Un articol apărut recent în publicaţia Visegradpost.com, explică bine argumentat că SCOPUL FINAL al organizatorilor mega-protestelor din România, este menținerea românilor într-o stare de sclavi economici ai metropolei germane și ca sclavi ideologici controlați de galaxia multitudinii de ONG-uri finanţate de SOROS

Un articol apărut recent în publicaţia  Visegradapost.com, explică bine argumentat că SCOPUL FINAL al organizatorilor mega-protestelor din România,  este menținerea românilor într-o stare de sclavi economici ai  metropolei germane și ca sclavi ideologici controlați de galaxia multitudinii de ONG-uri  finanţate de SOROS. (Manifestațiile sunt uimitor de asemănătoare cu cele de la Kiev și cu cele din timpul așa numitei „Primăveri arabe”).

„VisegradPost.com – România: Revoltă, într-adevăr. Dar, a cui revoltă și împotriva cui?

 O serie de demonstrații relativ importante au avut loc în capitala României și în alte câteva orașe de provincie.

Zeci de mii de oameni au protestat împotriva noului guvern recent instalat  în urma alegerilor din decembrie.

Au fost  cele mai importante demonstrații din ultimii ani.

Fapt fără precedent, președintele republicii, Klaus Iohannis, susține în mod deschis aceste demonstrații şi unii comentatori vorbesc de o „tineri-adă”, după „mineri-adele” din anii 90, referindu-se la tineri.

Scriitorul Modeste Schwartz dă o analiză a evenimentelor.

Pentru a elimina de la început orice polemică simplistă: da, o parte considerabilă a personalului politic al Partidului Social Democrat Român (care a adus la putere din decembrie anul trecut guvernul Grindeanu) este „corupt” așa cum este întreaga clasă politică românească – fără excepție, așa cum într-adevăr, este cazul (demonstrat acum și de afacerea Fillon) aproape în întregime cu întreaga clasă politică europeană.

Iohannis, care s-a auto-proclamat șef al „cruciadei luptei împotriva corupției”, este prezentat de mass-media europeană ca fiind cel care caută în prezent să elaboreze și să pună în mișcare o „revoluție a tineretului”.

În vârstă de 57 de ani, Klaus Johannis (Președintele România) a fost, înainte de intrarea sa în politică, un profesor de fizica de liceu în orașul său natal din Sibiu.

La acel moment, un profesor de liceu din România câștiga mai puțin de 300 € / luna.

Același Iohannis (despre care gurile rele spun în șoaptă că el ar fi ginerele unui fost ofițer de rang înalt al poliției secrete comuniste), detine şapte case în Sibiu (un oraș turistic prosper, frumos restaurat, în care prețurile imobiliare sunt mari iar investițiile imobiliare reprezintă o afacere foarte bună, a declarat, în timp ce-și păstra o mimică neclintită, că a cumpărat aceste case din venituri (altfel la negru …) obținute pe lecțiile particulare pe care le-a dat!

În ceea ce privește noul partid „Uniți Salvăm România” (USR), care se autoprezintă ca o mare alternativă a noii generații și a unei noi culturi (din păcate, total lipsit de orice program politic real in afara celebrului slogan mistic al „anti-corupției”), intre liderii acestui partid se numără şi  o femeie franceză (căsătorită cu un român) Clotilde Armand, care a declarat recent că „regretă” faptul că firma franceză la care era directoare a primit fonduri uriaşe de la statul român pentru aşa-zise „activități de consultanță”, pentru compania multinațională a corporației Bechtel, care a construit în Transilvania una dintre cele mai scurte și mai scumpe autostrăzi din istoria mondială a construcției de autostrăzi. (N.Red. Practic franțuzoaica a fost directoarea unei firme franceze de consultanță care a fost parte a celor care s-au înfruptat din banii rezultați dintr-un JAF NAȚIONAL, jaf național organizat de guvernul de atunci şi de firma Bechtel. JAF pe care DNA-ul, mult lăudat, „a uitat” să-l ancheteze. Pentru ce a luat bani acea firmă franceză dacă s-a făcut doar un ciot din autostradă? Şi cine i-a dat contracte acelei firme? )

Prin urmare, presupunând că românii ar ieşi din apatia lor politică, care rămâne în continuare atitudinea majorității lor, ar fi fost de așteptat proteste „non-politice”, care să fi cerut schimbări, cum ar fi modificarea Constituției ţării, înlocuirea completă a politicienilor, democrație directă, sau orice altceva.

Acest lucru nu s-a întâmplat acum:  protestatarii „tineri” cer în mod explicit, și din ce în ce mod violent și ilegal, căderea (și chiar interzicerea) PSD-ului.

Cifra oficială, din 1 februarie, probabil supraestimată a fost de 50.000 ( în zilele următoare cifrele au fost de 70.000, 80.000 de mii, cifre umflate de unii la 150.000 ba chiar la 200.000) – dar, chiar dacă aceste cifre ar fi adevărate: guvernul în funcție îşi întemeiază legitimitatea pe votul exprimat de români pe … 4 milioane de buletine de vot – adică raportul este de 80 de alegători, pentru un protestatar …)

Ca o alternativa la putere, ei se gândesc (în timpul acelor ocazii incredibil de rare în care ei se gândesc de fapt la ceva), la președintele Iohannis, prezent în rândurile manifestanților, (un preşedinte care s-a debarasat cu cinism de rolul de mediator cerut de Constituție care a fost adus inițial la putere de către Partidul Național Liberal – PNL, acum principalul partid al opoziției), precum și la liderii USR, lucru care lasă puțin loc de îndoială asupra adevăratelor scopuri politice ale mitingului.

„Tinerii, frumoşi și liberi” (cum se autodenumesc conform propriei lor retorici), doresc să înlocuiască un personal politic corupt susținut de o majoritate democratică puternică, cu un alt personal politic corupt lipsit de orice bază democratică.

Cum poate cineva să explice o astfel de demență?

Trebuie spus că:

Mulți dintre protestatari sunt într-adevăr relativ tineri, lipsiți de conștiința istorică și de cunoștințe socio-economice, dîn cauza naufragiului sistemului școlar românesc (și european) și pur și simplu urmează diferiți masculi și femele alfa din mediul lor și din asociațiile lor, pe care-i imită.

Acești tineri asociază de multe ori protestele de stradă cu festivalurile de muzică organizate pe stradă, manifestări care de asemenea, pot să le ofere  oportunitatea de a socializa, flirta etc.

O altă parte a manifestanților sunt activiști ai ONG-urilor finanțate de organizațiile din Galaxia Soros și de fundațiile politice care execută lucrările murdare ale diplomației germane în Europa de Est.

În ceea ce privește instigatorii, și în special sponsorii lor (adică, în primul rând, Germania și „Bruxelles”-ul): de ce propagă ei atâta ură?

De ce încearcă ei cu disperare să dea jos guvernul Grindeanu și partidul condus de L. Dragnea, cu orice preț şi cu toate costurile sociale, economice şi naționale, chiar dacă victoria lui Trump pare să-i fi lipsit de data asta de ingredientul secret (și anume de intervențiile discrete ale serviciilor secrete aflate sub controlul CIA), intervenții secrete care, până în prezent, au asigurat succesul politic al mișcărilor de stradă, şi care, la Paris sau Londra, ar merge literalmente neobservate (fiind, așa cum sunt ele, atât de marginale și amorfe politic)?

De ce să-și lanseze toate trupele din „societatea civilă”, în această luptă incertă, cu riscul de a le discredita complet pe viitor, în caz de eșec, chiar dacă PSD (care ar fi putut lansa în repetate rânduri o procedură de suspendare a președintelui – nu a făcut acest lucru – pentru că Dragnea s-a opus.) pare să fie dispus să lupte cu mâinile legate sau chiar să negocieze în mod pașnic?

Pentru a răspunde la prima întrebare ar necesita un scurt tratat de istorie și de antropologie despre România, idei pe care voi încerca să le sintetizez într-un articol ulterior.

Pentru moment, să ne limităm la o concluzie foarte generală:  născuți și crescuți de facto, într-o colonie, în care comportamentul lor politic (manifestat prin vot sau prin demonstrații) nu a avut nici cel mai mic impact asupra comportamentului real al celor de la conducerea țării lor și/sau asupra condițiilor de viață din țară, tinerii români pur și simplu nu știu ce este politica și salivează ca și câinii lui Pavlov la provocările agitatorilor profesioniști ai societății civile, fiind puși să participe la aceste ritualuri tribale de purificare colectivă prezentate ca festivaluri de stradă ale așa-zisei „lupte împotriva corupției”.

Răspunsul la a doua întrebare, pe de altă parte, necesită mult mai puțină intuiție, are nevoie de interpretare, de concepte și de filozofie.

Într-adevăr, este suficient să fii informat cu privire la recentele măsuri luate de guvernul Grindeanu, precum și la programul de guvernare pe care intenționează să-l pună în aplicare în lunile următoare (care sunt toate în domeniul public, dar atent ignorat de presa românească controlată de Occident și atent ignorat de aproape toată presa străină),  pentru a înțelege că d-na Cancelar al Reich-ului, Merkel, pur și simplu nu poate accepta o astfel de schimbare în România și nici măcar nu poate accepta să negocieze anumite aspecte, ci are nevoie să aplice, dacă este necesar, o pedeapsă exemplară – în conformitate cu metodele testate la Kiev.

Guvernul Grindeanu, înainte de adoptarea decretelor de amnistie (ordonanțele atât de mult urâte de „tinerii, frumoși și liber”), care spre deosebire de ceea ce se scrie în presa controlată nu a fost nici prima măsură luată, după  cum nu a însemnat nici „legalizarea corupției” și nici nu înlătură toate actele de corupție (măsura instituie doar un prag de aproximativ 4000 € pentru abuzul în serviciu (n.red. nu și pentru furt, corupție sau trafic de influență), și se pare că, nici acuzațiile reținute împotriva L. Dragnea nu sunt acoperite de această amnistie, acesta fiind acuzat în același dosar și de alte lucruri (n.red. mai exact, e acuzat și de uz de fals).

Măsurile erau absolut necesare a fi luate – din moment ce PSD-ul e complet incapabil să guverneze cu arma Direcției Naționale Anticorupție îndreptată la tâmplă (DNA-ul fiind în întregime la ordinele sponsorilor săi occidentali).

De aceea guvernul Grindeanu, în timpul celor zece zile, care au trecut de la inaugurarea sa recentă, până la emiterea acestor ordonanțe menționate anterior, nu s-a odihnit.

Pe parcursul acestei perioade de peste o săptămână, Guvernul a luat măsuri importante, printre care:

Ridicarea nivelului salariului minim și a pensiilor minime, anulând astfel măsurile de austeritate adoptate de guvernele președinției lui Traian Băsescu (în special pe cele ale guvernului Boc), ce au acționat în conformitate cu măsurile Dictate de FMI, de Berlin și de Bruxelles;

A anunţat o scutire de impozit pentru salarii mai mici de 500 € ( nu vă mirați, cu o lună în urmă, în România, un stat membru al Uniunii Europene, mulți angajați ce lucrează în orașe, plăteau încă impozite pe salarii de mizerie de 300 €, acolo unde chiria unei camere într-un apartament partajat rar costă mai puțin de 100 € – și unde prețurile produselor alimentare în supermarketuri sunt aproximativ la nivelurile din Ungaria, adică sunt foarte apropiate de cele din Austria).

Nu numai că aceste două măsuri „dau un exemplu negativ” pentru toate țările din sudul și estul Europei care simt tentația de a scutura jugul progresisto-liberal german și să se îndrepte spre politici de creștere economice pentru țările lor, dar ele afectează în mod direct capitalul german.

Germania (în primul rând capitala Bavariei și auxiliarii lor austrieci) a devenit recent principalul investitor extern în România, urmată de Franța, în timp ce Statele Unite ale Americii (care erau încă foarte prezente la începutul anilor 2000) par că s-au concentrat pe Pivotul Economic din Asia.

Aceste investiții germane din România au o mare rentabilitate (societățile românești cu capital german prezintă, în general, o rată dublă a profitului, comparativ cu media zonei euro) și se bazează în principal pe exploatarea unei forțe de muncă care e pusă în realitate să execute o muncă forțată (pentru că salariul minim e calculat exact în așa fel încât să permită doar supraviețuirea nefericită a unui individ fără familie și fără ca să poată plăti o chirie – românii fiind, ca majoritatea celor din Europa de Est, de obicei, proprietarii unui apartament în stare proastă care a fost răscumpărat de la stat la începutul anilor 1990), având ca rezultat social un declin demografic fără precedent.

România are cea mai mare rată de emigrare a țărilor non-africane din lume (o rată de emigrare mai mare decât cea a Siriei – chiar şi în perioada de război).

"Odiosul" guvern PSD are de asemenea planuri de a crea un fond suveran de dezvoltare și de investiții (FSDI), cum s-a întâmplat în Norvegia, Franța, Arabia Saudită etc., care să fie alimentat de profiturile întreprinderilor. Printr-o astfel de măsură, România intenționează pur şi simplu să conteste în mod unilateral statutul de colonie extractivă (sursă de materii prime, practic, liber și forță de muncă migrantă ieftin) care i se atribuie în ordinea mondială actuală.

Astfel, iată cine s-a revoltat acum: Germania, ca o metropola colonială, este revoltată împotriva guvernului ales în mod democratic in România, cautând să-l răstoarne prin intermediul unui puci în care şi-au unit eforturile  fundațiile  politice germane (F. Adenauer, F. Ebert, R. Luxemburg) cu cele ale magnatului Soros, finanțatorul „societăţii civile” – care nu deranjeză că se pretind a fi apolitice sau „trans-partizane”, având nerușinarea de a cheama înapoi guvernul fostului comisar european Dacian Cioloș, un „tehnocrat” niciodată ales de nimeni, şi impus la conducere fără o majoritate parlamentară, de Johannis, în 2014 și care tocmai a fost demis de la putere printr-un vot masiv care a condamnat  politica din cei doi ani anteriori.

Trebuie spus că UE, acum atât de vehementă în laude faţă de guvernul Cioloş, nu a facilitat sarcina acestuia când s-a aflat la guvernare, având în vedere că absorbția fondurilor structurale, de exemplu, a fost chiar mai catastrofală decât cea înregistrată de  guvernele anterioare.

Asta este elita competentă și feciorelnică a „tinerilor, frumoşi și liberi” …

A. Merkel și G. Soros incearca in prezent să readucă la putere „tehnocraţii”, în ciuda votului popular. Având în vedere aceste evoluții, putem considera acum ca s-a finalizat tranziția metodelor Uniunii Europene spre o structură parazită comparabilă cu infamul United Fruit Company din America Latină, înainte de revoluțiile neo-bolivariene.

Echipele morții nu au apărut încă pe scenă, dar dl Johannis ţine pasul şi, cu un mic efort, poate deveni un alt Pinochet!”

Sursa: visegradpost.com