Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo în prima lor dezbatere

marți, 24 februarie 2015

Protest adresat Avocatului Poporului



PROTEST
Adresat Avocatului Poporului, dl. Victor Ciorbea

Domnule Avocat al Poporului,

Ma adresez dvs. pentru ca, in baza atributiilor pe care le aveti, sa solicitati Curtii Constitutionale, respingerea, pe motiv de neconstitutionalitate,  a Proiectului de lege privind aprobarea OUG nr.95/2014 pentru modificarea si completarea Legii recunostintei fata de eroii martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din Decembrie’89, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov, din noiembrie 1987 nr.341/2004.

Ma adresez dvs. in calitatea de istoric, de militar in rezerva si de cetatean responsabil, militant al Societatii Civile din Romania.

In fapt, pentru a perpetua nepunerea in plata a indemnizatiilor pe Legea Recunostintei, hotarata de regimul Basescu – Boc, intr-o bataie de joc fara egal fata de evenimentul, constitutional subliniat al Revolutiei din Decembrie ’89, la comemorarea a 25 de ani, Guvernul a emis un prim Proiect de OUG, urmat de alte 3 texte, inclusiv un Proiect de HG, conform carora zisa Revolutie s-ar fi incheiat pe 22 decembrie ’89, la orele 12.10, apoi la 12.08, apoi la orele 22.00, iar in final, din nou, la orele 12.10. De ce nu si “37 de secunde”?

Domnule Avocat  al Poporului,

Daca domnul premier perpetueaza in structurile Guvernului agentii de influenta basisti, riscand sa se sinucida politic, este treaba domniei sale, dar eu nu pot admite ca, de dragul unor masinatii politicianiste cu scopuri marunte, sa riscam, prin mistificarea Istoriei, sinuciderea natiunii. Pe cale de consecinta, va atrag atentia asupra urmatoarelor:
  • Nu a existat nicaieri in lume, nici in Romania nici aiurea, “regim comunist” si “comunism”. Potrivit lui Karl Marx, acestea abia acum se instaleaza sub numele de “Globalism”. In Romania a existat regimul, incriminat de Marx ca aberant si numit “asiatic”, “socialist” sau “hidraulic”.
  • Revolta de tip sindical de la Brasov, cu largul concurs, in special polonez, al membrilor Tratatului de la Varsovia, nu are alta legatura cu evenimentele din Decembrie ‘89 decat aceea dintre experimentul DIEPPE si debarcarea din Normandia.
  • Detinutii politici ai regimului de ocupatie sovietic, exercitat prin tatii si mamele “emanatilor” care l-au acuzat pe Ceausescu de “comunism”, nu au nici o legatura cu retinutii, in alt context istoric, din Decembrie ’89.
  • Acuzele de “genocid si subminarea economiei nationale” aduse lui Ceausescu, un nebun onest si patriot, care s-a sacrificat pentru idealul lui, se potrivesc perfect, nu lui , ci regimului Basescu, cel care a incalcat in mod tiranic, nu numai o Constitutie democratica, ci si orice principiu de drept, condamnand la genocid si infometare cetatenii romani apartinand tuturor categoriilor socio-profesionale si de varsta.
  • O revolutie se incheie atunci cand legislatia unui regim detestat este inlocuita cu alta legislatie democratica, deci, in cazul in speta, cand a aparut Constitutia din 1992, exprimand, prin Referendum, vointa poporului.
  • A decreta revolutia, redusa la evenimentele Timisoarei, care au debutat prin impuscarea fruntasului Zduria Adrian, nu se stie de cine, pe data de 17 decembrie, la orele 11.28, denota nu numai lipsa de cultura dar si nesimtirea unui politicianism incadrabil, in termeni medicali, la rubrica Psihiatrie.
  • A transforma eroii din Decembrie ’89 in “victime” constituie o insulta si presupune desfiintarea tuturor cimitirelor eroilor, intrucat peste 1000 de eroi au decedat dupa data de 22 decembrie, orele 12.10. Deasemenea, ideea ma duce cu gandul la procedeul, deja consacrat de ocupantul rus, de stergere a eroilor autentici din Istorie si inlocuire a lor cu tradatori ordinari de tipul Filimon Sirbu, Olga Bancic sau Terente (agent al Centralei NKVD, ilegale, de la Chisinau). Actualizand, ma refer la odiosul iredentist, Laszlo Tokes.
  • A pretinde ca cei care au iesit in strada, la Bucuresti, dupa spargerea celebrului miting, nu au infruntat nici un risc, in conditiile in care s-au inregistrat peste 1000 de morti din acest moment si pana la jumatatea lunii ianuarie 1990, este nu numai o insulta ci si, in primul rand, o dovada de imbecilism usor de definit si politic si medical.
  • A-i exclude pe militari, politisti si profesinistii serviciilor din Legea Recunostintei este un dublu act de tradare. Pentru ca acestia au avut peste 240 de martiri, lichidati, profesionist, de agentii straini a caror existenta, pana in ziua de astazi, din pudoare politica, ne ferim sa o recunoastem si, in plus, revolutionarii, fara militari, nu ar fi realizat nimic. Nici militarii fara revolutionari, ce-i drept, asa cum o demosntrase, deja, “Cazul Ineu”. Numai fraternizand, militarii si idealistii care s-au jertfit pentru libertate, primind in schimb o …… “democratie” care ne-a lasat fara resurse si, aproape, fara Tara, au facut posibile schimbarile care v-au adus astazi pe dvs. in pozitia de Avocat al Poporului, pe Victor Ponta in aceea de premier si pe Klaus Werner Iohannis in aceea de presedinte. Fara interventia militarilor si politistilor, care au depus, dintotdeauna, juramant poporului si nu unei persoane, astazi nu am fi avut nici miliardari si politicieni corupti, nici “democratie” de cumetrie, ci l-am fi slujit cu totii, din pozitie de stricta obedienta, pe presedintele …..Nicu Ceausescu. Un betiv de-a dreptul uman, onest si patriot in comparatie cu Basescu!
Domnule Avocat al Poporului,

Protestez hotarat impotriva repetatelor incercari de mistificare a Istoriei, concretizate in neconstitutionalul Proiect de OUG nr.95/2014, impotriva insultei, fara precedent, adusa militarilor, dar si jertfitilor lui Decembrie ’89, civili si militari si va solicit sa interveniti la CCR pentru pentru declararea neconstitutionalitatii acestei aberatii legislative care are, drept scop, prabusirea, pe fondul intensificarii nemultumirilor a Guvernului Ponta si, drept consecinta, sinuciderea sau decesul, prematur, ale altor cetateni romani executati silit de banci pentru neacoperirea ratelor garantate de indemnizatiile neplatite de 3 ani.

Va transmit rugamintea de a va adresati Guvernului si Parlamentului, in baza constatarii ca suspendarea Legii Recunostintei a incetat la 1 ianuarie 2015, cu cererea repunerii, imediate, a indemnizatiilor in plata.

In situatia in care se vor face presiuni asupra dvs. pentru excluderea militarilor din Legea Recunostintei, prin mizerii de tipul OUG 95/2014, va rog, respectuos, sa ma informati, intrucat voi face, ca istoric, un asemenea scandal pe plan international, in privinta implicarii in evenimentele din Decembrie ’89 a elementelor specializate, de cercetare diversiune, ale armatelor statelor celor doua Tratate existente atunci, incat multi actuali lideri europeni nu se vor mai simti confortabil in scaunele pe care le detin.

Cu stima,

Col.(r) dr. Mircea DOGARU,

Istoric militar, presedinte al SCMD si reprezentant al CNSC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu