de deschidere a negocierilor de aderare cu Republica Moldova. Obiectivul Republicii Moldova este de aderare la UE până în anul 2030. La referendumul din 20 octombrie 2024, cetățenii vor răspunde la întrebarea "Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?" În dreapta textului întrebării se plasează pe orizontală două patrulatere cu cuvintele „DA” și „NU”, iar sub acestea sunt două cercuri. Alegătorul pune ștampila cu mențiunea „Votat” în unul dintre cercurile inscripționate cu „DA” / „NU”.

În ceea ce priveşte referendumul, ponderea cetăţenilor din Republica Moldova care susţin integrarea europeană a crescut semnificativ, de la 57 la sută în aprilie 2024 la 63 la sută în septembrie 2024. Majoritatea moldovenilor sunt hotărâţi să meargă la vot pentru a decide obiectivul de dezvoltare strategică pe termen lung al ţării. Dacă în luna august circa 66% dintre respondenţi afirmau că vor merge şi vor vota atât la prezidenţiale, cât şi la referendum, iar circa 10% erau indecişi, în luna septembrie a scăzut numărul indecişilor cu 3,5%. Participarea la referendum şi alegerile prezidenţiale a crescut cu 2% şi cam tot atât a crescut procentul celor care declară că vor participa doar la alegerile prezidenţiale, arată Watchdog. Peste jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova consideră că dezinformarea şi manipularea opiniei publice de către actorii externi contribuie foarte mult la regresul din Republica Moldova. Unul din mesajele toxice folosit de oponenţii referendumului pentru a diviza societatea sugerează că diaspora nu trebuie să aibă dreptul să participe la referendum. Anumiţi lideri politici insinuează că referendumul constituţional nu ar conta pentru procesul de integrare europeană, îndemnând oamenii să nu îşi expună opinia. Datele sondajului din septembrie arată că, în ciuda minciunilor, 69 la sută dintre moldoveni consideră că referendumul din 20 octombrie 2024 este un pas important pentru procesul de aderare la UE care trebuie efectuat acum pentru a nu pierde această şansă istorică.

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2024 din Moldova

Pe buletinul de vot sunt înscriși 11 candidați astfel:

1.     Alexandr Stoianoglo, susținut de Partidul Socialiștilor (PSRM) - a ocupat funcția de procuror general al Republicii Moldova în perioada 29 noiembrie - 5 octombrie 2021;

2.     Maia Sandu, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate - actuala președintă a Republicii Moldova;

3.     Renato Usatîi, de la formațiunea „Partidul Nostru” - fost primar al localității Bălți. A mai candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din anul 2020, când s-a clasat pe locul al treilea, după Maia Sandu și Igor Dodon;

4.     Vasile Tarlev, de la Partidul pentru Viitorul Moldovei - a fost Prim-ministru al Republicii Moldova. În prezent este președinte al Congresului Național al Industriașilor și Antreprenorilor din Moldova;

5.     Irina Vlah, candidat independent - fostă guvernatoare a Găgăuziei, o mica reugiune autonomă din sudul Republicii Moldova;

6.     Ion Chicu, din partea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei - fost premier al Republicii Moldova, fost ministru al Finanțelor și consilier al fostului președinte Igor Dodon;

7.     Andrei Năstase, candidat independent - fost primar general al Chișinăului și viceprim-ministru și ministru de Interne în Guvernul Maia Sandu;

8.     Octavian Țîcu, susținut de Blocul electoral „Împreună” - istoric, politician și fost boxer profesionist. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, consilier rational în Consiliul rational Ungheni și ministru al Tineretului și Sportului al Republicii Moldova;

9.     Victoria Furtună, candidat independent - fostă procuroare anticorupție;

10. Tudor Ulianovschi, candidat independent - fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova în Guvernul Pavel Filip.

Natalia Morari, candidat independent - jurnalistă din Republica Moldova.

Care este procedura de vot în Republica Moldova

În ziua alegerilor prezidențiale, pe 20 octombrie,  au drept de vot cetățenii cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți până în ziua alegerilor, inclusiv. Urnele de vot se deschid pe 20 octombrie 2024 la ora 7:00 dimineața și se închid la ora 21:00. Fiecare alegător va semna de două ori pe lista membrilor biroului electoral al secției de votare, atunci când vor primi cele două buletine de vot. Pentru a vota, alegătorul are nevoie de unul dintre următoarele documente/acte de identitate: Buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, care confirmă domiciliul sau reședința temporară a alegătorului pe teritoriul secției de votare; Buletinul de identitate provizoriu cu mențiunile privind cetățenia Republicii Moldova, domiciliul sau reședința temporară a titularului; Pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat. Ce spun ultimele sondaje: cine ar câștiga alegerile prezidențiale din Republica Moldova 2024 Cel mai recent sondaj, prezentat în septembrie 2024, arată că Maia Sandu rămâne favorita competiţiei pentru funcţia de preşedinte, cu circa 36 la sută din intenţiile de vot. Potrivit sondajului, Maia Sandu este urmată de Alexandr Stoianoglo, susţinut de PSRM (socialiştii fostului preşedinte Igor Dodon) - 10 la sută, Renato Usatîi, reprezentant al Partidului Nostru - 7,5 la sută, şi Irina Vlah, candidat independent, fostă guvernatoare a regiunii semiautonome Găgăuzia - 4 la sută. Restul candidaţilor au înregistrat scoruri între 0 şi la sută, însă este de remarcat că 22 la sută dintre cei care au participat la sondaj au spus că nu au luat încă o decizie clară în privinţa votului pentru alegerile prezidenţiale, ceea ce ar putea duce la modificări uşoare în clasamentul candidaţilor pe parcursul următoarelor săptămâni. Faţă de luna august 2024, nici unul dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale nu a înregistrat o creştere semnificativă de rating. Însă se poate observa că opţiunile diverse existente cresc uşor nivelul de nehotărâre a oamenilor şi îi determină să fie mai ezitanţi, scrie ONG-ul Watchdog.

Secții de votare deschise în România pentru cetățenii moldoveni

Alegătorii care nu se află în Republica Moldova în ziua votului o pot face la secțiile de votare organizate în străinătate. În total, 234 de secții de votare vor fi deschise în străinătate, infomează Comisia Electorală Centrală. Dintre acestea, 16 vor fi în România: Trei secții de votare în București; Două secții de votare în Iași; Două secții de votare în Cluj-Napoca; Câte o secție de votare în orașele: Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Un candidat poate câștiga primul tur al alegerilor prezidențiale, dacă obține cel puțin 50% plus un vot din totalul voturilor valabil exprimate. Dacă niciun candidat nu atinge acest prag, se organizează turul doi de scrutin cu primii doi candidați cu cel mai mare număr de voturi. În turul doi de scrutin este ales președinte candidatul care obține cele mai multe voturi, indiferent de prezența la vot. După validarea scrutinului, candidatul ales președinte al Republicii Moldova depune jurământul în fața Parlamentului și a Curții Constituționale, cel târziu la 45 de zile după alegeri. Mandatul președintelui Republicii Moldova durează patru ani, potrivit Constituției și, la fel ca în România, o persoană nu poate deține funcția de președinte al Republicii decât pentru cel mult două mandate consecutive.

luni, 14 octombrie 2024

Dan Hazaparu, presedintele F.R.D.D. despre originea recentului scandal constitutional

 

FUNDAŢIA ROMÂNĂ DE DEMOCRAŢIE PRIN DREPT (FRDD)

Str.Cetatea de Balta,Nr.14,Sector 6, Bucuresti

 

Tel.: 0728 289 057

e-mail: geopolitica10@gmail.com; dan.hazaparu@frdd.ro

www.frdd.ro

 

Originea scandalului constitutional

 

In calitate de Presedinte al Fundatiei Romane pentru Democratie prin Drept

(F.R.D.D.) care a fost infiintata si functioneaza sub inaltul patronaj al Comisiei de la Venetia,

am luat public, de mai multe ori, apararea Curtii Constitutionale a Romaniei, in special in

timpul mandatelor Presedintilor Augustin Zegrean si Valer Dorneanu.

Am facut-o, si nu regret, pentru ca CCR a adus reale servicii democratiei romanesti,

chiar daca nu intotdeauna deciziile acesteia au fost populare.

In plus, jurisprudenta CCR a exercitat o functie protectoare impotriva a ceea ce

numim “amenintarea primatului dreptului European”, chiar daca la vizita de la Bucuresti a

Presedintelui CJUE din mai 2023, presedintele CCR Marian Enache s-a comportat servil, fara

sa dea curs sugestiilor noastre de a convoca la Bucuresti pe toti presedintii curtilor

constitutionale europene si pe presedintele Comisiei de la Venetia pentru a sustine

jurisprudenta constitutionala in fata expansiunii CJUE.

Nu sunt, asadar, un neprieten al CCR. Din acest motiv am fost extrem de surprins de

recenta decizie a Curtii Constitutionale care a respins candidatura unui om politic, indiferent

cine ar fi acesta, la functia de Presedinte al Romaniei. Incalcand grav propriile norme de

competenta care interzic Curtii sa iasa din limitele contenciosului constitutional, intemeindu-

se pe relatari din presa, a ajuns la concluzia ca dreptul de a fi ales poate fi restrans nu doar pe

baza unei condamnari penale, ci prin simpla apreciere a conduitei persoanei in cauza, de catre

o instanta constitutionala. Rationamentul se dovedeste profund eronat si fara precedent. In

demersul sau, instanta constitutionala nu poate deduce judecatii decat incalcari ale

Constitutiei. Conduita persoanei face obiectul judecatii instantelor din sistemul judiciar

national, care procedeaza la citarea persoanei in cauza si asigura caile de atac prevazute de

lege.

Dar nu despre Curtea Constitutionala vreau sa vorbesc, ci despre cei care stau la baza

acestei decizii.

Astfel, cei 5 judecatori care s-au pronuntat in favoarea acestei decizii sunt toti numiti

de PSD: Marian Enache, Cristian Deliorga, Dimitrie Bogdan Licu, Gheorghe Stan, Varga

Attila. Legaturile PSD cu CCR sunt extrem de vechi si discutabile.

Astfel, Simona-Maya Teodoroiu, fost judecator CCR, propus de PSD, la terminarea

mandatului de judecator a obtinut un post de notar public, s-a asociat cu Andreea Cosma,

fiica fostului baron de Prahova Mircea Cosma, la randul sau fost deputat PSD, si au infiintat

impreuna un cabinet notarial in cartierul Dorobanti, dupa care Simona-Maya Teodoroiu s-a

suspendat din functia de notar si a redevenit deputat PSD.

Andreea Cosma, ca si fratele acesteia, Vlad Cosma, fost si el deputat PSD, au

beneficiat in decursul timpului de un consisten ajutor al Curtii Constitutionale, care a

pronuntat decizii esentiale pentru dosarele lor: dezincriminarea partiala a abuzului in serviciu,

nelegalitatea completului de 5 judecatori de la ICCJ, nelegalitatea completului de 3 judecatori

de la ICCJ, nespecializarea in judecarea faptelor de coruptie, anularea interceptarilor, decizia

privind martorii sub acoperire si, mai nou, prescriptia raspunderii penale.

 

Initial condamnati la ani grei de inchisoare, hotararile de condamnare ale familiei

Cosma (Andreea, Vlad, Mircea) au fost desfiintate in urma deciziilor pronuntate de CCR.

Doar o coincidenta! Tot o coincidenta este si faptul ca in cabinetul in care Andreea Cosma

este colega cu Simona-Maya Teodoroiu, in prezent deputat, au fost semnate cea mai mare

parte a actelor notariale intocmite de societatea Nordis a sotului Laurei Vicol, deputat PSD,

fost presedinte al Comisiei Juridice.

O stire trista de ultima ora anunta decesul Doamnei Simona-Maya

Teodoroiu.Trasmitem,pe acesta cale familiei,si prietenilor condoleante !

Nu as vrea sa se inteleaga ca inmixtiunea politica a PSD-ului in treburile interne ale

CCR si a mecanismului de numire a judecatorilor Curtii este singulara.Nu ! La fel a procedat

si celalat partid abonat la guvernarea Romaniei,Partidul National Liberal.Un exemplu relevant:

Tudorel Toader.”Recomandat,garantat si propulsat” de catre somitatea liberala Relu

Fenechiu,colegul de partid al Doamnei judecator la CCR Laura-Iuliana Scantei,un produs al

Universitatii din Iasi si al SNSPSA-Bucuresti, Domnul Profesor Tudorel Toader este preluat

de catre PSD si impus la la Curtea Constitutionala si apoi,dupa terminarea

mandatului,Ministru la Justitie in mai multe Cabinete care au avut ca Premier un membru al

acestui Partid,adica pe Domnii Grindeanu si Tudose si pe Doamna Dancila.

Discutand cu ingijorare cu colegii din F.R.D.D. despre necesitatea de a

inventa,descoperi,impune un mecanism de selectare si numire a judecatorilor la Curtea

Constitutionala,un mecanism care sa scoata Curtea din zona influientelor politice si, mai

ales,a Serviciului Roman de Informatii- care s-a dovedit un factor perturbator al functionarii

normale a acestui organism esential intr-un Stat de Drept din Europa,Dl.Prof. Constantin

Sima a propus un model tehnic pe care il vom dezbate si conceptualiza in cadrul unei

Conferinte Internationale organizata la Bucuresti,sub patronajul Comisiei de Democratie prin

Drept- Comisia de la Venetia,in primavara anului viitor,imediat dupa intrarea in functiune a

noului Guvern.Credem si speram ca actuala coalitie de guvernare v-a avea intelepciunea

asigurarii unei stabilitati necesare organizarii alegerilor din aceasta toamna fierbinte si

tranzitia catre o noua guvernare.

In aceste conditii, decizia prin care CCR interzice candidatura unui om politic pare o

banalitate!

Dan Hazaparu- Presedinte F.R.D.D.


vineri, 17 mai 2024

In atenția tuturor cetățenilor Sectorului 1 București

 CONSILIUL NAȚIONAL AL SOCIETĂȚII CIVILE (C.N.S.C.)

ÎNTÂLNIRE CU DL. GEORGE TUȚĂ,

CANDIDAT LA PRIMĂRIA SECTORULUI 1 AL CAPITALEI

 

După discuții cu reprezentanții tuturor candidaților, am ajuns la concluzia că cele mai mari șanse de a ne scăpa de șobolani, mizerie, degradarea parcurilor, spațiilor verzi, clădirilor, etc. o are candidatul George TUȚĂ.

În data de miercuri, 15 mai a.c., 45 de delegați ai C.N.S.C., toți cu domiciliul în Sectorul 1, președinți de federații sindicale, sindicate, patronate, ONG-uri, asociații de proprietari, am răspuns invitației candidatului la discuții.

Domnul George TUȚĂ a răspuns tuturor întrebărilor, dovedind solide cunoștințe de legislație și administrație. În plus, consilier personal al domniei sale este fostul primar, dl. Andrei CHILIMAN, un edil care a făcut multe pentru cetățenii Sectorului 1.

Colaborarea stabilită fiind pe termen lung, solicităm tuturor membrilor noștri, indiferent de simpatii politice, un VOT pragmatic pentru candidatul George TUȚĂ!

P./C.N.S.C.,

Coordonator,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

miercuri, 8 mai 2024

In atentia partidelor politice si a candidatilor la alegerile locale din Sectorul 1

 

CONSILIUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE (CNSC)

Forta a Treia - forta civica a natiunii romane!

Adresa postala:  Str. Pajurei, nr. 13, Sector 1, Bucuresti,  Cod 013152

Telefon  0736601020, 0736600961, 0736600973

E-mail  platformacivica@gmail.com   Site   http://cnsc-forta3.blogspot.ro/

 

LISTA DE PROBLEME DE INTERES PUBLIC DIN  SECTORUL 1

-in atentia partidelor politice si a candidatilor la alegerile locale din Sectorul 1-

 

1.      Asfaltarea tuturor strazilor. Este rusinos, este incalificabil,  ca in zilele noastre, in Capitala Romaniei, sa mai existe strazi neasfaltate, fara alimentare cu apa si fara canalizare.

2.      Reconstructia si consolidarea malurilor Lacului Grivita, Lacului Baneasa si a Lacului Herastrau;

3.      Amenajarea terenurilor virane adiacente Lacului  Grivita si Lacului Baneasa si amenajarea acestora, dupa caz, ca parcuri, zone de recreere, baze sportive si de agrement, locuri de joaca pentru copii, astfel:

a.       Constructia unui nou parc in jurul Lacului Baneasa si conectarea (pietonala) cu Parcul Herastrau, prin cumpararea terenurilor neconstruite de la proprietari sau, dupa caz, trecerea terenurilor apartinand diverselor institutii publice in patrimoniul Municipiului Bucuresti si administrarea Primariei Sectorului 1 (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Transporturilor, Regia Protocolului de Stat, Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti etc.);

b.      Deblocarea si reabilitarea Aleii Matelotilor, reconstructia sa pentru redarea circulatiei publice auto si pietonale, racordarea acesteia cu str. Baiculesti si sos. Straulesti;

c.       Colaborarea cu APA NOVA BUCURESTI in vederea depistarii deversarilor ilegale a apelor uzate chiar in apa lacurilor, precum si pentru eliminarea numeroaselor statii de pompare a apelor uzate - adevarate bombe ecologice si energofage care aglomereaza malurile lacurilor, de o parte si de alta a lacurilor, si constructia, in cadrul proiectului "Promenada verde", a doua conducte pentru preluarea apelor uzate,  paralele cu malurile riului Colentina, care sa preia aceste ape uzate, prin cadere libera, pe tot parcursul salbei de lacuri ale Bucurestiului, de la Lacul Chitila si pana la statia de tratare ape uzate de la Glina. 

d.      Eliminarea/relocarea agentilor economici publici sau privati care desfasoara activitati poluatoare sau potential poluatoare chiar pe malurile sau la mica distanta de malurile lacurilor. Relocarea firmei de salubritate a Sectorului 1 (ROMPREST), de pe malul Lacului Baneasa, intr-o alta zona a orasului, pentru incetarea poluarii apelor si a atmosferei orasului, cu praful ridicat zilnic antrenat de catre masinile firmei;

e.       Interzicerea cu desavarsire a constructiilor noi pe malul lacurilor, constructii care nu respecta regulile si cerintele moderne de urbanism si care incalca Planul General de Urbanism al Municipiului Bucuresti. Demolarea constructiilor neautorizate si a celor lasate in parasire de catre CFR, de-a lungul caii ferate Bucuresti-Constanta.

4.      Efectuarea unui recensamant al familiilor cu copii si al persoanelor singure, fara adapost, care traiesc in  baraci improvizate, colibe, corturi si constructii parasite/abandonate de catre fostii proprietari. Cazarea acestora in conditii igienice,  prin constructia unei "TABERE SOCIALE", construita special si administrata de catre PMB/Primarie, in colaborare cu Biserica, Politia  si alte institutii ale statului. Sunt vizate, indeosebi:

a.       Baracile de pe Intr. Straulesti;

b.      Baraca de la  Foradex;

c.       Terenul viran dintre Lacul Baneasa si Gara Baneasa;

d.      Alte zone ale Sectorului 1.

5.      Relocarea capatului de linie de autobuze 331 si construirea unui terminal de linie modern, inclusiv a unei parcari publice, in zona  actuala a capatului de linie 331 bis, de la Petrom City.

6.      Modernizarea strazilor si a trotuarelor, eliminarea stalpilor de beton de pe mijlocul trotuarelor, largirea sau constructia trotuarelor acolo unde lipsesc, rectificarea conform normativelor si constructia in paralel cu trotuarele a pistelor pentru biciclisti, indeosebi pe urmatoarele artere de circulatie:

a.       Str. Parcului;

b.      Sos. Straulesti;

c.       Str. Baiculesti;

d.      Intrarea Straulesti.

7.      Eliminarea constructiilor neautorizare de pe terenurile adiacente caii ferate Bucuresti-Constanta, evacuarea deseurilor deversate ilegal pe aceste terenuri si amenajarea acestora, dupa caz, ca parcuri si zone verzi, de recreere, locuri de joaca pentru copii, baze sportive si de agrement.

8.      Constructia unei piste pietonale si pentru biciclisti, de o parte si de alta a caii ferate Bucuresti- Constanta, pe tronsonul situat intre B-dul Ion Mihalache si Gara Baneasa.

9.      Facilitarea accesului calatorilor la statia de cale ferata Bucuresti-Baneasa, prin:

a.       Prelungirea str. Baiculesti pana la statia de cale ferata Bucuresti-Baneasa si constructia unei parcari publice in apropiere, cu acces din str. Baiculesti si din DN1;

b.      Constructia unui pasaj de legatura care sa lege Gara Baneasa cu promenada  Lacului Baneasa si Aleea Matelotilor;

c.       Punerea la dispozitia calatorilor a facilitatilor statiei prezidentiale de cale ferata Baneasa. Consideram ca nu exista nici un impediment ca aceasta statie sa nu fie redata publicului larg, mentinandu-si concomitent si functia de gara prezidentiala.

10.  Incurajarea mediului de afaceri pentru constructia unui complex de odihna si tratament cu apa termala existenta in zona FORADEX, fapt ce ar pune Bucurestiul pe lista statiunilor de tratament cu ape termale din tara noastra.

11.  Amenajarea ca parc si zona de recreere a terenului viran situat la intersectia str. Dridu cu str. Jiului.

12.  Constructia de parcari publice in zonele de blocuri si alte zone, care sa absoarba autoturismele parcate pe trotuare si pe carosabilul strazilor:

13.  Transferul in domeniul public al Capitalei a unor portiuni de teren din proprietatea publica aferenta unor institutii publice de stat sau cumpararea de la particulari a unor portiuni din suprafete de teren private, propice pentru constructia de parcari adiacente unor artere de circulatie, cum ar fi:

a.       Din terenul aferent Monitorului Oficial situat vis a vis de blocurile de locuinte din str. Parcului, nr.20;

b.      Din terenul viran situat intre Liceul Media si Bd. Poligrafiei;

c.       Din terenul viran situat vis a vis de Baza Sportiva Rapid, localizata intre str. Baiculesti si calea ferata Bucuresti-Constanta etc.

14.  Cresterea conectivitatii la nivelul unor zone-subzone traversate de calea ferata Bucuresti-Constanta, cum ar fi:

a.       Pasaj pietonal si auto, pentru legarea str. Parcului cu str. Faurei, prin subtraversare;

b.      Finalizarea pasajului pietonal situat intre Bd.Poligrafiei si str. Baiculesti, in zona Liceului "Dimitrie Paciurea" (in acest moment sunt construite doar treptele de acces pe langa podul de cale ferata).

c.       Pasaj pietonal/pasarela intre str. Straulesti si str. Tipografilor;

 

Data: 08.05.2024

 

Nota:

Lista de probleme ramane deschisa. In acest sens, invitam pe toti cetatenii interesati sa faca propuneri si sa colaboreze cu noi si cu autoritatile locale, in scopul cresterii calitatii vietii si pentru infrumusetarea Sectorului 1 si a intregii Capitale a Romaniei.