Pe 27 martie 2018 va fi organizată o şedinţă solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor din Parlamentul de la Bucureşti, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Vor fi invitate toate autorităţile române, preşedintele, Guvernul României, dar şi cele de la Chişinău.
Decizia a fost salutată de cele peste 130 de organizaţii non-guvernamentale şi instituţii ale societăţii civile din România, Republica Moldova şi Diaspora românească din cadrul Alianţei pentru Centenar.
„Şedinţa solemnă pe care Parlamentul României o va organiza cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara este un semnal că 2018, Anul Centenar, este despre Basarabia, prima provincie unită cu Ţara”, consideră George Simion, preşedintele Acţiunii 2012, organizaţie membră a Alianţei pentru Centenar.
Alianţa pentru Centenar face un apel către partidele politice din România să nu încerce să obţină capital de imagine cu ocazia şedinţei solemne din 27 martie 2018 şi aminteşte că Unirea provinciilor istorice ale României pe parcursul anului 1918 a fost un proiect de larg consens naţional, la care şi-au dat mâna toate forţele politice ale vremii.

TRAIASCA ROMANIA MARE
RăspundețiȘtergere