O scrisoare scrisa de un senator roman "de ziua romanilor de pretutindeni" si mai ales raspunsul plin de bun-simt dat de unul din romanii acestia.
Scrisoare deschisă dl. senator Viorel Badea
Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile.
1 Decembrie.
Dragi români de pretutindeni,
Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească.
Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.
Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/
RASPUNS
Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sînt si eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu stiam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă multumesc pentru caldele urări si îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveste pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresati.
Nu am adus nici o „contributie” comunitătii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românetti”, nu practic sport de performantă sub drapelul tării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăsel scotian.
Alta ar fi fost însă situatia dacă mi-ati fi scris, dvs. sau unul dintre numerosii dvs. colegi din Parlament, acum sase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iasi. As fi putut să vă răspund că sînt cercetător stiintific la Universitatea Al. I. Cuza si că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima editie critică a celei mai vechi Biblii românesti (Stiati că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o editie critică?). M-as fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performantă sub drapelul tării, cum spuneti, si m-as fi lăudat că am dus si eu putin din „graiul tării” mele pe la Paris si Geneva, sau că mi-am petrecut sapte ani printre vechile manuscrise românesti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ati scris, nici eu nu v-am răspuns. Asa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce îmi scrieti tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, si ne-am alăturat si noi „românilor de pretutindeni” care îsi caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în tară?
Ca să îmi arătati că vă pasă?
Dacă vă pasă atît de mult de „valorile si traditiile românesti”, de ce nu mi-ati scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în tară? De ce nu m-ati întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu si colegele mele, tineri doctori în filologie si slujbasi ai culturii române pentru care suspinati acum? V-as fi rugat atunci, dacă stiam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceti ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-as fi chemat la Iasi să vedeti cum trăieste de pe o zi pe alta un antrenor de performantă, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, si cum niste copii devotati se antrenează să devină campioni pe podelele roase si pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-as fi dus prin oras si v-as fi arătat Filarmonica ieseană, care de zece ani stă să se prăbusească sub schele, si Teatrul National, mutat într-un cub de carton. Si la urma urmei, dacă tot invocati acum cuvintele lui Sadoveanu si îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-as fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mintit, furat si umilit în tara mea. Si că am obosit să devin „vrednic” printre smecheri, canalii politice si „băieti destepti”.
Dar, repet, nici dvs. nu m-ati întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Si atunci, de ce m-ati găsit tocmai acum?
Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiti pe emigrantii români cu ocazia unei asa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor si a României din care găstile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine si pe alte milioane de compatrioti, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părintii si prietenii si să ne căutăm pe aiurea pîinea si dreptatea. Ce sărbătoare vedeti în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărtite, pentru fratii si prietenii lăsati în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în tară de dorul lor. Si, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
Iertati-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiti dvs. de „valorile românesti”. Ocupati-vă de ele în tară, acolo unde „cultura si valorile românesti” sînt lăsate în paragină. Si v-as mai ruga ceva. Sînteti totusi un reprezentant al clasei politice românesti. Aveti decenta de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franta am cunoscut un om care si-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generosi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiti eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veti putea vedea si auzi într-un documentar tv despre Revolutie, apropo, nu-i asa, de cei care „fac cinste tării natale”).
La sfîrsit, as vrea să vă asigur că nu mi-e rusine că sînt român. Asa mi-am învătat si fetele, să nu le fie rusine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rusine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-as cere să păstraţi măcar distanta tăcerii?
Ioan-Florin Florescu
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile.
1 Decembrie.
Dragi români de pretutindeni,
Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească.
Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti. Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.
Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu optimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.
Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.
La Mulţi Ani România!
La Mulţi Ani români de pretutindeni!
Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/
RASPUNS
Dragă Domnule Senator Viorel Badea,
Sînt si eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu stiam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă multumesc pentru caldele urări si îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă priveste pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresati.
Nu am adus nici o „contributie” comunitătii care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românetti”, nu practic sport de performantă sub drapelul tării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un restaurant dintr-un orăsel scotian.
Alta ar fi fost însă situatia dacă mi-ati fi scris, dvs. sau unul dintre numerosii dvs. colegi din Parlament, acum sase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iasi. As fi putut să vă răspund că sînt cercetător stiintific la Universitatea Al. I. Cuza si că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima editie critică a celei mai vechi Biblii românesti (Stiati că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o editie critică?). M-as fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performantă sub drapelul tării, cum spuneti, si m-as fi lăudat că am dus si eu putin din „graiul tării” mele pe la Paris si Geneva, sau că mi-am petrecut sapte ani printre vechile manuscrise românesti, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ati scris, nici eu nu v-am răspuns. Asa merg lucrurile, cum s-ar spune.
Dar de ce îmi scrieti tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, si ne-am alăturat si noi „românilor de pretutindeni” care îsi caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în tară?
Ca să îmi arătati că vă pasă?
Dacă vă pasă atît de mult de „valorile si traditiile românesti”, de ce nu mi-ati scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în tară? De ce nu m-ati întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu si colegele mele, tineri doctori în filologie si slujbasi ai culturii române pentru care suspinati acum? V-as fi rugat atunci, dacă stiam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceti ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-as fi chemat la Iasi să vedeti cum trăieste de pe o zi pe alta un antrenor de performantă, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, si cum niste copii devotati se antrenează să devină campioni pe podelele roase si pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-as fi dus prin oras si v-as fi arătat Filarmonica ieseană, care de zece ani stă să se prăbusească sub schele, si Teatrul National, mutat într-un cub de carton. Si la urma urmei, dacă tot invocati acum cuvintele lui Sadoveanu si îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-as fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mintit, furat si umilit în tara mea. Si că am obosit să devin „vrednic” printre smecheri, canalii politice si „băieti destepti”.
Dar, repet, nici dvs. nu m-ati întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Si atunci, de ce m-ati găsit tocmai acum?
Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiti pe emigrantii români cu ocazia unei asa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor si a României din care găstile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine si pe alte milioane de compatrioti, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părintii si prietenii si să ne căutăm pe aiurea pîinea si dreptatea. Ce sărbătoare vedeti în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărtite, pentru fratii si prietenii lăsati în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în tară de dorul lor. Si, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.
Iertati-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiti dvs. de „valorile românesti”. Ocupati-vă de ele în tară, acolo unde „cultura si valorile românesti” sînt lăsate în paragină. Si v-as mai ruga ceva. Sînteti totusi un reprezentant al clasei politice românesti. Aveti decenta de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat pentru libertatea poporului”. În Franta am cunoscut un om care si-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generosi. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiti eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veti putea vedea si auzi într-un documentar tv despre Revolutie, apropo, nu-i asa, de cei care „fac cinste tării natale”).
La sfîrsit, as vrea să vă asigur că nu mi-e rusine că sînt român. Asa mi-am învătat si fetele, să nu le fie rusine să spună de unde vin.
Singurele momente în care mi-e rusine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-as cere să păstraţi măcar distanta tăcerii?
Ioan-Florin Florescu
Blestem pe capul Romanilor ! Fug pe capete din Tara lor, unde vad cu ochii, lasind tot in urma !!! Sa speram ca exodul se va opri si vor fi aruncati in patru zari cei care ne-aau adus in aceasta stare ! Cit mai curind !!!
RăspundețiȘtergere