duminică, 14 octombrie 2012

SCRISOARE DESCHISA DOMNILOR COPRESEDINTI AI USL



SCRISOARE DESCHISA DOMNILOR COPRESEDINTI AI USL

Domnilor,

Protocolul incheiat cu dvs., in forma propusa de dvs., ca acord de principiu, de catre reprezentantii CNSC, expira pe data de 10.11.2012, in preziua declansarii campaniei electorale. Conform acestuia, v-ati angajat ca prin discutii cu reprezentantii CNSC sa rezolvati unele dintre obiectivele prevazute in Contractul Social, care nu implica actualul exercitiu bugetar si legislativul, urmand a ne pune de acord asupra celorlalte.
 Constatand ca, pana la aceasta data, cu exceptia “aministiei fiscale” acordate rezervistilor, nici militarii si nici una dintre celelalte structuri organizatorice ale CNSC, care si-au respectat promisiunile facute si la alegerile locale si la Referendum, nu au gasit intelegerea necesara in rezolvarea unor solicitari de bun simt, si ca termenul limita stabilit de dvs. se apropie, va supunem atentiei solicitarea rezolvarii in regim de urgenta, ca dovada de buna credinta fata de acea parte a societatii civile pe care o reprezentam, a urmatoarelor:

  1. O.U.G. pentru abrogarea Cap. IV din Legea 329/2009 privind conditionarea dreptului la munca al pensionarilor;
  2. O.U.G. pentru revenirea “ajutoarelor sociale” acordate lunar (botezate pensii) fostilor militari si politisti, drastic micsorate, la cuantumul pensiei militare din 2010, cu rezolvarea esalonata a problemei restituirilor, in exercitiul bugetar urmator;
  3. O.U.G. pentru abrogarea Legii 119/2010, a OUG 59/2011 si a Art. 196 din Legea 263/2010;
  4. Inregistrarea la Camera Deputatilor sau Senat a Proiectului Legii pensiilor militare de stat;
  5. Avizul ministrului Justitiei cu privire la amendamentele facute de CSM pe noul statut al grefierilor, care se afla pe rol la Comisia juridica a Senatului;
  6. Respectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile in procesele pe salarii/pensii si punerea in plata imediat pentru toate categoriile socio-profesionale aflate in aceasta situatie (cadre didactice, rezervisti, personal medical, grefieri, revolutionari, piloti si personal navigant, feroviari, mineri, etc.)
  7. O.U.G. privind acordarea amnistiei fiscale cu privire la diferentele de sume pe anii 2010/2012 intre cuantumul vechii pensii/indemnizatii si cel stabilit prin Legea 119 si  respectarea Legii Recunostintei. Personalul din Justitie solicita ca aministia fiscala sa se aplice pe perioada 01.09.2010 si pentru viitor, pana la solutionarea irevocabila a tuturor contestatiilor aflate pe rolul instantelor de judecata pentru sumele ce reprezinta diferentele dintre pensia de serviciu si pensia de asigurari sociale stabilita prin Legea 198/2010 si Ordonanta 59/2011;
  8. Modificarea in regim de urgenta a Codului Muncii si eliminarea dispozitiilor care incalca prevederile OIM (revenirea la structura Codului Muncii din 2003);
  9. Modificarea Legii dialogului social pe structura Codului muncii din 2003 (revenirea la Legea 54 a sindicatelor)
  10. Abrogarea de urgenta a Art. 18, 19 dar si 7 (al. 1 si al.2) si 15 (al. 1 si al. 2) din Legea 283/2011.
  11. Intrarea in plata neintarziata a indemnizatiilor prevazute de Legea Recunostintei, prin respectarea prevederilor Legii 341/2004. Mentinerea Legii 341/2004 asa cum a fost adoptata. Efectuarea platilor prevazute in OUG 53/2010.
  12. Prinderea in Buget pe 2013 a tuturor beneficiarilor Legii 341/2004 dar si a tuturor categoriilor socioprofesionale discriminate prin Legea 119/2010 (rezervisti, diplomati, grefieri, fosti parlamentari, fosti functionari publici in Parlament, piloti si personal navigant, etc)
  13. Numirea secretarului de stat la SSPR ,pe criterii de competenta, morala si reprezentativitate, nu pe criterii politice, sa se faca si cu consultarea BNR si a celorlate asociatii ale revolutionarilor.
  14. Reacordarea catre pensionarii CFR a drepturilor la deplasare gratuita pe calea ferata, dobandite inca din 1907 si anulate de regimul Basescu.
  15. Rezolvarea punctelor din Contractul Social care prevad dreptul natiunii romane asupra spatiului aerian, apelor si bogatiilor subsolului, prin continuarea “marii privatizari” declansata de regimul Basescu, doar pe baza de referendum national.
  16. Consiliile de administratie din sectorul public/privat sa fie neremunerate, participarea fiind considerata sarcina de serviciu.

  17. Primirea in audienta de catre Excelenta sa Primul ministru al Romaniei a unei delegatii CNSC, condusa de dl. Miron Manega, pentru prezentarea unor proiecte punctuale privind elaborarea cadrului legal privind constituirea si functionarea unui Centru National de Management al Crizelor