COMUNICAT
Stimaţi voluntari şi susţinători ai candidaturii
mele la funcţia de Preşedinte al României,
Vă mulţumesc foarte mult pentru sprijinul Dvs. generos
pentru strangerea semnaturilor necesare candidaturii la presedintia tarii,
minim 200 000 de semnaturi.
Cu tot efortul imens pe care Dvs. l-aţi depus si
pentru care va sunt si va raman recunocator, pana azi, 7 sept., nu s-a strâns numărul de semnături necesar.
Examinând trendul, in mod cert, in timpul scurt
ramas la dispozitie, nu sunt perspective de strangere a numărului minim de
semnături prevăzut în lege pentru a putea candida.
În acest context, am primit acum doua zile, cu
bucurie si onoare propunerea pe care ne-au făcut-o reprezentanţii
Partidului Uniunea Democrată Română (UDR) care mi-au făcut surpriza să ne informeze
că, de cateva săptămâni, au strâns semnături pentru mine pe listele partidului,
având până acum un număr semnificativ de semnături deja strânse.
În plus, mi-au oferit garanţii că vor reuşi să
finalizeze acţiunea de strângere semnături în timp util, 20 sept., şi chiar cu un plus de cca 10% peste numărul minim
necesar, prevazut de lege.
În concluzie am fost nevoit să decid între:
- a refuza aceasta propunere, caz în care nu pot să-mi depun candidatura
din cauza imposibilităţii strângerii semnăturilor necesare într-un timp atât de
scurt sau
- a accepta oferta generoasă a UDR şi a pastra şansa
de a îndeplini condiţia de număr de
semnături impusa de lege.
Am ales varianta care dă şanse în continuare
pentru a candida la preşedinţie.
Precizez că reprezentanţii UDR nu mi-au impus nici
un fel de condiţionalitate şi în plus, m-au asigurat ca agreează şi susţin în integralitate Proiectul meu de ţară
intitulat „România Bunăstării”.
UDR adresează invitaţia tuturor voluntarilor, care
doresc, sa se alăture partidului in acest efort comun.
Faţă de toate acestea, vă rugăm pe toţi aceia care
m-aţi sprijinit şi care doriţi să mă sprijiniţi în continuare, ca începând de astăzi, 7 septembrie 2014, să abandonaţi formularele de strângere
semnături care conţin menţiunea „Candidat independent” şi să descărcaţi
de pe site, blog şi paginile FB noul formular promovat de UDR pe care sa il folositi şi să mă ajutati pentru
strângerea de semnături sub sigla UDR.
Listele cu semnături vor fi trimise în continuare la
adresa:
„
cabinet senatorial Ioan Ghişe, str. Memorandului nr 33, CP 500045,
municipiul Braşov.”
Sper în înţelegerea Dvs. si in sustinerea Dvs.
pentru aceasta alegere şi vă asigur că voi depune toate eforturile pentru
promovarea proiectului de ţară anuntat.
Brasov, 07.09.2014 Cu
stima si multumiri !
Prof. Ioan Ghişe senator
independent.
Nota: Sustinatii domnului Senator Ghise pot descarca formularul pentru strangere de semnaturi de aici - in format PDF sau format JPEG.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu