Inteviu cu Maia Sandu

vineri, 10 ianuarie 2014

Scrisoare deschisa Secretarului de stat John Kerry

Stimate Domnule Secretar de Stat,
Va adresam aceasta scrisoare deschisa in numele a numerosi romani preocupati atat de evolutia democratica a tarii lor cat si de perceptia externa a situatiei politice din Romania, dar si in privinta raporturilor dintre stat si cetatean prin prisma respectarii drepturilor fundamentale ale omului.
Ne manifestam convingerea ca sprijinul pe care Statele Unite ale Ameericii l-au acordat, pentru constructia in tara noastra a statului de drept puternic si favorabil fiecarui cetatean, se va manifesta in continuare cu aceeasi deschidere si intelegere obiectiva a realitatilor din Romania.
Tocmai de aceea nadajduim ca veti credita si punctul nostru de vedere bazat atat pe buna credinta cat si pe o cunoastere corecta a contextului intern.
Romania a intrat in ultimii 9 ani pe o panta periculoasa, deviind de la cursul democratic autentic spre care nazuia. Actualul sef al statului, presedintele Traian Basescu , exponent al vechiului regim comunist - asa cum a si recunoscut de altfel - si banuit pe baza unor indicii temeinice de legaturi cu fosta Securitate [aparatul represiv al lui Nicolae Ceausescu], si-a construit un regim propriu, cu manifestari despotice periculoase. Acest regim, consolidat alarmant in ultimii ani, se bazeaza pe aservirea totala a institutiilor de forta si utilizarea serviciilor secrete, dar si a organelor de ordine publica sau chiar a structurilor fiscale pentru haituirea sau chiar eliminarea adversarilor din viata publica ori pentru protejarea abuziva a propriei clientele politice si financiare. Mult mai grava este insa exercitarea unei presiuni sufocante si a unui control abuziv direct asupra Justitiei.
Aceste interventii ale presedintelui Basescu au mers de la instalarea unor persoane compromise si deci usor de manevrat in pozitii cheie la conducerea Parchetelor sau a Instantei Supreme, pana la transmiterea public sau in cadru restrans a unor indicatii catre procurori privind felul in care sa administreze anumite dosare. Nu au fost singurele parghii ale puterii preluate si manipulate abuziv.
Li s-au adaugat rand pe rand altele, de la Consiliul Superior al Magistraturii pana la  Curtea Constitutionala. Grava incalcare a delimitarii constitutionale a puterilor in stat a mers de la suprapunerea grosolana peste atributiile Guvernului pana la atentatele repetate la credibilitatea si rolul  Parlamentului sau atacurile furibunde la adresa presei, a jurnalistilor, a dreptului fundamental la opinie si libera exprimare.
Regimul conceput si pus in functiune de Traian Basescu a protejat in tot acest rastimp marea coruptie de la varful puterii politice, trimitand insa in judecata, adesea fara probe suficiente pentru a putea sustine condamnarea, fie adversarii politici, fie oameni nevinovati si neimplicati politic, dar incapabili sa se poata apara in fata unui sistem judiciar construit pe abuz sau incompetenta .
In fata acestor numeroase incercari de a subordona fiecare institutie a statului in parte, intelectuali, sindicate, asociatii civice sau profesionale au ridicat vocea pentru a protesta si a se opune regimului autocratic. Ultima si cea mai surprinzatoare a fost asociatia care ii reuneste pe judecatorii din Romania, exasperati si ei de controlul politic instituit de presedinte prin acolitii sai din Consiliul Superior al Magistraturii.
In speranta ca mesajul nostru a fost corect inteles, tot ca o preocupare de a stopa aceste tendinte extrem de periculoase pentru afectarea profunda a democratiei din Romania, va multumim pentru interesul si sprijinul manifestate permanent pentru respectarea virtutiilor democratice si, mai presus de orice, a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Mihai Gadea & Adrian Ursu

45 de comentarii:


  1. John Kerry - catre M. Gadea & A. Ursu

    Asa...Pai voi , romanii , spuneti ca Romania e stat suveran , independent , etc. Si atunci - de ce nu va rezolvati singuri problemele , suveranilor ?! De ce ni-l parati noua pe Basescu ?! Nu voi l-ati ales ?! A , vreti sa fiti colonie USA ? Atunci e OK - va facem noi ordine in tara . Deci , cum ramane ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum l-am ales, asa l-am si "atarnat" cand i-am descoperit tradarile, dar este tinut in "formol" pe rol de guvernator al acestei colonii, Romanica, cu vointa americana, ca de!, trebuie platite despagubirile de razboi rece...

      Ștergere
    2. Corrrrect !!!
      Daca romanii voiau cu adevarat, il aruncau de mult la lada de gunoi pe ordure asta !!!
      Dar ei, nu !!!
      Romanii de dincolo de munti, ascultind ordinul ferm al primului LOR ministru, Viktor Orban, au stat acasa si au savurat cu o gigantica autosuficienta palinca si slana, fiindca ei se simt deosebiti, de dreapta si iubitori mari de bas'.
      In plus, tradatorul ala de rus de la Cluj(daca il vad prin tara miticilor il ologesc), s-a grabit sa valideze el din burta numarul de alegatori, ca s-i fie bine lui bas'.
      Asa ca, miticii singuri au facut ce au putut dar nu s-au putut lupta si cu PROSTII BETI SI CU BURDIHANURILE UMFLATE SUB CHIMIRE, precum si cu strainii abuzivi.
      Acum tre' sa legeti: colonie sau ciocu' ic si la ACTIUNE !!!!

      Ștergere
  2. Gidea umbla cu ursu,prin sat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Măi, nu fiți idioți! Vedeți că multe miunicipii din regat nu au avut peste 50% pentru demiterea președintelui. Vedeți că în toată țara clasa cea mai înaintată, intelectualitatea, chiar dacă i s-a tăiat salariile, e trup și suflet lângă Băsescu. Nu vă mai clătinați pe voi! A fost un meci pierdut aici. N-au avut treabă americanii cu participarea la vot, și nici cu stabilirea numărului de electori. Se știe la acest moment câți oameni cu drept de vot avem în România? Vedeți-vă bârna din ochi și apoi cu pâra și altele. Vedeți rateurile penibile din punct de vedre legislativ date de idioții ăștia pe care cu entuziasm i-am votat din cauza lui Băsescu. Mă fac însă de fecale în fiecare zi. Orice om de bun simț vede că nici măcar papagali nu sunt. Mai vedeți și prevederea din finalul constituției referitoare la relațiile cu UE. Dacă n-am fi fost aici, în UE, cu câți imbecili, de la comentatori până la politicieni, ar fi fost jalea și mai mare. Știți toți despre mintea romînului. Atunci acționați dracului în consecință.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cumpar butelie de aragaz de 11,9 litri, la mana a doua second hend.
    Rog seriozitate si fara intermediari.
    Contactati-ma la CP 1 ofp nr 6, dupa ora 18.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi, intreaba la Ambasada SUA, s-ar putea sa aiba butelii acolo! Sa ceri si pilule pentru cap!...
      Doctor CNSC

      Ștergere
  5. ai dracului de americani!credeti ca le pasa de noi?noi si maimutele!

    RăspundețiȘtergere
  6. Oare cum ar reactiona Obama daca Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate al UE s-ar duce in statul Texas si l-ar urechea pe guvernator pentru modul cum functioneaza justitia in acel stat ? La noi se poate. Atunci de ce mai suntem stat al UE ?

    RăspundețiȘtergere
  7. Si care sunt romanii, aia multi, pe care ii preocupa evolutia (involutia) democratica a tarii?
    Drepturile fundamentale ale omului (roman) sunt incalcate zilnic de clasa politica protapita la ciolan prin grija noastra a cetatenilor cu drept de vot.
    Si ce sa faca John Kerry cu scrisoarea asta deschisa, dupa ce o citeste!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dupa ce o citeste!!!! il apuca un plins , mama, mama!

      Ștergere
    2. Corecta observatia. La niste indivizi lacomi de putere si ca ochii numai dupa furaciuni la ce sa te astepti? Vor sa dea drumul la mii de puscariasi , unii foarte periculosi, numai sa-si salveze cativa ultracorupti. Rusine ! Jos labele de pe justitie ! Hotilor !

      Ștergere
  8. Ma inteligentilor, cati dintre voi ati semnat petitia? Ca de dat cu presupusul vad ca va pricepeti bine. De asemenea si la dat sfaturi, la politica, desigur la fotbal si agricultura. Si la mancat seminte in tribuna. Eu am semnat-o la pozitia 21253 si alaturi de mine inca 180 dintr-un targ amarat de 10000 de locuitori. Voi ce-ati facut, inafara de mancat seminte si valuri pe blogu' asta amarat? Voi vreti sa faca altii treaba voastra si voi doar sa beneficiati si sa-i laudati ce buni au fost. Mars la semnat petitia si... mucles (poate va place mai mult ciocu'mic.... ha, ha, ha, stiti voi...)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma fac frate si cu dracul numai sa nu-l mai vad pe Basescu.
      Care justitie,aia lui Basescu?Vorbiti cu justitiabilii si va veti convinge.Nu stiu daca petitia are un efect dar stiu ca imi exprim intr-un fel revolta.

      Ștergere
    2. In sfarsit un raspuns adevarat. Subscriu parerii dv.

      Ștergere
    3. @ SCMD Beius 11 ianuarie 2014, 18:26

      Atentie la limbaj , cetatene ! :)) Ca nu esti la instructie pe aici cu oarece pifani . Oamenii semneaza doar daca vor lamentari de genul acestei scrisori deschise . Daca nu le plac aceste plangeri la Inalta Poarta....pardon , la Marele Licurici - nu semneaza . E simplu . Iar " eroismul " dvs. de a semna aceasta petitie compenseaza doar in mica-mica parte elanul ardelenilor dvs. in a-l vota pe Basescu chiar si in 2009 , dupa ce toata lumea a vazut ce-i poate capul ,sau " elanul " acelorasi ardeleni de a NU vota la referedumul de demitere al Basescului in 2012 . Asa ca acum spalati-va pe cap cu Basescul vostru iubit , stimabili ardeleni . Semnaturile pe tot felul de petitii si jalbe nu fac in Romania nici cat o ceapa degerata . Le creeaza doar unora ca dvs, sentimentul ca isi pot repara greselile sau ca isi pot recupera demnitatea . Tardiv , d-le . Trebuia sa fiti la fel de " hotarat " in 2009 si in 2012 . Insa atunci probabil mancati seminte in tribuna ...Poate nu e asa - dar fiti mai atent la limbaj . Daca tot postati pareri personale sub sigla SCMD . V-ati molipsit toti de la Liderul Maximal ?! :))

      Ștergere
    4. Daca "poarta"este deschisa ,matale draga ,de ce sari gardul !?

      Ștergere
  9. semnarea unei petitii,ca si participarea la vot ,sunt un drept democratical fiecaruia dintre noi.Asa ca,fiecare este liber sa procedeze cum doreste.Eu,am semnat aceasta petitie,nu din ura pentru Basescu(care trebuie ignorat total!) ci din respect pentru valorile si principiile democratice,grav incalcate si batjocorite si in timpul regimului basescu.Bashismul,ca si iliesciismul,ca si ceausismul sunt de aceeasi sorginte comunist-securista .Ori urmarile acestor regimuri le stim si le-am simtit cu totul.In fond,noi cerem SUA sa nu mai inchida ochii la aceste abuzuri teribile impotriva democratiei,a statului de drept,a justitiei ,a CETATENILOR .Majoritatea structurilor statului "democratic" roman,nu sunt decat niste unelte ale regimurilor politice de acest tip si aduc grave prejudicii,nu numai Romaniei si romanilor,ci si partenerilor nostri politici,economici militari.Credeti ca acest "anti-americanism" nu isi are originea si in faptul ca administratia americana,sustine si tolereaza astfel de regimuri?ia mai ganditi-va.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pentru M. Gadea & A. Ursu ( sau invers )

    Domnilor ma baieti , da' de ce i-ati scris voi lui Kerry ?! De ce nu i-ati scris direct lui Obama ?! De ce v-ati incurcat cu un Secretar de Stat parlit ?! Ha ?! Voi ati auzit de dl. col. dr. Dogaru Mircea ?! Evident ! O lume intreaga il cunoaste ! Ia uitati-va ce scrie eminentul istoric si domn Dogaru despre acest Kerry , intr-un articol ( " Ofensiva neoconservatoare atinge Romania " ) prezent taman acu' pe aceasta pagina de blog : " Daca in mandatul trecut, bietul Obama il avea in coasta numai pe Joe Biden, astazi il are si pe John Kerry plus o liota intreaga de reprezentanti ai globalizarii demente, care viseaza razboi in Iran, in Marea Neagra, adjudecarea Siberiei si procedarea cu resursele Ucrainei si ale Rusiei asa cum au procedat cu cele ale Romaniei. " PAI VEDETI ??? Ati gresit adresantul , ma baieti ! Kerry fiind , zice dl. Dogaru , doar o sula-n coastele lui Obama ... Ma rog , la voi e scuzabil , tineri si nelinistiti fiind . Da' nu-i inteleg pe distinsii si eruditii comentatori SCMD de aici , fani pana la ceruri ai scrisorii voastre , care n-au sesizat incurcarea adresantilor , cu toate ca dl. Dogaru s-a chinuit sa le explice ce si cum e cu Kerry asta ... Rezulta de aici ca SCMD-istii nu-l citesc pe dl. Dogaru ?! Ar fi incredibil ! Nu ?! :)) De aceea , cred ca s-ar impune de urgenta obligarea membrilor SCMD de a lectura promt " operele " nepereche ale Liderului lor ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai anoimule(11.45),tu gandesti ca poate si in SCMD este "unitate" de "gandire si simtire" ca in securitatea din care ai facut parte sau din organizatia de partid pe care ai condus-opana in decembrie 1989..Te asigur (ca fost membru SCMD - cu "fonctie"!) ca nu este asa.Ceea ce a spus Dogaru,contine si o doza de adevar,dar si o doza de manipulare.Problema cu aceasta petitie,este simpla (poate nu si pentru tine,o loaza din.....!): din 1989 incoace,in Romania se mentine acelasi sistem comunisto-securist ,cu aceleasi structuri ticaloase si criminale,cu aceeasi membri sau urmasi ai lor.Poate ca tu nu ai auzit de proverbul :"afara e vopsit gardul,inauntru e leopardul',dar sa stii ca acesta este ADEVARUL.Adevar pe care trebuie sa il cunoasca si aliatii nostrii.Numai daca te uiti in "fuga" peste cei care lucreaza in politica,servicii si justitie (nu mai vorbim de celelalte domenii!),si poti sa iti dai seama cat de adevarate sunt vorbele unui personaj din opera nemuritorului Caragiale: "sa se schimbe ,primesc,dar sa nu se schimbe nimic".Acesta este ADEVARUL despre "democratia" romaneasca si despre "Protopopestii,Pristandalele si Catavencii" din politica romaneasca si toate "structurile" care ii "deservesc".Vezi ce simplu este?te doare? Dan -fost membru SCMD

      Ștergere

    2. @ Anonim 12 ianuarie 2014, 14:14

      Domnu' Dan , din nefericire pt. tine nu am fost nici securist , n-am condus nici organizatii PCR si n-am avut - culmea ! -nici macar functii in SCMD - am fost doar simplu membru 2 ani si ceva . Asa ca nu-ti mai lasa imaginatia bolnava sa zburde pe campii . Nu le ai pe astea cu scenariile , asadar . Mai incearca ...Si nu trebuie sa-mi explici tu ce e in SCMD - am vazut cu ochii mei timp de , repet , peste 2 ani . Trec peste mitocania ta cu " loaza " , dar te inteleg , cei cu intelect limitat , ca tine , recurg la jigniri cand vad ca sunt depasiti la IQ de cineva cu care au divergente de idei . Sa nu te astepti sa te fac si eu bou , de exemplu , pentru ca nu vei avea satisfactia asta , sunt prea fin pentru asa ceva ... :)) Si cand mai vrei sa-ti expui matreata intelectuala si ideile inteligente despre problemele Universului pe aici , adopta formula monologului , nu a dialogului cu mine , pentru ca , sincer , imi displace sa dialoghez cu badarani , cu grobieni care se cred intelectuali fini ... Eu nu am jignit in postarea mea , doar am ironizat . Tu insa , minte cazona , trebuia musai sa dai cu bata in balta ca un Mos Teaca expirat ce esti . Un alt fost membru SCMD .Fara functie .

      Ștergere
    3. Poate ca nu ai merita un raspuns,dar,cei "neajutoratIi" ,asa cum esti tu,merita sa primeasca ceea ce merita.Este cat se poate de clar ca esti doar o loaza "cu sarcini",care faci pe prostu,dar chiar ai cu un IQ.....minimal..Nu iti place sa dialoghezi cu "badaranii',dar nici macar la nivelul unui "badaran' nu te poti ridica.Vrei tu sa pari un "intelectual rafinat',dar se vede ca nu esti decat un biet ...."homo sapiens",abia coborat din copac. "Ironia" ta este pentru nivelul celor ca tine,in nici un caz,...."fost membru SCMD"Chiar daca este o "mitocanie",mentin afirmatia ca nu esti decat o loaza (fara ghilimele!).iar faptul ca ai fost " 2 ani si ceva simplu membru",arata inca o data cine esti:o loaza si un gunoi1

      Ștergere
    4. @ Anonim 12 ianuarie 2014, 18:48

      Ti-am spus ca neputinta ta intelectuala te impinge la jigniri ... Esti atat de previzibil , de usor de citit ... De frustrat ... N-o sa intru in " logica " ta bolnava si nu o te jignesc si eu , as cobora in propriii mei ochi . Ai un ego schizofrenic , nu suporti discutiile contradictorii , nu accepti faptul ca altii au alte opinii . Ai fost ofiter la o arma gen " Regina Armelor " & cam pe acolo , la viata ta , nu ? :)) Astia sufera de mania grandorii , cu toate ca IQ-ul lor sufera cumplit in subsolul clasamentului . :)) Repet , n-o sa te fac bou , de exemplu , din respect pentru boii mioritici , care au oarece licariri de inteligenta ... :)) Tu - neam ! :)) Si nu mai fi atat de constipat , domnu' Dan...Banuiesc ca aveti o varsta respectabila , va poate dauna la colon , zau .. :)) " Ai grija de tine ! " - cum zice Andreea Marin intr-o reclama stupida ... Ca tine ! :)) Sa fii iubit ! :))

      Ștergere
    5. Nu inteleg unde vezi tu 'jignirile',dar 'frustarea' si egoul schizofrenic' de care vorbesti ,ne arata ca IQ-ul tau sunt comparabile cu ale ...."primatelor.'.Nu sufar de 'mania grandoriii";dar nu supot IDIOTIII ...patologici.Nu fac parte dintre cei care isi zic ca fac parte din caregoria "regina armelor't ,fiindca nu am strigat "ura"in ....tufe..Ca tine!!! Tu,poate ca esti unul dintre boii din religia hindusa,dar tot bou ramai,chiar daca tu pasti....tufe!!Problemele de COLON,sunt si pentru COLONEI ca tine.Din aia de "doi ban"! Ca esti stupid,nu ma mira; esti doar o LOAZA bashist-securista!

      Ștergere
    6. @ Anonim 12 ianuarie 2014, 21:19

      Domnu' Dan , relaxeaza-te , repet ! :) Prea esti montat ca o tanara virgina care incearca obsesiv sa-si produca placeri cu o banana mult prea coapta ... :)) Cam asta faci tu aici . Apoi , mai fa si tu acordurile gramaticale de rigoare - vezi " IQ-ul tau SUNT comparabile ..." ... Ce naiba , chiar esti cazon rau ! Dupa aia , n-am fost pifan . Nici macar kaki ! :)) Si mai dupa aia - am trecut in rezerva tanar , frumos si destept , nu colonel ! :)) Paste fericit ! Noroc ca n-a dat zapada si gasesti inca materie prima ! :) Oricum , tot lasagna ajungi ! Sa fii iubit !

      Ștergere
  11. Schimb pensie pe L164, imbunatatita cu solda de merit, indemnizatie de comanda si foarte multe sporuri, cu pensie pe L263, proaspat indexata. Ofer gratis si 7 decizii de revizuire.
    Rog seriozitate. Exclus intermediari.
    Contactati-ma la CP 1 ofp 6.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Decat sa faceti atatea "comentarii" si "critici" fara folos la adresa celor care -de bine , de rau - au avut initiativa acestei PETITII . mai bine ati semna-o cat mai degraba pentru a va arata indignarea fata de metodele de instalare a DICTATURII BASISTE... Cei din tabara LUI s-au plins pe toate caile posibile, au batut la toate "usile si ferestrele" posibile pentru a ne ponegri tara si putinele realizari ale noului guvern.. . Si apropo de realizari= cu oameni ca "acesti indivizi" care au postat care au facut primele postari ( sunt aproape sigur ca nu sunt din SCMD) nu se poate ajunge NICAIERI.

      Ștergere
    2. Ma "pretene", Basesu nu mai candideaza , gata va fi istorie din iarna, si atunci copii astia din capu s(t)atului , si noi , de ce'i mai acordam atita atentie?
      Daca primeste atita atentie inseamna ca este f.b.!
      Una este sa fi " prost" alta este sa fi "al dracu"?
      Tara arde si babele se scarpina!

      Ștergere
  12. @Anonim12 ianuarie 2014, 08:21
    Auzi, cetatene, eu nu prea mananc seminte dar mataluta, prin stilul clasic basist de a arunca vina asupra altuia, de a spune ca altii fac ceea ce mataluta faci, iti arata fata portocalie. Asa ca, sa fii sanatos. Cat despre mine, semnez indreptatit in numele SCMD, fiind presedinte de filiala - nu era greu sa-ti dai seama, trebuia doar sa verifici listele. Cat priveste El Lidero Maximo, nu-i pun covor rosu, asa cum crezi matale sau cum, probabil, ii pui matale lui base. Cat despre acesta din urma, nu l-am votat niciodata si in Beius nu a castigat niciodata. Se pare ca in alte locuri. Si, privind limbajul, la asa postari, asa raspuns. Sa fii sanatos.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Anonim12 ianuarie 2014, 08:21
    Si inca o chestie, nu te obosi sa-mi raspunzi. Oricum, esti prea neinsemnat sa-mi pierd vremea cu tine, indiferent de ce grad si "fonctie" oi fi avut prin armata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ SCMD BEIUS 13 ianuarie 2014 , 08:20

      Buna dimineata , patrie ! Hotarat lucru , azi toata lumea s-a trezit cu fatza la cearsaf ! :)) Domnu ' , iar iti etalezi frustrarile pe aici sub sigla SCMD ?! Si daca esti presedinte de filiala , crezi ca ai dreptul sa folosesti sigla SCMD in nume personal , pentru rafuieli personale ?! Eroare , barbate ! De aia n-are ursul ( SCMD ) coada si sunteti in picaj mortal ! V-ati molipsit toti sefuletzii din SCMD de obsesiile si apucaturile Liderului La Maxim ... :) Asa ca nu te mai da fata mare si te scuza ca una , ca alta , pentru ca scroafa ti-e moarta-n cotet - ca sa intelegi mai bine , cu mintea ta kaki ... :)) Sa fii si tu iubit ca domnu' Dan de mai sus ! " Si inca o chestie, nu te obosi sa-mi raspunzi. Oricum, esti prea neinsemnat sa-mi pierd vremea cu tine, indiferent de ce grad si "fonctie" oi fi avut prin armata " . :)) Te-am citat exact ! Si ce functii ai prin SCMD - completez eu ! Asa sa fie ! :) Pentru ca si tu si domnu' Dan sunteti realmente obositori . Si obositi - in acelasi timp ...Sau expirati , mai exact . Vai de cei invinsi ! :)

      Ștergere
  14. Domnule Col. Suciu,
    Cred ca nu ar trebui sa va mai pierdeti timpul, in continuare, cu acest anonim care, in fapt, nu face altceva decat sa denigreze SCMD-ul. Daca asa ii place, lasati-l sa vorbeasca, singur!... Cine cunoaste SCMD-ul si liderii lui nu-l mai baga in seama.
    Sa aveti, dvs. si colegii din Filiala Beius, un an bun, cu sanatate si tot ce va doriti!
    Cu respect,
    Lt Col (r) Dumitru Rinciog

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim pentru urari. Vi le returnez inzecit cu o portie babana de voie buna.
      "Nu mor caii cand vor cainii" .
      Am zis!!!

      Ștergere
  15. Schimb legitimatie "Sindicatul Cadrelor Militare Demoralizate", primul proprietar, in stare foarte buna, cu poza si viza pe 2014, cu legitimatie "Asociatia Nationala a Cadrelor Militare de Rezerva si prin Retragere general Misu Iliescu", indiferent anul de eliberare.
    Eventual, cumpar si propuneri de avansare, cu plata pe loc.
    Contactati-ma la CP 1, of p 6, dupa 6 am.

    RăspundețiȘtergere
  16. Iti dau eu una dar nici macar sa o folosesti in loc de hartie igienica nu-i buna ca are coperta din carton. Eventual poti merge la CMZ sa ceri una de cadru militar in rezerva ca are aceeasi valoare. Iar cu avansarile, ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample, da e la pachet. Mai stiu eu unii generali avansati din fruntas care acum sunt cautati de DNA.

    RăspundețiȘtergere
  17. Dar daca esti cuminte, iti trimit o poza cu ea, la adresa de contact.

    RăspundețiȘtergere
  18. "cadru" militar in rezerva!!??., adica exista " militari ( of., sof., mm....) in rezerva " si "cadre militare in rezerva"?
    Mare om, mare caracter.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da tovarase, ce te miri ca boul la poarta noua ?
      Citeste articolele 1 si 4 din L 80/1995 si ai sa te luminezi, bre ! Baremi acuma, la batranete, daca o viata intreaga n-ai facut decat sa dormi ca vita, pe coada !
      Te bagi si tu in seama, ca si savantul de la 15:25, care, in loc sa puna mana pe cheia fixa de 16 si sa-si vada de treaba, se apuca sa stalceasca cuvintele ! Ca, de gramatica, nu cred ca a auzit !
      Ciocu mic si lasa analizele pe text, ca esti pe langa !

      Ștergere
    2. mama , mama, ce buldozer!?

      Ștergere
  19. Cum stai cu lb. rusa, scris si vorbit ,Simioane?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai frate, nu-mi pun mintea cu tine ca am si altceva de facut. Hai, pa!

      Ștergere
    2. Mai frate, nu-mi pun mintea cu tine ca am si altceva de facut. Hai, pa!

      Ștergere
    3. cat iti dau(pe pamint) ? ca pindar ,paznic, portar DE BANCA ......

      Ștergere
  20. Dragi romani, in primul rand trebuie sa definim ce inseamna drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Oare jefuirea fara mila a resurselor financiare ale unor judete inseamna drepturile omului? Si care e omul cu pricina? Oare incheierea de contracte frauduloase pe la Teleorman , de zeci de milioane de parai inseamna drepturile omului? Cei care au adus grave prejudicii statului roman sunt ei oare nevinovati? Oare jaful sustinut cu banii publici facut de baronimea locala se face in numele virtutilor democratice?

    RăspundețiȘtergere
  21. Stai linistit ca va plati si "baronimea" pentru aceste faradelegi!
    Dar, deocamdata, cel mai mare demagog si baron, mafiot sadea, este BASESCU. Acest nemernic nu trebuie lasat sa se mai bucure de privilegiile acordate de statul pe care l-a jefuit si de care si-a batut joc.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere