joi, 6 noiembrie 2014

OMUL CARE ADUCE RĂUL

            Ideea acestui titlu încolțea mai de mult, odată cu întâmplările ce le enumăr mai jos și care îl argumentau.  Mi l-am amintit acum, văzând rezultatele alegerilor, dar am zis să mai aștept: poate, cu vârsta, îi vine mintea la cap. Așa că îl folosesc abia astăzi, după urările de rigoare.
            Pentru că e strigător la cer ca o candidată cu dotările de atracție ale Elenei Udrea, cu efortul de expunere a lor pe care l-a făcut și cu atenția publică pe care a captat-o, indiferent dacă în bine sau  în rău, să obțină un sufragiu cu puțin, chiar foarte puțin, peste pragul de 5% obișnuit în cutumele noastre electorale!
            Nu o dădeam câștigătoare și, ca să fiu sincer, chiar nici nu consideram că merită, vâzând cât de îndârjit partener – politic bine-nțeles – avea în Traian Băsescu și cum folosea acesta orice ieșire publică, ba chiar și cele pe care prin proprie chemare le mai poate convoca la Cotroceni, spre a-i face reclamă și a descrie blonda ei prezență drept elementul providențial al politicii românești. Îmi spuneam, doar, ce mare șansă pentru această doamnă candidat să aibă un asemenea șef de campanie electorală care, de la vreo 10 – 12 la sută din voturi, cât îi vedeam eu rezultatele, prin profund iubitoarea sa persevernță și, mai ales, prin accesul său zilnic oriunde e vorba de media, îi aducea un cel puțin 20%.
            Nu credeam că alegătorii o vor aprecia drept preferatul absolut, ca-ntr-o iubire unică, așa cum făcea consecventul propagator al meritelor ei; dar, oricum, prin frecventele ecouri ale bătăliei, se dovedea un contracandidat foarte periculos, ale cărui șanse nu erau deloc de ignorat.
            Pentru ca, deziluzie, dezamăgire, chiar derută: Să-i văd frumoasa poză, așa cum o avusese și în telegondolă alături de Pinalti, de data asta solo, alăturându-i-se doar modesta cifră de cinci și ceva la sută!
            Imposibil! - mi-am spus mai întâi. Dar, rumegând lucrurile, mi-am amintit de acest titlu a cărui idee o aveam mai de mult, cobea prezidențială demonstrându-și de destulă vreme că e menită să aducă rău: Rău pentru țară, rău pentru populație, rău pentru politica românească și chiar rău pentru cei apropiați.
            Pentru că, zicea mintea mea plină de indulgențe, acel om care stă în pușcărie, poate că ar fi avut măcar șansa să fie judecat în stare de libertate dacă nu ar fi fost fratele Președintelui!... Sau, oricum, iarăși poate, dacă n-ar fi fost el fratele Președintelui, nici n-ar fi năvălit tocmai pe el beleaua de a i se fi aruncat în față clanul lui Bercea atrăgându-l în afacerile lor murdare!...  
            Și se mai întreba mintea mea dacă, dintre sutele de doamne notar care au câștiguri bune, cu care își pot garanta creditele bancare, toate ar fi fost la fel de tracasate? Se bucură proprietăreasa de la Nana de vreo atenție specială, sau are omul acesta, care cândva pretindea că și pe români îi iubește, darul de a aduce răul asupra celor dragi?!
            Dar nu numai asupra celor dragi: Să ne gândim la toți mărunții birocrați și politicieni corupți de la Călărași și de la Nana, care au dat cu flit adevăraților proprietari însușindu-și ei untul cernoziomului de Bărăgan așa cum îl puseseră-n valoare specialiștii de la Fundulea. Pungășii ca ale lor s-au făcut în întreaga țară, fără a se mai ajunge la repercusiuni. Sărmanii mici escroci: Ce fericiți ar fi rămas ei cu matrapazlâcurile lor dacă nu le-ar fi venit în coastă Omul care Aduce Răul!... N-ar mai fi dezgropat nimeni măruntele lor afaceri necurate! – blestemă ei astăzi arătând spre piaza rea de la Cotroceni.
            Așadar, cu adevărat blestem, după cum s-a dovedit mai întâi pentru țară, apoi pentru propria familie, apoi chiar și pentru asemenea mărunței penali pe care îi putem numi victime colaterale!
            Dar chiar și asupra Doamnei Udrea pe care sincer o iubește?!
            E prea de tot! Biata femeie, prin meritele sau nurii ei, cert lucru că s-ar fi bucurat de 10% din voturi, chiar dacă ne venind din partea celor mai deștepți și mai raționali români!... Tot s-ar fi bucurat de atenția unui public de manele pamat de poșetele ei; tot ar fi simțit că există un segment electoral care poate merge cu una ca ea!...
            Dar a venit căpcăunul cu dragostea lui s-o susțină, și iat-o ajungând la acel 5% ca o bordură de trotuar.
            Băsescu ăsta, de care toată lumea își dă seama acum că trebuie să te ferești ca de dracu,  e ca-n bancul cu femeia fatală care se laudă:
-          Îl vezi pe ăla de la volan? Eu l-am făcut cu „Trabant”!... – pentru ca să precizeze după o pauză:  Avea „Mercedes”!...
Așa că, degeaba îi prevăd unii viitorul printre articolele Codului Penal. La el s-ar putea să nu fie vorba de delincvență, ci de vocație.
Viitorul lui va fi cel mult asemănător antecesorului său la Primărie: Viorel Liș. Amândoi au vocația apariției pe sticlă întru susținerea femeilor, dar uite că ajung și la teste de paternitate!
Care, din nefericire, nu privesc potența lor.
 CORNELIU LEU
leuc@upcmail.ro

11 comentarii:

  1. Da, e buna mistocareala iar d-na pleshcoaie chiar o merita. Dar, in aceste zile cruciale, cand mincinosul ponta ne ignora cu desavarsire, cand liderul nostru de sindicat ne serveste gogosi, cand mii de rezervisti raman cu pensiile inghetate pe viata, in loc de un protest categoric, noi cerem ... avansari (vezi col.(r.) Serban Nicolai). Chiar nu e nimeni capabil sa-l intrebe pe mincinosul pe care ne tot indemnati sa-l votam si pe ministra muncii care in fiecare seara apare la Romania Tv. laudandu-se ca TOATE pensiile vor fi indexate cu 5% in 2015, daca au auzit de art, 1(4) din Legea nr. 241/2013?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sarpe care musca mana,"mincinosul " ti-a dat milioanele luate de talhar. Dar daca nu ai stat cu noi in ger sa scapi de uneltele basiste ,ai stat la caldura ca multi alti lasi,acum ai troaca plina cu laturi .Sa-ti fie rusine p..

      Ștergere
    2. Esti prea pr.ost ca sa meriti un raspuns. Asa ca...ramane cum ne-am inteles.

      Ștergere
  2. Fiecare cu ce-l doare! Dacă Ponta-i mincinos, apoi Iohannis e Ion neprihănitul, iar cei de dreapta de pe lângă el, uitați-vă fraților la fețele lor: până mai ieri-alaltăieri ne tăiau pensiile într-o veselie, devenisem ” domnul cutare” - adică băi, ăla, fără grad, acum renunți la pensie dacă vrei să ai servici la stat și multe alte măgării, ca să nu mai vorbesc de tunurile date în economie, turism, peste tot. Votați pe cine vreți, dar căscați bine ochii!

    RăspundețiȘtergere
  3. Se prefigurează două tandem-uri: PONTA-TĂRICEANU sau IOHANIS-BĂSESCU.
    Unul a reparat pe jumătate ce a stricat altul.
    Se poate şi mai mult.
    Cine este masochist să o ia de la capăt cu... tăierea pensiilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tandemul Băsescu-Iohannis s-a afișat deja, după scorul de râsu”-plânsu” la vot al Elenei Udrea. S-a sperat că pupila ar ajunge pe locul 2 și d-aia Băsescu dădea cu contre în Iohannis. Acum e clar: votul pentru Iohannis ne-ar arunca din nou în brațele camarilei lui Băsescu.

      Ștergere
  4. SOCIETATEA CIVILA ARE MEMBRI NUMAI MAMUTI ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Romanul se fereste grozav de lucrul bine facut. Lege, nu hotie, fapte nu vorbarie......aceste lucruri ne-au tras si ne trag in jos..deoarece romanul de rand a preferat vorbaria...Un prezident supus baronimii, un legislativ compus in buna parte din penali, un executiv asisderea ....iata ce ne asteapta. Cestiunea cu...aleg raul cel mai mic....e o absurditate ...un fel de struto-camilarie a multor romani care se cred mari viteji dar care odinioara ascultau Radio-Sant pititi pe sub scaune si mese desi nu-i vedea nimeni.De 25 ani romanii tot aleg raul cel mai mic...si uite unde s-a ajuns. Romanul culege ce a semanat......tigarete fabricate din gunoaie...un sistem de sanatate putred......baronime putred de bogata.....in contrast cu milioane de amarasteni abonati la pomeni electorale.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fratilor, chiar nu vedeti ca in spatele lui Johannis se afla Basescu? Ca Basescu vrea sa fie sef de Guvern? Nu v-ati saturat de el timp de 10 ani? Chiar nu mai rationati? TREZITI-VA!

      Ștergere
    2. Ba vedem! De aceea herr Iohannis tace mâlc în cestiunea spusă de Băsescu cum că regele Mihai este un trădător. O înghite și pe asta, chia dacă e etnic germaan. Încă aștept ca majestatea sa să aibă o poziție față de acest moment crucial în istoria noastră (votul), să dea și d-sa un sfat din înalta înțelepciune pe care o are.

      Ștergere