DRAMOLETA NAȚIONALĂ CU FRANCUL ELVEȚIAN

Corneliu LEU

            Foarte gravă din punctul de vedere al loviturii bancare  și în interiorul mediului bancar, drama provocată de francul elvețian nu pare a avea și la fel de grave efecte sociale în spațiul nostru mioritic, încât să justifice o asemenea tevatură cum e cea la care se dedau politicienii și analiștii noștri. Ambele categorii între ghilimele. Pentru că niște politicieni cu adevărat serioși și-ar fi cantonat demersurile pe felia respectivă, și, în loc să facă din asta dramă națională pe care o plâng ei, profitând de ocazia că plângăciosul cu lacrimile lui de serviciu nu mai este la Cotroceni, pentru a-și atrage electoratul cu  hohote la fel de deșarte. Iar niște analiști serioși ar fi calculat întâi a câta parte din populația României e afectată, pentru a preciza dimensiunile dramei. Care dramă, recunosc: există; dar ea poate fi națională, colectivă, locală sau chiar familiară și nimic mai mult.

            Dar nu. Cum să scape cele două eșaloane ale demagogiei – politicianul lui pește și analistul fost zarzavagiu, un asemenea prilej de a se da mari în apărarea drepturilor inamovibile pe care aceste guvernări postdecembriste le calcă în picioare de 25 de ani?!

            O măsură simplă și nezgomotoasă ca în Ungaria ar fi rezolvat problema fără tot zbuciumul liderilor celor mai fățoase partide și a mediei aservite sau înrăite la exagerări. Dar asta nu le-ar fi folosit la a se arăta care de care mai mari apărători ai drepturilor cetățeanului, fără să spună cât de numeros este acest cetățean  afectat de drama finaciară provocată de acel ombilic european care n-a demonstrat niciodată sentimente europene. Fiindcă banii din băncile elvețiene n-au miros continental. Ei pot proveni și de la mafiile asiatice, nu numai de la Cosa nostra, și de la dictatorii canibali, nu numai de la cei care căutau averile lui Ceaușescu, și de la juntele militare, nu numai de la cavalerii de industrie ai marilor corporații. N-au miros continental când se depun aici, sub paza cinică a unei armate cu soldați puternici, ca și cei care-l păzesc pe Papa.

            Din acest motiv, eu aș  alinia această dramă cu iz de ciocolată elvețiană exact la nivelul afirmațiilor că, românii care sunt nemulțumiți de serviciile medicale din țară, se pot duce să se trateze la Viena. „Se pot” duce, e adevărat din punctul de vedere al facilităților vamale; dar câți dintre români „pot” face asta din punctul de vedere al veniturilor lor!?

            Tot așa și cu creditele în franci elvețieni despre care nimeni nu ne spune cam câte sunt în toată România, unii agenți financiari evaluându-le la câteva zeci de mii, unele aproximații din presă la peste o sută de mii, dar nimeni cu o cifră cât de cât real inventariată. În schimb, îi putem inventaria foarte bine pe șefii de partide care se înghesuie să-și arate priceperea la propuneri legislative „în folosul populației”, pe cei care vor convocarea Parlamentului, pe primul ministru care, exact pe tema asta s-a găsit să propună consultări cu opoziția și toate partidele, când n-a propus niciodată asemenea consultări pentru proiecte privind reducerea sărăciei, folosirea cu responsabilitate a fondului funciar al țării, politica de perspectivă a asigurării locurilor de muncă. Etc, etc...

            Păi nu vedeți: Noi n-avem reale măsuri bancare pentru a asigura un credit agricol care să stimuleze producția de căpetenie a țării; n-avem condiții financiare reale care să asigure funcționarea IMM-urilor; n-avem decât o legislație fiscală de ditrugere a clasei de mijloc, iar societatea nu are cum să conteze pe cel mai tenace motor de dezvoltare al ei care ar putea fi întreprinzătorul român, dacă n-ar fi timorat de guvernare!... Nu avem toate astea, dar ne grăbim să convocăm și Parlamentul și consultări între toate orientările politice, pentru această problemă a câtorva zeci de mii sau, hai: peste o sută de mii de beneficiari de credite. Problemă pe care o poate rezolva foarte bine și în liniște Banca Națională cu Ministerul Finanțelor și Comisiile Buget-Finanțe ale Camerelor, toate aceste foruri având, în speță, capacitate de rezolvare competentă și operativă.

            De unde, oare, această gonflare până la „interesul național”?!

            Hai să luăm cifra maximă: Peste o sută de mii de debitori ai creditelor bancare. Hai să zicem că, dintre aceștia, mai bine de jumătate sunt oameni cu anumite pretenții, dar cinstiți și onești cu cheltuielile lor. Contează aceștia?... În ochii acelora care fac scandal și agitație, cred că nu. În ochii lor contează ceilalți – treizeci sau patruzeci la sută – care sunt ei înșiși, sau rudele lor, sau clientela lor politică. Pentru că cine altcineva în țara asta are pretenții financiare de nasul francului elvețian?!

            Deci, e vorba de douăzeci-treizeci de mii de debitori pentru a căror dreptate se zbate toată clasa politică și presa aservită: Să dea ordonanțe de urgență, să convoace Parlamentul, să facă legi care să-i apere, să... să...să!...

            Ăsta-i tot secretul: S-au cocoțat în scaune de făcători de legi, ca să și le facă pe cele ale intereselor lor. Așa cum Hrebenciuc  se zbătea cât mai era parlamentar să grăbească o lege prin care să scape când i se va afla adevărata identitate penală, așa cum alți parlamentari par că vin cu năstrușnice propuneri legislative, dar au în textul propus niște scopuri numai de ei știute, așa cum unii miniștri iau măsuri de aplicare a  legilor care sunt, de fapt, pregătirea cu trei mișcări de șah mai înainte a vreunei lovituri pe care vor s-o dea sub protecția Legii  și, mai ales, cum, zeci de legi de interes cu adevărat național sunt amânate și tergiversate sine die pentru ca să-și facă loc cele ale intereselor lor, se procedează și acum.

            Adică ni se distrage încă o dată atenția de la inexistența câtorva legi temeinice care să asigure progresul societății românești, pentru a se impune stufoasa legislație prin care trece neobservat firul roșu al unei activități legislative doar în favoarea parveniților din clasa politică.