Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo în prima lor dezbatere

vineri, 3 august 2018


GLORIE ETERNA ARMATEI ROMANE!
99 DE ANI DE LA PRIMA OCUPARE A BUDAPESTEI DE ROMANI
-         3 august 1919, orele 20.30 –
Dupa abdicarea imparatului-rege Carol IV (I) de Habsburg (1916-1918), la 11 noiembrie 1919, ungurii au devenit peste noapte si in totalitate, de dragul teritoriilor straine revendicate (al Transilvaniei si Slovaciei in primul rand), rand pe rand regalisti, republicani, „antantofili” si, apoi vazand ca democratiile occidentale nu sunt de acord, bolsevici si, ulterior, fascisti.
In martie 1919, obtinand sprijinul lui Lenin, l-au adus de la Moscova pe Bela Kun si, in ziua de 21 au proclamat Republica Sovietica Ungara, zisa „a Sfaturilor”. La 25 martie 1919, Bela Kun a proclamat mobilizarea generala a Armatei Rosii si, in noaptea de 15/16 aprilie, aceasta a atacat Slovacia si Romania. Doua divizii, o brigada, sustinute de 137 de tunuri si 5 trenuri blindate au fortat Tisa (atunci granita de vest a Romaniei) dezvoltand ofensiva pe Somes si Crisul Repede. Trecand imediat la contraofensiva pe un front de 200 de km, armata romana a atins Tisa la 30 aprilie. Contrar principiilor razboiului, care cereau continuarea luptelor pana la capitularea inamicului, acolo s-au oprit, pentru ca asa au solicitat marile puteri aliate iar politicienii romani, servili si lasi si atunci ca si astazi, au acceptat, in frunte cu penibilul rege Ferdinand I (1914-1927) cel cu „suflet de sclav” cum declara Regina Maria, poreclit de soldati „Chibitul”, „Betivul” sau „Mos Teaca”.
Din fericire, Bela Kun a declansat o noua ofensiva pe 20 iulie 1919, permitand generalului Gheorghe Mardarescu sa treaca la contraofensiva si sa o dezvolte spre Budapesta, surd la toate ordinele politice venite de la Bucuresti, la urletele diplomatilor Antantei, sa se opreasca. De unul singur a hotarat sa se opreasca doar dupa incercuirea completa a capitalei ungare.
Actionand in acest scop, colonelul Gheorghe Rusescu, in fruntea Brigazii 4 Rosiori/Divizia II cavalerie a primit misiunea sa inainteze pe directia Czegled-Kecskemet. Profitand de disfunctiile create de punerea, pe 2 august, a brigazii sale la dispozitia Diviziei VI, a procedat exact ca seful sau, a ignorat inclusiv ordinele generalului Mardarescu si a inaintat direct spre Budapesta in fruntea a 400 de cavaleristi, sprijiniti de 2 tunuri si 10 mitraliere, cerand curierilor trimisi sa-l opreasca, sa raporteze ca nu l-au gasit, si, la 3 km de oras a spulberat fortele inaintate ungare, obligand 1000 de luptatori ai Armatei Rosii sa predea artileria, armele si sa se disperseze. Aici a fost contactat de o delegatie de 3 membri ai guvernului ungar care i-au cerut sa se opreasca, amenintand cu represalii din partea italienilor, francezilor si englezilor. Dialogul s-a purtat in goana cailor, deoarece, dupa un „Nu ma opresc!”, hotarat, colonelul Rusescu a ordonat inaintarea in galop spre oras. Lasand trupele la marginea orasului, Rusescu s-a deplasat la guvernul ungar, aflat in sedinta de consiliu, si la orele 18.30 a dat un ultimatum: Daca in 2 ore Budapesta nu i se preda, bombardeaza orasul! I-a pacalit pe unguri ca fortele de la periferie sunt doar avangarda si are in spate un intreg corp de armata desi, in realitate, i se alaturase doar un escadron de cavalerie, aflat in misiune de cercetare, sub comanda capitanului Mihailescu. Intrucat cererilor guvernului bolsevic ungar li s-au alaturat reprezentantii Italiei (contele Romanelli) si Frantei (Bachet) care i-au cerut sa se retraga, a ordonat in secret rosiorilor sai la orele 20.00 sa patrunda in oras si sa ocupe cazarma husarilor (Herzog Joseph, devenita V.I.Lenin). La orele 20.30, guvernul bolsevic ungar a capitulat, Bela Kun a fugit in Austria iar Budapesta a fost predata colonelului Rusescu. A doua zi, dimineata, pe 4 august, generalul Gheorghe Mardarescu a patruns in capitala ungara in fruntea Diviziei I vanatori, Diviziei II calarasi si a Brigazii XI rosiori, ca trupe de ocupatie.
A doua ocupare a Budapestei, de catre armata romana, a inceput la 1 ianuarie 1945 luand sfarsit la 15 ianuarie, cand Corpul 7 al Armatei Romane a fost „marsrutizat” de catre aliatul sovietic spre muntii Tatra, dupa ce acesta a furat cavaleristilor nostrii toti caii, transformandu-i in infanteristi.
In anul 1999, in timpul desfasurarii Conventului masonic la Bucuresti, cand lojile europene, la presiunea Marilor Loji din Franta si Belgia, au decis dezmembrarea Romaniei, Tara fiind salvata, in extremis de Marea Loja NATO si Marea Loja a SUA, care s-au impotrivit, rezistenta romaneasca a hotarat sa dea o lovitura ungurilor la ei acasa. Intr-o singura noapte, sute de soferi romani in tranzit au umplut Budapesta de inscriptii pe cladiri cu urmatorul continut, in limba romana: „A treia oara nu mai plecam!”. Erau aceiasi tineri care speriasera interesatii straini si tradatorii romani la alegerile din 1996, inscriptionand fiefurile „civice” cu indemnul: „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte/Iliescu prim-ministru/Iurie Rosca presedinte/Sau invers!”.
Aceiasi tineri care, la alegerile din 2000, au umplut Capitala cu portrete ale lui Bin Laden, inscriptionate cu deviza dolarului american: „In God we trust!”. Pacat ca Stolojan nu a mai candidat la presedintie in 2004! S-ar fi umplut Tara cu portrete de-ale lui in uniforma de general SS, inscriptionate „Arbeit macht frei!”.
Din pacate, militarii de ieri nu mai sunt iar cei de astazi nu protesteaza fata de legile si ordonantele „LOV” care distrug sistemul de aparare al Tarii si, tot din pacate, tinerii de ieri au imbatranit, iar copii lor, spalati pe creier de facebook-uri si instagram-uri pun botul la lozinci de maidan gen „Muie PSD”. Trista decadere! In acest ritm de aculturatie, cu sprijinul politicenilor si (in)formatorilor de opinie in egala masura interesati, servili si agramati, ne indreptam rapid spre „poporul de idioti” invocat de Petre Tutea.
Cata vreme mai exista, insa, o umbra de Armata Romana, va mai exista si un strop de speranta!
Glorie eterna Armatei Romane, la cea de-a 99-a aniversare a primei ocupari a Budapestei!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu