Sa nu uitam!

miercuri, 11 iunie 2014

Clădirea în care funcţionează Muzeul National al Literaturii Romane trebuie eliberată la 15 iunie. Chiria spaţiilor de depozitare a bunurilor de patrimoniu ajunge la 2,55 milioane de lei. Ministrul de Finanţe şi cel al Culturii sunt somaţi să intervină de urgenţă.



Senatorul Chelaru se bate cu doi miniştri pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române


Senatorul Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, a cerut marţi, 10 iunie, intervenţia ministrului Finanţelor Publice, Ioana Maria Petrescu, şi a ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Kelemen Hunor, pentru rezolvarea situaţiei grave în care se află Muzeul Naţional al Literaturii Române. “Care sunt măsurile pe care le veţi întreprinde astfel încât Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, care adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video, să-şi poată continua activitatea? De asemenea, care sunt demersurile pe care le veţi iniţia pentru a evita evacuarea şi compromiterea patrimoniului muzeal din imobilul actual?”, întreabă, în numele oamenilor de cultură din Neamţ, şi nu numai, senatorul Chelaru.
Memoriul avansat miniştrilor conţine istoria zbuciumată a imobilului – revendicat de moştenitori princiari care au solicitat şi chiria retroactiv pentru anii în care au fost puşi în posesie, dar nu s-au putut folosi de palat -, dar şi o ameninţare. “Vă aduc în atenţie situaţia privind proiectul de suplimentare a bugetului Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) cu 2,55 milioane de lei, pentru eliberarea sediului instituţiei, care a fost retrocedat proprietarilor. Potrivit proiectului de hotărâre, suplimentarea bugetului muzeului a fost cerută de instituţia de cultură, în regim de urgenţă, pentru finanţarea cheltuielilor ocazionate de eliberarea spaţiilor din incinta imobilului din Bulevardul Dacia, nr. 12. În raportul de specialitate al proiectului se arată că reprezentanţii muzeului au anexat notificarea privind eliberarea spaţiului până în data de 15 iunie 2014. Natura acestor cheltuieli este, în principal, finanţarea chiriilor pentru spaţiile tehnice de depozitare a bunurilor de patrimoniu, în condiţiile prevăzute de lege”, precizează senatorul Ioan Chelaru.
Muzeului Naţional al Literaturii Române i-a fost repartizat actualul sediu, din Bulevardul Dacia, nr. 12, în anul 1967.
Prinţul Mihai Sturdza, moştenitorul legatar al defunctei Quaranta di Yullino Emanuela Kretzulescu, decedată în 2008, a cumpărat, cu 2.000.000 euro, jumătate din clădire, partea moştenită de Rudeanu Emanoil Nicolae devenind astfel unic proprietar al clădirii. Primăria Capitalei, administrator al MNLR , a primit dreptul de a funcţiona în continuare în clădire, având obligaţia de a-i achita proprietarului o chirie de 360.000 de euro anual, termenul limită de eliberare a clădirii fiind 15 iunie 2014. Pe 22 mai, Ministerului Culturii i-a fost cerută identificarea unui spaţiu adecvat pentru muzeu, însă nu s-a primit niciun răspuns.
 Va prezentam mai jos o invitatie adresata CNSC pentru a interveni in scopul salvarii Muzeului:
INVITATIE
Azi,11.06.2014 la ora 15,00, la sediul CGMB din Primaria Capitalei, etaj. III, va avea loc o sedinta speciala pentru problematica MNLR prilej cu care va fi si intalnirea dintre o delegatie a societatii civile, ARCEN,FRGU, scriitori USR B,Miscarea de Protest Piata Universitatii 2012  si Comisia pt Cultura,Invatamant, presedinte Fatu Gabriel, pe tema solutiilor pentru salvarea Muzeului National al Literaturii Romane de la aruncarea in strada. Va fi prezent si dl. dir. gen. Ioan Cristescu,MNLM. Va fi invitata si presa.Sunt asteptati toti participantii la recitalul poetic de aseara de la MNLR organizat de ARCEN. Intrarea la dialog se va face pe baza de buletin si lista intocmita ce trebuie sa parvina in timp util organizatorului intalnirii, George Bogdan, presedinte Fundatia Romania-Generatia Urmatoare, poet. Va fi invitat special,scriitorul Ion Cristoiu, cunoscut publicist si sustinator al cauzei MNLR. Cu aceasta ocazie presedintele ARCEN, Ed. Niculusca va prezenta celor prezenti si apoi va inamana dlui Fatu Gabriel, Petitia-Protest pentru salvarea Muzeului National al Literaturii Romane si rezolvarea justa si ferma a problematicii tezaurului cultural existent in spatiul actual al MNLR.Se are in vedere depunerea unei copii a Petitiei-Protest si la Departamentul National Anticoruptie pentru declansarea unei anchete asupra legalitatii situatiei in care s-a ajuns cu acest simbol al constiintei de a fi roman, MNLR. Va asteptam la ora 14,40 in fata Primariei MB pe cheiul Dambovitei 
Semneaza – 
Organizatorii/0771.47893

Un comentariu:

  1. Acest episod cu un muzeu pe cale de a fi aruncat in strada, ne arata dezinteresul si neprofesionalismul ministrilor care s-au perindat pe la Ministerul Culturii din 2008 incoace. Evident si a functionarilor publici din acest minister - daca nu, si mai rau, interese private de tip mafiot.
    Bani varsati pe apa sambetei, in conditiile de subfinantare cronica a culturii romane: cum este posibil sa platasti o chirie atat de mare - 360.000 de euro anual, si sa nu te zbati sa gasesti solutii de mutare a muzeului?
    Muzeul ar fi trebuit mutat demult, in cladirea noua a Bibliotecii Nationale, de pe Bulevardul Unirii, cu 0 lei chirie.
    Prof Aurel Murgoci

    RăspundețiȘtergere