miercuri, 5 decembrie 2012

Denisa Popovici isi anunta candidatura la functia de secretar general al Federatiei SANITAS

STIMAŢI COLEGI,
          Am plăcerea şi onoarea de a vă aduce la cunoştinţă depunerea candidaturii mele pentru funcţia de secretar general al Federaţiei SANITAS, cândva cea mai puternică federaţie sindicală din România.
          Motivele care m-au determinat să fac acest pas, în parte le cunoaşteţi. E vorba în primul rând de atitudinea mea fermă în privinţa tuturor acţiunilor şi deciziilor care vizează soarta membrilor de sindicat şi a sindicatelor în ansamblul lor. Faptul că m-am raportat ÎNTOTDEAUNA, ca lider sindical, la aceste două aspecte, constituie o realitate pe care o ştiţi cu toţii. Consider că rezultatele pe care le-am obţinut prin crearea, apărarea şi consolidarea Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR, ca şi faptul că am reuşit să salvez, cu ajutorul acestei structuri, chiar unitatea spitalicească în care-mi desfăşor activitatea, în condiţiile unor presiuni enorme pentru desfiinţarea acesteia, constituie argumente suplimentare în luarea acestei decizii importante. Aş adăuga că nu doar Spitalul CF 2 a suprvieţuit prin acţiunile mele şi ale sindicaliştilor pe care-i coordonez, ci întreaga reţea a spitalelor CFR.
Stimaţi colegi,
Federaţia SANITAS din România trece prin momente grele, în care se încearcă pe toate căile desfiinţarea ei. Puterea politică, oricare ar fi ea, se teme de structurile puternice, unite, de aceea a făcut totul (şi, probabil, va mai face) pentru dezbinarea celor uniţi şi coerenţi în acţiunile lor revendicative sau civice. De aceea am decis să pun la dispoziţia Federaţiei SANITAS întreaga mea experienţă de luptă şi unitate, experienţă pe care majoritatea dintre D-voastră o cunoaşteţi prin rezultatele ei. Simt că pot să fiu utilă comunităţii sindicale din care fac parte la un nivel mai înalt de responsabilitate.
Intenţionez, în baza concluziilor pe care le-am tras din experienţa în domeniu, să introduc şi să susţin un principiu pe care l-am practicat atât ca sindicalist, cât şi ca profesionist în sistemul de sănătate: OMENIA. Vreau să precizez că, pentru mine, omenia nu se confundă cu toleranţa. OMENIA este un raport exigent între oameni, pentru că se bazează pe reciprocitate şi credinţă. Omenia presupune reguli clare, criterii deontologice şi fermitate, spre deosebire de toleranţă, care este un principiu vag şi periculos. Este periculos pentru că, atunci când este excesivă, toleranţa poate transforma o comunitate, o structură sau un sistem într-o casă de toleranţă , ceea ce poate duce la dispariţia acelei comunităţi, structuri sau sistem...
Aşadar, stimaţi colegi, credinţa mea că pot contribui la menţinerea şi întărirea Federaţiei SANITAS din România, pe de o parte, şi îngrijorarea sinceră că această structură ar putea să-şi piardă puterea şi autoritatea, atât în mediul sindical, cât şi în spaţiul public, m-au determinat să candidez la funcţia de secretar general al acestei Federaţii.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu! 
         

Un comentariu:

  1. Mult succes, doamna Denisa!
    V-am ascultat, in dese randuri, opiniile exprimate la diverse manifestatii publice si mi-a placut cum ganditi. Societatea civila nu va avea decat de castigat prin promovarea dumneavoastra!
    Cu respect,
    Prof. Manu Teodor

    RăspundețiȘtergere