joi, 17 aprilie 2014

Senatorul Dumitru Pelican: „STOP CORUPŢIEI”!

Ana Magdin: Domnule senator, Dumitru Pelican, sunteţi un român veritabil, iubiţi această ţară, iubiţi acest neam! Ce credeţi că se întâmplă în România, de nu ne mai revenim oadată?
Dumitru Pelican: Da, aşa este, îmi iubesc foarte mult ţara, îmi iubesc acest popor, nu m-am gândit niciodată să părăsesc ţara, deşi, am avut multe ieşiri afară, deşi erau vremuri urâte, înainte de `89, am zis să rămân aici, pentru că nicăieri, nu-i mai bine ca acasă! … Am trei lucruri sfinte: familia, ţara şi cei dragi! Aceste lucruri nu se negociază! Din păcate, acum, societatea românească este dezbinată, s-a acumulat foarte multă ură, oamenii şi-au pierdut speranţa, ceva trebuie făcut! Aşa nu se mai poate! Trebuie să reconstruim normalitatea, trăim parcă într-o ţară care seamănă cu un ospiciu, cum spun eu de peste 5 ani, ospiciu pe frontispiciul căruia sta scris: ieşirea interzisă!!! Noul preşedinte va avea nevoie să recucerească încrederea românilor, să readucă consensul, să readucă optimismul, e nevoie de aşa ceva!
Ana Magdin: Majoritatea românilor sunt nemulţumiţi, o duc foarte greu, nici nu au ce să pună pe masă, în timp ce alţi români, nu mai ştiu ce să facă, au „obosit” distrându-se, plimbându-se, cumpărându-şi maşini de ultimă fiţă şi aşa mai departe! De ce această nedreptate?
Dumitru Pelican: E adevărat, sunt foarte mulţi români care trăiesc într-o sărăcie extremă, cu sub 2 dolari pe zi. A dispărut clasa de mijloc, în schimb, a apărut o pătură mică, ce-i drept, care nu mai ştie ce sa faca cu banii, pătura care sfideaza pe cei mulţi şi săraci. Aceşti oameni afişează aroganţă, opulenţă, sfidează, fără pic de frică de Dumnezeu, pe cei mulţi şi umiliţi , e o situaţie jenantă şi nu ştiu dacă va dispărea curând ! Au dispărut zeci de mii de firme, a crescut şomajul, salariile sunt mici, iar cu ceea ce câştigă românii nu pot să-şi asigure traiul minim de decenţă! Suntem ţara cu cele mai mari preţuri din UE, dar cu cele mai mici salarii ! E fără precedent, e de neimaginat unde s-a ajuns. Cât despre bătrâni, ce-ar mai fi spus ? Pensii de mizerie, trai la limita demnităţii !!!
Ana Magdin: Dacă aţi putea să daţi o resetare României, ce aţi şterge, ce aţi păstra şi ce aţi adăuga, pentru o viaţa mai bună, mai tihnită?
Dumitru Pelican: În SUA, marii magnaţi au o vorbă: nu mă întreba de primul milion de dolari cum l-am făcut, restul este justicat la centimă. La noi au apărut atâţia milionari în euro sau în dolari, încât foarte puţini îşi pot justifica averea colosală pe care au acumulat-o! Aşa că, o lege a justificării averilor e primordială, e mai mult decât necesară!
Ana Magdin: Poate că ar trebui să o luăm cu începutul, ca la „facerea lumii”! Cu ce ar trebui sa începem, pentru ca România să se dezvolte social şi economic?
Dumitru Pelican: Trebuie rebrenduită clasa politică, mulţi, foarte mulţi n-au ce căuta în viaţa publică! Sistemul i-a promovat, i-a propulsat în funcţii înalte, şi-au construit sisteme de tip mafiot, nu i-a întrebat nimeni de sănătate! De aici trebuie să începem, să curăţăm putregaiul, să-i arătăm cu degetul şi să-i izolăm, iar cei care se simt cu musca pe căciulă şi nu părăsesc scena politică, să-i expunem la maximum până pleacă, sau dupa caz, să fie mediatizaţi excesiv cu toate faptele pe care le-au făcut! Cu siguranţă, nu putem începe ceva bun cu aceeaşi oameni de tip “nou “!!!
Ana Magdin: Cât de important este cuvântul unui senator, pentru problemele naţionale?
Dumitru Pelican: Un parlamentar, fie că e senator sau deputat, are un singur vot la îndemână, are imunitate pentru părerile exprimate, are dreptul la o iniţiativă legislativă, dar nici nu poate schimba ceva, daca nu are majoritate la votul final. Fără sprijinul societăţii civile, fără sprijinul majorităţii, nu are ce face mai mult, din păcate! E trist când vrei să faci o lege bună iar cei care nu doresc schimbarea, te lasă cu mâna ridicată …
Ana Magdin: În urma unui sondaj secret, făcut de studenţii români din străinatate, Dumitru Pelican este cap de listă ca fiind unul dintre cei mai iubiţi români şi unul dintre favoriţi pentru Preşedinţia României? Ce spuneţi de această surpriză?
Dumitru Pelican: N-am ştiut de acest sondaj secret, mă bucură, evident, încrederea pe care o au românii din diaspora, în mine, ce pot să zic este faptul că le mulţumesc din suflet şi le promit că voi rămâne la fel, adică, voi continua să fiu vocea românilor în Senatul României, nu voi reprezenta niciodată interesul grupurilor economice sau mafiote! Cât priveşte candidatura la funcţia cea mai înalta în stat, e prematur să vorbim de aşa ceva, e nevoie de un partid puternic, de o susţinere amplă, sunt multe lucruri de pus la punct pentru a pleca la drum…e greu, e foarte greu !
Ana Magdin: Cum este viaţa senatorului Dumitru Pelican? Cum începe şi cum se termină o zi din viaţa dumneavoastră?
Dumitru Pelican: Am rămas la fel, o funcţie nu te poate schimba, dimpotrivă, trebuie să te responsabilizeze, îi reprezinţi pe cei mulţi care ţi-au dat votul şi te-au trimis în Parlament! Sunt bucuros că sunt senatorul cu cele mai multe voturi, peste 49000 de români mi-au dat votul, asta mă obligă dar mă şi onorează, în egală măsură. O zi din viaţa mea înseamnă, dupa caz, trezirea de dimineaţă, în jur de 8, apoi Senat, comisii, plen, emisiuni tv, audienţe în teritoriu, apoi, acasă, târziu, în familie! Din păcate, rămâne puţin timp pentru cei dragi de acasă, dar…familia mă înţelege, asta e! Ştiam la ce mă expun, nu era nici un secret când am luat această decizie de a candida!
dumitru_pelican2
Ana Magdin: Ce ar trebui făcut pentru a-i convinge pe tineri să rămână în România? Se ştie că visul lor este să plece în străinătate, evident, pentru o viaţa mai bună! De ce nu-şi pune nimeni problema, ca aceşi oameni trebuie să rămână aici, să dezvolte afaceri în ţara lor? Ce consideraţi că trebuie făcut în acest sens?
Dumitru Pelican: Da, ştiu, foarte mulţi tineri pleacă, mulţi medici, mulţi profesori, e trist dar e adevarat! În ţară sunt plătiţi prost, nu-şi pot face un viitor pe care-l merită, sunt izolaţi sau persecutaţi, acesta-i adevărul! Cultivăm prostia la rang de inteligenţă, stimulăm promovarea non-valorilor, e urât ce s-a întâmplat în aceşti 24 de ani de aşa zisa democraţie … Trebuie să începem de la capăt, să creăm locuri de muncă, să oprim corupţia, să acordăm egalitate de şanse, nu doar pe hârtie, iar dacă vom face aceste lucruri, sunt convins că mulţi tineri se vor întoarce, nimănui nu-i este uşor să stea departe de ţară, nu-i mai bine pentru nimeni să se afirme în altă ţară, dar…nevoia i-a împins în exil! Aici chiar n-ar fi avut şanse, nu trebuie să minţim, trebuie să vedem acest adevăr şi să eliminăm acest capitalism sălbatic care a cuprins România !
Ana Magdin: Foarte mulți români se grăbesc să ajungă în casă, la televizor, când sunteţi invitat în diverse emisiuni social-politice, ştiind că le apăraţi interesele, gândurile, dorinţele! Cum reuşiţi să fiţi atât de aproape de nevoile oamenilor, când cam toată clasa politică, este cu spatele la popor?
Dumitru Pelican: Primesc zilnic zeci de scrisori de la oameni, îi ascult, nu mă rup de realitate! Am fost timp de 12 ani directorul general al Agenţiei de ocupare a forţei de muncă Bucureşti, cunoscută AMOFM Bucureşti, din 2000, până în 2012, când am devenit senator. Am organizat peste 55 de burse ale locurilor de muncă, am angajat peste 2000 de oameni, le cunosc nevoile, suferinţele, bucuriile, nu m-am retras într-un turn de fildeş şi să văd o altă realitate! Nu, niciodată n-am fost departe de oameni, i-am sprijinit cu sufletul şi satisfacţiile au fost enorme! Din păcate, adevărurile pe care le spun în emisiunile tv, deranjează, supără, primesc mereu ameninţări de la mafioţi, ameninţări cu moartea, sugerându-mi-se să-mi văd de treabă, că nu voi schimba eu mafia, că am familie, copii şi e mai bine să tac! Asta-i România, seamănă de multe ori cu un sistem de tip mafiot, cu legile omertei, respectate cu sfinţenie, din pacate! Eu însă voi continua să spun adevărul, mă voi bate până la capăt! Aşa nu se mai poate! Nu-mi este teamă decât de Dumnezeu, îmi voi purta crucea până la final !
Ana Magdin: Am acum în minte povestea cu ţăranul care s-a dus să vadă o piesă de teatru, el, neînţelegând nimic, s-a ridicat în picioare strigând disperat „taică, dă-i dracu’ ăstuia odată pălăria şi începeţi spectacolu` că pierd trenu`”! Cam în această fază de gândire, suntem noi, românii, adică, de ce nu se trece odată la treaba în ţara asta, că e clar ca nu mai suportăm…, suntem si mult in urma fata de toate tarile vecine!
Dumitru Pelican: Nimic nu este întâmplător, România e o ţară mare, are de toate, are şi o poziţie geo strategică importantă, au fost interese ca România să sucombe, să se năruie totul, mulţi dintre cei ce au guvernat au facut ca aceste lucruri să se întâmple! Numai că, iată, încă rezistăm, greu, dar rezistăm, eu cred ca Papa Ioan Paul al doilea a avut dreptate când ne-a spus, la Bucureşti, în acea vizită istorică : „România este Grădina Maicii Domnului!” VOM REZISTA, NE VOM REFACE, EU CRED ÎN ASTA ŞI NE VA FI BINE! VEŢI VEDEA!
Ana Magdin: Domnule senator, vă rog să transmiteţi gândurile dumneavoastră pentru români si pentru România!
Dumitru Pelican:  Pentru toţi românii din ţară şi de pretutindeni am un singur mesaj: să continue să iubească România, să nu-şi piardă speranţa, să creadă că într-o bună zi vor reveni acasă şi vor găsi o ţară mai frumoasă, mai prosperă care a renăscut din propia cenuşă! Aşa să ne ajute Dumnezeu !
de Ana Morosanu Magdin

2 comentarii:

  1. Excelent domnule Pelican!
    Paste Fericit!
    Col.ec.Victor Popescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu vreau sa-l atac in niciun fel pe domnul senator,dar m-am saturat sa aud ,de 25 de ani,numai vaicareli gen"moare lumea de foame"si n-a murit niciunul .'Politicienii" si mass-media le plang de mila cu lacrimi da crocodil ,in loc sa-i indemne sa faca si ei ceva ,ca de 25 de ani stau numai cu mana intinsa si avem milioane de ha de teren nemuncite,milioane de AF-uri ce nu platesc, de aceias 25 de ani ,impozite;zeci de mii de asa zisi handicapati si pensionati pe caz de boala,tomuri intregi de publicatii cu oferte de munca refuzate de puturosi,etc,etc. Pe "poloticieni"ii inteleg ca o tin intro perpetua campanie electorala,dar pe ziaristi nu-i alage nimeni si ei au copii si nepoti,au raspunderi pentru viitorul lor si al tarii. Atata timp,cat atat de multi si-au vandut constiinta pentru a trai doar ei ,AZI,facandu-si ifosele si poftele, nu vom vedea luminita tunelului.Despre "politicieni",din pacate ,nu citeste nimeni in dictionar explicatia "Persoana care activeaza in domeniul politicii IN SCOPUL REALIZARII UNOR INTERESE PERSONALE". Si asa ei se mandresc cu acest "titlu",in loc sa se sacunda de jena,domnule profesor (pe cere te-am votat si eu). Lasati ipoctizia ,falsitate,minciuna la o parte,declarati razboi total hotiei si lenei.Lasati-le dracului de interese meschine ca suntem in fundul prapastiei,ne mananca deja serpii,faceti educatie mamelor ce nasc ,obligati oamenii sa-si spele putoarea si sa se apuce de munca,pentru ca in Romania nu se moare de foame ;se moare de lene.

    RăspundețiȘtergere