Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo în prima lor dezbatere

luni, 15 mai 2017

Domnului Liviu DRAGNEA

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
si
PRESEDINTE AL PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT
 
Domnule Presedinte,
Va adresam acest apel, inspirati de interviul dat de dvs. postului de televiziune RTV, in ziua de 14 mai a.c., in care afirmati ca “intre Programul de guvernare si colaboratori” veti sustine intotdeauna Programul. In fapt, va semnalam ca doi membri ai Guvernului Grindeanu, manipulati sau nu de “Sistem!”, au incalcat grav Programul de guvernare PSD-ALDE, care prevede ca, pe durata implementarii sale, nu se vor produce inghetari (suspendari) sau anulari de drepturi salariale, pensii sau alte venituri, or, in Proiectul Legii salarizarii unitare, ministrii Muncii si Apararii, care si-au asumat elaborarea lui, v-au pus sub semnatura, ca initiator, urmatoarele:
  • lichidarea unui drept al salariatilor si civili si militari, de care nici Ceausescu nu a avut curajul sa se atinga – dreptul la ajutoare/salarii compensatorii acordate cu ocazia incetarii raporturilor de munca. Lipsind din noul Proiect, odata cu abrogarea vechii legislatii, acestea vor dispare;
  • in ceea ce priveste suspendarea unor drepturi, prin introducerea anticonstitutionalului Art. 40, intitulat “Pensii de stat” (care nu are ce cauta intr-o lege a salarizarii) sunt inghetate drepturile mai multor categorii socio-profesionale in frunte cu rezervistii militari si politisti, inclusiv ale fostilor parlamentari, fiind suspendata pe 6 ani aplicarea a 6 legi organice (94/1992, 303/2004, 7/2006, 96/2006, 216/2015 si 223/2015);
  • in plus, coeficientii de salarizare la activi, sunt sensibili redusi, astfel incat Seful SMG ajunge comparabil cu o secretara de primarie comunala mai instarita.

            In ceea ce ne priveste, ca militari in rezerva, luand in calcul cei 6 ani de inghet, la care se adauga 2 ani pentru aliniere, in conditiile mortalitatii la rezervisti (statistic dovedita) ar rezulta 50000 de morti, al caror drept, in cel mai pur stil Basescu-Boc, se va transforma in “mari economii la bugetul de stat, fond pensii”.
            Pe cale de consecinta, in numele Programului de guvernare PSD-ALDE, pe care l-am votat, va transmitem rugamintea de a lua masuri pentru inscrierea in Proiect a veniturilor salariale eliminate si pentru eliminarea neconstitutionalului Art. 40.
            Va reamintim, totodata si angajamentele majoritatii fata de reprezentantii SCMD/CNSC,   privind abrogarea Art. 40 din OUG nr. 57/2015, a OUG nr. 95/2014 si promovarea, in Camera Deputatilor, a Proiectului Ghise de Lege a sindicatelor.
            Masurile pe care intelegeti sa le luati impotriva ministrilor care au boicotat propriul Program, vor constitui pentru noi un semnal de indreptare, la care vom raspunde prin reconsiderarea amplelor manifestatii de protest, pe care le preconizeaza Comitetul Director al SCMD.
           
Cu speranta revenirii la normalitate,
Presedintele S.C.M.D.,

            Col.(r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu