In atentia tuturor membrilor SCMD si CNSC
Circula
pe internet materialul transmis spre publicare ziarelor basiste, spatamana
trecuta, si care nu s-a publicat, pentru ca respectivii jurnalisti,
fiind profesionisti, au considerat ca
diversiunea este prea gogonata si mi l-au prezentat. Urmare a fost articolul
meu, trimis dumneavoastra si intregii prese, sub numele de “Raspuns anticipat”.
In disperare de cauza, lichelele, probabil interne, au gasit aceasta modalitate
de a-l populariza, spre deplina satisfactie a comandantului suprem, care mai
are ca dusmani declarati public, in acest an, pe colonelul Dogaru cel “provenit
din agricultura” si SCMD-ul.
Lichelele
au, insa, memorie scurta. Falsul in cauza a mai fost utilizat in 2010 si a fost
prezentat de subsemnatul la Consiliul National al Reprezentantilor al SCMD ca
proba de diversiune. La data aceea avea
si o semnatura, pe care nu o dezvaluim, pentru ca nu vrem sa facem propaganda cui
nu merita. Putem spune ca apartine unui mare ratat (ratat ca legionar, ca
securist, ca popa si ca jurnalist), care s-a tinut 20 de ani, erijandu-se in
mare patriot, de fundul numitilor Mihai Ungheanu si Mircea Dogaru. Ajuns la 50
de ani, a constatat ca a ramas un paria in uniforma lui Fidel Castro, ca generatiile
tinere nu dau doi bani pe el si ca-i e foame. Drept care s-a vandut Puterii basiste
si a inceput sa manance….
Astazi,
lichelele au dezgropat mizeria in cauza, mizand pe calitatea memoriei de a uita
si incearca sa destabilizeze SCMD, care a obtinut o prima victorie legislativa
si este pe cale de a obtine revenirea rezervistilor, actulmente inca “asistati
social”, la statutul de militari in rezerva.
Ipochimenul
isi incepea materialul cu fraza “In cursul anului 1989, cand activa ca istoric
militar in cadrul CSCITM…”, desi stia foarte bine ca numitul Dogaru era detasat
in economie de mai mult de un an, fiind angajat al Ministerului
Transporturilor, la TAROM. Stia, deoarece incercase sa-l faca pe acelasi Dogaru
superspion la Viena, cand i s-a transmis informatia, nu numai ca acesta a vazut Viena doar pe harta, dar a sfarsit prin
a fi anchetat de Directia a IV-a Contrainformatii ca “tradator al istoriografiei
nationale”. Anchetat din ordinul lui Ilie Ceausescu, la care a fost lucrat de
lichelele de atunci, lichele care, astazi, sunt si generali si mari politicieni
si mari europeni. Actualele lichele considera, probabil, ca este o idee buna de
a parveni pe o cale batatorita, adica pe spinarea aceluiasi Dogaru.
Prin
urmare, spun lichelele, respectivul Dogaru a fost cooptat in ’89 exact de
Directia care-l ancheta si din ghearele careia l-au scapat evenimentele din
Decembrie. Oricum, respectivul habar n-are cine este numitul Cernomaz, pe care i
l-a pus in carca autorul foarte, foarte negru al falsului in cauza (care a
provocat specialistilor din SCMD hohote de ras, la vederea zgarieturilor de
pisica puse in loc de semnaturi), el neauzind decat de unul Cernomirdin. In
martie ’90, acelasi Dogaru a reusit, alaturi de 11 fosti colegi, cu sprijinul
gl. Costache Codresu, sa reinfiinteze, nu CSCITM, ci o structura de cercetare
stiintifica in domeniul istoriei militare, in cadrul unei nou infiintate Directii
a MApN (DSCOSPIM) si asa mai departe. Mai retin doar ideea ca am fost pregatit
de nu stiu cine, intr-o asazisa operatiune “Sindicatul”, pe vremea cand armata
nu avea nici o treaba cu sindicatele si nimanui nu-i trecea prin cap, nici
macar mie, ca ar putea exista un sindicat al cadrelor active sau in rezerva. Ai
dracului securisti, ce vizionari erau, ca au reusit sa ma infiltreze intr-o
structura pe care aveam s-o inventez cu multi ani mai tarziu! Abia pe parcursul
anului 2007, am fost convins treptat, pe baza de documente ale UE, de catre
lideri unui sindicat al revolutionarilor, ca in toate tarile civilizate
europene exista sindicate ale militarilor. Cu mare greutate am reusit sa
conving un grup de prieteni si cu si mai mare greutate sa infiintam SCMD legal,
in 18 august 2009. A fost o victorie de
proportii, deoarece pentru prima data in istorie au venit sa lupte,
alaturi, umar la umar, pentru drepturile lor si ale natiunii, pentru
independenta si unitatea statului, militari proveniti din toate structurile
Sistemului National de Aparare, inclusiv din serviciile de informatii sau
contrainformatii, spionaj sau contraspionaj. In aceste conditii, ce importanta
ar avea faptul ca SCMD a fost intemeiat, nu de infanteristul Dogaru, cercetator
stiintific si profesor de istorie militara, ci de spionul Richard Sorge?
Sindicatul
a luat atitudine impotriva tradatorilor Pacepa si Raceanu, impotriva actiunilor
secesioniste ale UDMR, pentru apararea dreptului la recunostinta al eroilor din
razboiul nistrean si al revolutionarilor in randul carora se regasesc sute de militari,
pentru recunoasterea ca romani a fratilor sud dunareni, etc. La initiativa
aceluiasi Dogaru, sindicatul a dat lovituri dure Regimului Basist in razboiul
declansat impotriva militarilor, sprijinind lupta pentru drepturi a tuturor
categoriilor socio-profesionale si de varsta din Romania, ai caror
reprezentanti i s-au aliat in cadrul CNSC, conturand astfel impresionanta masa
de vot ce a adus victoria zdrobitoare a USL in alegeri si la Referendum. Ori
asta, Basescu nu poate tolera. Loviturile s-au succedat si se succed cu maxima
intensitate impotriva conducerii SCMD, pe principiul “Nu iese fum fara foc”!
SCMD
a luptat si lupta in primul rand, asa cum prevede statutul, pentru drepturile
rezervistilor “in integrum” rapite. Fara aceasta lupta si fara victoriile
obtinute de SCMD, ganditi-va care ar fi fost soarta militarilor in prezent si
in viitor. Indeosebi aparitia, cu mari eforturi, a Legii 241/2013, care ar fi lasat
cu totul fara venituri pe acest an, pe toti rezervistii, l-a suparat rau pe
presedinte, caruia promulgarea i-a fost smulsa in extremis!
La ora actuala, asadar, SCMD continua sa lupte
pentru atingerea obiectivelor sale din cadrul programului CNSC, vizand
recuperarea prin lege a drepturilor rapite si a statutului de militar in
rezerva. Toate eforturile celor ce actioneaza din ordin, ca si ale lichelelor
care actioneaza din jigodism nativ, se indreapta prin urmare, spre
destabilizarea SCMD si inlaturarea actualei conduceri. Mai nou, lichelele se
adreseaza, nu numai SCMD, ci si …..CNSC. Cam cine sunt acestea? Un fost ofiter
acoperit in portul Constanta, unde a devenit pe vremuri amic de sprit cu
Basescu si de unde, cunoscand cateva idiomuri locale a fost propulsat spre
activitati externe. Astazi, ca fost “acoperit”, intre timp depistat, intr-una
din fililalele noastre de provincie, se considera mare geniu literar, artistic
si politic si ne uraste pentru ca i-am stopat prezumtiva accedere la statutul
de parlamentar, incheind acorduri cu USL-ul in 2011 si 2012 si nu cu un partid
de trei lulele, adica format din trei utopici, care au “rezolvarea” tuturor
problemelor Romaniei la degetul mic.
Spre
stiinta tuturor, numitul Dogaru, inainte de a infiinta sindicatul a infiintat
zeci de ONG-uri si ziare, spre exemplu in 2000/2001 ziarul “Interesul National”.
Dar nu s-a incurcat cu oricine, avand mare grija in selectarea colaboratorilor.
Tot numitul Dogaru a produs pe ideea nationala, zeci de volume de istorie si
emisiuni radio-tv de notorietate, fiind poate, cel mai cunoscut dintre
militari, inainte de infiintarea sindicatului, inclusiv pentru scandalurile
provocate de demascarea unui fost ministru adjunct al apararii in 1991 si a
presedintelui Romaniei in 1998.
Un al doilea ipochimen a trait o viata
intreaga sub papucul ma-sii si cand aceasta a decedat - Dumnezeu s-o odihneasca!
- in loc sa se interneze la un spital pentru maniaco-depresivi, si-a tras
calculator acasa, si-a descoperit legaturi la “Ziua Veche”, unde l-a cunoscut
inclusiv pe autorul celebrului fals si inunda site-urile cu atacuri la adresa
mea si a altor lideri, din ziua intrarii dumisale in Sindicat, gest pe care nu
l-a obligat nimeni sa-l faca.
Intr-o
societate ticalosita este normal sa existe uscaturi si printre rezervisti, in
special in randul celor promovati, candva, pe nemerit in functii, pentru
slugarnicie si turnatorii, ei nefiind buni in ochii micilor satrapi de dinainte
de 1989, decat sa-i inspaimante cu recurgerea la regulamentele discipinei
militare pe militarii care munceau si aveau initiative. Deasemena, intr-o
societate bolnava, este normal sa existe indivizi cu afectiuni psihice peste
tot, inclusiv printre rezervisti. Si este normal ca un regim tiranic,
dictatorial, sa-si infiltreze diversionistii peste tot, nu numai in SCMD, ci si
in toate structurile CNSC.
De
ce lichele interne au reactivat pe final de 2013 o diversiune din 2010?
Pentru
ca lunile octombrie si noiembrie sunt decisive pentru reobtinerea de catre
SCMD, in folosul tuturor rezervistilor, a drepturilor, abuziv rapite, de catre Regimul
Basescu.
Pentru
ca se apropie lucrarile Consiliului National al Reprezentantilor al SCMD si de
fiecare data, in preajma CNR, lichelele au incercat, cu turbare, sa
destabilizeze sindicatul.
Pentru
ca s-a promis tuturor structurilor reprezentate in CNSC rezolvarea “la pachet”
a problemelor lor in aceste luni, cu aplicarea, ca si in cazul SCMD, de la 1
ianuarie 2014.
Pentru
ca se anunta o “toamna furtunoasa”, Guvernul trebuind sa faca fata multora
dintre cerintele incluse in programul CNSC, iar fortele specializate ale Demisului
si cu prag si fara prag se pregatesc sa intervina, profitand de orice
disfunctie, pentru a orienta nemultumirile exclusiv impotriva Guvernului USL si
a premierului Ponta. Mizeaza, evident, pe uitarea noastra, omitand faptul ca Guvernul
Ponta si USL incearca sa repare ceea ce Basescu si regimul lui au distrus cu
avant stalinist pentru a umple buzunarele catorva hoti de drumul mare. Iata de
ce lichelele basiste sau numai blonave se adreseaza acum CNSC. Divide et
impera! Ii lasam?
Presedintele SCMD
Col.(r) dr. Mircea Dogaru
Nota: Cine doreste, poate studia, mai jos, una dintre "productiile" lichelelor.
Nota: Cine doreste, poate studia, mai jos, una dintre "productiile" lichelelor.
----- Forwarded Message -----
From: Marian Ilie <marian1950@gmail.com>
To:
Sent: Saturday, September 7, 2013 11:27 PM
Subject: Fwd: Dogaru
From: Marian Ilie <marian1950@gmail.com>
To:
Sent: Saturday, September 7, 2013 11:27 PM
Subject: Fwd: Dogaru
Da, circula pe Internet si se refera la mult iubitul si stimatul (de tot mai putini camarazi) lider sindical maxim Mircea Dogaru:
" In baza datelor din dosarul de agent al acestuia, propunem supunerea spre aprobarea sefului DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru in indeplinirea masurilor din actiunea "Sindicatul", in scopul realizarii controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale care urmeaza a se infiinta in Romania." (am citat ultimul paragraf din nota de mai jos, datand din 2004).
Despre Pricina se stie ca in acea perioada a fost coleg cu Dogaru in aceeasi institutie. Banuiesc ca si Ranciog poarta un astfel de hram, mie lasandu-mi impresia ca el este seful - omul fara de care nu se misca nimic in SCMD. Or mai fi ei cativa si printre liderii de filiale care le canta lor in struna...
Ciudate vremuri! Prin 2000/2001 eu discutam cu Dogaru si alti cativa amici priceputi intr-ale scrisului despre infiintarea unui ziar patriotic, independent, rectiliniu la coloane! Neprocopsitul Dracului, de fapt, se infiltrase printre noi... Acum inteleg de ce n-a iesit nici ziarul si de ce dupa infiintarea SCMD mi-a refuzat categoric orice oferta de a-l ajuta.
Fara sa fi stiut atunci amanuntul asta, am simtit ca este ceva necurat in privinta rostului lui in fruntea Sindicatului si v-am avertizat ca va duce SCMD intr-o fundatura si ca va compromite ideea de sindicalism militar; tinta principala era evitarea infiintarii unui eventual sindical al militarilor activi, dupa modelul celor existente in alte tari NATO. Iata, ambele obiective au fost lovite din plin. Sa fim sanatosi! "CNR, trezeste-te/Prea sunt groase țepele!"
---------- Forwarded message ----------
From: Vasile Zarnescu
Date: 2013/9/7
Subject: Fwd: Dogaru
To:
From: Vasile Zarnescu
Date: 2013/9/7
Subject: Fwd: Dogaru
To:
Si tot circula!!!
Iar eu era gata-gata sa-i dau un memoriu pe care îl trimisesem lui Traian Băsescu sub menţiunea "Strict secret", memoriu despre care am amintit inclusiv aici:
Oare despre Valeriu Pricină ştie cineva ceva???! Aştept veşti, cu mulţumiri anticpate!
---------- Forwarded message ----------
From: ion
....circula pe internet....
"In baza datelor datelor din dosarul de agent al acestuia, propunem supunere4a spre aprobarea sefului DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru in indeplinirea masurilor din actiunea "Sindicatul", in scopul realizarii controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale care urmeaza a se infiinta in Romania."
From: ion
....circula pe internet....
Mircea Dogaru era un tanar cu studii civile, facultatea de Istorie, trist si fara perspective. Tot cautand el si cautand, a dat de mireasa visurilor sale, o tanara dotata cu un tata mare si puternic. Tatal era nimeni altul decat Gen. Petrut, mare mahar in Min. Apararii. Cu stutdii in Marea Uniune Sovietica si facand parte din grupul generalilor de care s-a ocupat printre altii prietenul meu Colonelul Anti-KGB, Gh. Trosca. Petrut si-a ajutat astfel ginerele care a devenit ofiter, si l-a plimbat prin diferite unitati pana ce a ajuns unde scrie in nota ta informativa. Petrut era prieten cu Militaru, Vasile Ionel, Kostial ; baietii lui Iliescu.
....circula pe internet....
Ziua bună, domnule Mateescu!
RăspundețiȘtergereMulțumesc, în primul rînd, pentru materialele foarte interesante pe care le primesc în mod constant de la dumneavoastră.
1. Acum, însă, deși nu cunosc exact activitatea d-lui col. Dogaru, chestia în discuție, speța cu pricina, la o analiză sumară, chiar pare gogonată. Deci, în 1989, este recrutat de ai noștri și dirijat către un sovietic. Nu rezultă clar pentru ce. Dar fiind vorba despre Direcția a 4-a Contrainformații militare presupun că nu spre a oferi informații, ci în scopul de a desfășura activități contrainformative. Care-i problema?
2. Mai departe, ciorbă de limbă - totul este scris în așa fel încît să nu se mai înțeleagă nimic - este dat, nu este dat / dirijat, încadrat, dezîncadrat, toarnă colegii / dă informații valoroase - ghiveci informativ-neoperativ.
3. Partea interesantă și singura mai clar exprimată este aceea cu sindicatul. Vezi Doamne, încă de atunci, dl. Dogaru trebuia să se apuce temeinic, dumnealui personal, de croit sindicate. Altfel spus, prin noiembrie - decembrie 2004 (tocmai se făceau cărțile cu alegerile și oamenilor ăstora le ardea de fițuici cu Dogaru) era, deja, evident că în sezonul 2009 vor fi mătrășite pensiile militarilor prin marea milă a Președintelui nostru. Și că o persoană, predestinată, nu oricare, va trebui să conducă trupele prin piețe. Cîtă viziune, cît simț al perspectivei la elaboratorul notei, mai ales că nimic din paragrafele anterioare nu vestește „apucăturile” sindicaliste ale viitorului - hărăzit, încă de atunci, repet - șef SCMD și distins cantautor de lozinci militare românești.
4. Stimați colegi, eu nu sînt de „informații”, dar bruma de cunoștințe în materie, tenta de bun simț rămasă, precum și stropul de discernămînt pe care îl mai posed, îmi șoptesc întrunit la urechiușă că, întradevăr, documentul este creație a colegilor noștri cu ochi de albastrul acela aproape ireal - timpanesc. Dar nu o realizare de atunci, ci mai contemporană.
Mai de acum, de cînd unii camarazi și nu numai, au, sincer, nevoie pentru confortul lor psihic să vază ei, sintetic, pe o pagină nu mai mult, exact trebile astea:
- Dogaru a colaborat cu rușii;
- Dogaru a colaborat / lucrat cu Sed Secu-la Secu-lorum;
- Dogaru și-a dat colegii pe goarnă;
- Dogaru, la SCMD este, de fapt, în cursul executării unui ordin, nu s-a parașutat el aici, de capul său.
Să le confirme lor, așadar, bănuielile - „Vedeți, mă, v-am spus io că ăsta e, cumulativ ca grenada antitanc PG7V, kaghebist sadea, comunist și securist. Era evident, că prea s-a războit cu ai noștrii, capitaliștii?”.
5. Mă mai surprinde că nota în discuție nu a apărut în toiul confruntării, cînd putea avea relevanță. Acest aspect semnifică, deci, faptul că lupta continuă și trece la un nou nivel.
6. Dacă îmi pun mintea, pînă diseară croiesc niște documente, cu antete, numere de înregistrare etc., prin care demonstrez că numitul a mai fost, în același timp, legătura operativă a lui Lenin cu Dalai Lama în exercițiu acum și că l-a recrutat în „agenturili” pe Pilat din Pont pentru a o spiona pe Lady „D” cînd se iubea cu Adi Minune în Andromeda. Așa ceva ni se poate instrumenta fiecăruia.
7. Dar poate că totul o fi adevărat - există, totuși, și date certe, nu numai chestii d-ăstea subțirele? Regret, dar scriitura la care m-am referit nu poate fi tratată în mod serios.
Daniel Barbu
Stimate domnule Daniel Barbu,
RăspundețiȘtergerema mir ca ati omis sa amintiti despre faptul ca "imparatul Iulian" i-a fost soldat la munci agricole in Balta Brailei prin 1972 iar peste in 1973 ani l-a bagat pe dl. Ponta la arest pentru ca l-a prins fumand in dormitor.
AM INFIINTAT SCMD LA BACAU. NU-L IUBESC NEAPARAT PE DOGARU, DAR NU CUNOSC UN ALT MARE MILITAR LA PENSIE, SAU ACTIV, CARE SA FI SPUS CEVA MAI DUR SI MAI ADEVARAT, LA ADRESA CALAILOR PENSIONARILOR MILITARI. TOTI MARII GENERALI DE CAZARMA ISI STERG TRANSPIRATIILE DE PE MAINI SI-SI AMINTESC CUM COMANDAU EI CEL MAI TARE "DREPTI" SI "PE LOC REPAUS". IN SOCIETATEA CIVILA, ACESTIA SUNT ZERO; NU MAI AU NICI O STEA LA VEDERE, IAR FOSTII LOR SUBORDONATI NU LE MAI GASESC NICI UN MERIT.
RăspundețiȘtergereDesi am fost de la inceput alaturi de SCMD si am participat activ la actiunile desfasurate,trebuie sa stiti ca nu pot spune ca rezultatele zbaterilor noastre sunt pe masura efortului depus.prin legea 241/2013,nici macar nu s-a facut "dreptate pana la capat",asa cum ne-au promis cei pe care i-am sprijinit cu toate fortele noastre in actiunile lor politice.In mod categoric,rezultatul asteptat,de respectare a legii si repunere in drepturi depline a militarilor,nu este un succes.Faptul ca nu se platesc sumele retinute abuziv in perioada Ianuarie2012-Octombrie 2013,ca inca nu a aparut o noua Lege a pensiilor care sa reglementeze problemele ce ne privesc,mi-au lasat un gust amar.Iar acum,cand se profileaza la orizont alegerile euro-parlamentare si alegerea viitorului Presedinte al Romaniei,ma indoiesc ca marea masa de sindicalisti vor mai raspunde prezent si vor mai veni alaturi de cei care ne-au promis "marea cu sarea"(respectarea legii!) si ne-au oferit de fapt,putina "sare ....amara".Nu am reusit inca sa realizez cine sunteti cu adevarat cei din fruntea SCMD,dar ceva este in neregula.Ticsit de lichele din servicii(CI,SRI,etc)ati facut prea putin pentru demascarea si inlaturarea acestora.Iar multe din pozitiile si atitudinile dumneavoastra ,ale domnului Pricina in aparitiile televizate,de multe ori au lasat un gust amar si au dat nastere la multe semne de intrebare.Consecventa si fermitatea au lasat in multe situatii,de dorit.Sa nu credeti ca fac aceasta critica de dragul de a critica,de a ma "evidentia" sau de a face pe nebunul;ceea ce spun acum,sunt constatari si puncte de vedere personale,pe care puteti sau nu ,sa le luati in seama.Stiti ca in locurile in care ne desfasuram activitatea au fost montate dispozitive de ascultare?Chiar nu ati auzit nimic,de nu ati luat nici o masura.Revenind la sprijinul politic acordat USL,si poate si la cel viitor,nu mai acceptati "promisiuni si pielea ursului din padure",si nu mai dati "vrabia din mana pe cioara de pe gard".Venirea viitoarelor alegeri euro-parlamentare si a alegerilor pentru viitorul Presedinte al Romaniei,este un bun prilej de a cere "dreptate pana la capat",asa cum de fapt au promis cei din USL.este un moment ce nu trebuie ratat,dar,ATENTIE!,vrem dreptate inainte nu dupa.Chiar daca este cam ca la "curve",dar nu uitati ca "politica este o curva" ,iar politicienii,....."practicantii".Sunt foarte multe de spus si facut,iar aceasta perioada trebuie valorificata fara nici o jena si in folosul recastigarii totale a drepturilor noastre LEGALE.Va urez succes in toate actiunile si demersurile viitoare ale SCMD,iar daca ma voi mai regasii in acestea,atunci "o sa tin aproape". Pana atunci, "la picior arm!" Camaradul
RăspundețiȘtergereCamarade, ce ar putea sa faca cei din conducerea SCMD, daca, asa cum informezi, te citez "Stiti ca in locurile in care ne desfasuram activitatea au fost montate dispozitive de ascultare? Chiar nu ati auzit nimic,de nu ati luat nici o masura?"
ȘtergereSa-si infiinteze o subunitate de contrainformatii si contraspionaj proprie? Poate SCMD sa faca, legal, asa ceva?
Iar, ilegal, cu ce fonduri, daca jumatate din sindicalisti nu-si mai platesc acea parlita de cotizatie, spunand ca este o suma "prea mare" (cei cinstiti) sau ca "ei nu se mai regasesc in SCMD" (fariseii)?
Col rez. Dinga Vasile
Domnule Colonel,nu am auzit de nici o luare de pozitie fata de aceasta situatie. Nici pe la Adunarile generale ale filialelor din tara, unde au participat,nici pe la emisiunile de televiziune unde au participat,nici in materialele scrise si publicate pe blogul SCMD..Si,scuzat sa fiu,dar acolo unde au ajuns Presedinti de filiale SCMD (ca de altfel si pe la filialele ANCMR din tara!) tot felul de fosti ofiteri CI sau secretari de partid,nu cred ca se desfasoara activitati ......"sindicale".Poate or fi si exceptii,dar eu nu cred!Cine este de fapt,acest Marian Ilie?Ia "sapati" putin si o sa aveti o...."surprize,surprize". Cat ii priveste pe cei care nu isi achita cotizatia de membru SCMD,acestia sunt din categoria "contributivitate".Adica,ei "contribuie" financiar,asa cum au "contribuit" la activitatile desfasurate de SCMD :cu nimic! Camaradul
ȘtergereCine este lingaul ala care-i scria "marinelulului" in 2009, parca, ce trebuie sa faca pentru a ajunge presedinte?
RăspundețiȘtergereDincolo de convingerea mea ca e dus cu pluta, acest Zarnescu, care, vorba lui Caragiale, e "magar si n-are manera", m-a amuzat intr-o oarecare masura. Orbit de ego-ul lui, a gafat masiv la Base, tratandu-l de tolomac, pentru ca asta denota faptul ca i-a recomandat ce "pasi" ar avea de urmat ca sa devina presedinte. E iliar de-a dreptul cum, erijandu-se in guru-strategul, l-a calcat pe coada pe Base, care nu este un dobitoc-marioneta gen Bush...ba din contra, este maestrul combinatiilor, cinicul cinicilor, omul diabolic de destept si de orgolios.... Tocmai lui si-a gasit nea Zarzarica-Zarzarea Zarnescu sa-i traseze "linii directoare". Uite cui dadea prostea sfaturi?!
Sunt convinsa ca nici un om cu ceva minte si un dram de decenta nu va tine cont de toate idioteniile astea puse in circulatie pe net.
Dupa schimbarea regimului din 1989, era la moda ca "politicienii" (in ghilimele, pentru ca noi aveam adevarati politicieni) sa-si intrebe adversarul: "ce-ai facut in ultimii cinci ani"? Nea Zarzarica asta zaharisit ii bate detasat, pentru ca el ataca o perioada si mai indepartata din viata omului, adica vreo 30 de ani in urma, adica atunci cand si-a pus dl. Dogaru pirostriile.
Deci ...e un tembel! Lasati-l sa dea din gura.....Cine are pofta de lichele si lichelism, cred ca i se alatura, dar genul asta de indivizi o faceau oricum, deci ... nici o pierdere. Macar curata locul de jogodii. Nu va mai suparati.....Cainii latra, ursul trace!
Dl, Dogaru sa vada de sindicatul nostru ca si pana acum....iar de jeguri ca nea Zaharica asta sa nu tina cont. O seara buna si numai bine!
A.M.
DOMNULE PRESEDINTE COL DOGARU!!
RăspundețiȘtergereNu mor, sau se predau dusmanilor adevaratii militari fie ei activi sau in rezerva cand doresc lichelele basiste comanadate de la cotroceni!! SCMD a fost, este si cred ca va fi in continuare un sprijin de nadejde, echilibrat, actual si permanent al militarilor de orice "culoare": MApN, MI, STS, SRI,SIE,SPP care au fost furati mintiti si amagiti de guvernarea basescu si nu numai!!Dumneavoastra, ca orice leader ati fost nevoit prin prisma functiei detinute de a "receptiona"toate atacurile murdare date de cei care au adus structurile militare in stadiul actual, precum si a nemultumirilor si suferintelor cadrelor militare oneste abuzate material si moral!
Sunteti singurul care ati avut taria si curajul de a face ceva pentru cadrele militare intr-o perioada cand NIMENI nu indraznea sa se impotriveasca "ciumei portocalii"si a "guvernatorului"de la cotroceni, acel "CEVA" fiind speranta in dreptate si adevar,acel "CEVA"insemnand solidaitate si dovada ca militarii in rezerva nu sunt uitati si deja ingropati!!
Nu puneti la suflet jignirile si minciunile cu care sunteti "taxat" permanent, nu dati satisfactie "lichelor" acoperite sau descoperite care doar dupa promulgarea L241/2013 au constientizat forta si impactul SCMD.
Personal, recunosc ca nu intotdeauna am fost de acord cu unele masuri de "temporizare " a unor actiuni pe care SCMD le-a anulat, fapte care m-au nemultumit pe moment, DAR ANALIZAND ULTERIOR FAPTELE si CONSECINTELE am constatat ca ati avut deptate!! SCOPUL SCUZA MIJLOACELE este perfect adevat si functional mai ales in Romania!!
SCMD TREBUIE sa mearga mai departe, sa pastreze unitatea de grup si actiune, sa APERE, PROMOVEZE si MEDIATIZEZE interesele militarilor rezervisti, sa lupte pentru UN MEDIU NATURAL sanatos, nepoluat, pentru pastrarea valorilor materiale si morale ale poporului roman.
Cu stima
col[r] Mircea Maieron
Ce se mai aude cu proiectul de lege privind pensiile militare? A trecut cam mult de când ați făcut acel anunț prin care ministru Dușa promitea că în câteva zile SCMD va primi acel proiect.
RăspundețiȘtergere