Inteviu cu Maia Sandu

sâmbătă, 23 februarie 2013

Scrisoare de intentie

Stimaţi Camarazi Seniori,
 Noi, Asociatia ’’Pentru Pastrarea Unitatii Nationale’’, cu tot respectul ne adresam domniilor voastre, in primul rand, pentru ca dorim sa ne consideraţi si pe noi prezenţi cu braţul si cu inima alaturi de  misiunea dumneavoastra  iar, in continuare deoarece ne bucuram sa va aducem salutul nostru camaraderesc alaturi de admiratia  ce v-o purtam pentru viata petrecuta in slujba armelor si a apararii Patriei. 

Suntem un grup de tineri nationalişti, manaţi de ganduri curate dar şi de dorinţa de a face ceva folositor pentru acest Neam  atat de greu incercat si astazi. Printre obiectivele activitaţilor noastre se numara si dorinta de a socializa cu persoane demne de toata admiratia, deoarece consideram ca putem avea multe de invaţat de la niste ofiţeri de cariera.                                                            

Cu multa durere constatam starea de neînchipuit  in care a ajuns sa fie neglijata astazi atat Armata cat si intreaga noastra Romanie.Noi, copii fiind in regimul trecut,simteam si patimeam  alaturi de intregul popor, de lipsurile acelor vremuri, insa, cu toate aceste neajunsuri,traiam totusi un sentiment de siguranta, stiind ca, cineva bine pregatit, care era Armata Tarii, statea de veghe  acolo si ne putea apara oricand la nevoie.Ne pare rau sa o spunem ,dar astazi nu mai traim deloc acest sentiment ci ne simţim mai vulnerabili ca niciodata, cauza fiind iresponsabilitatea incalificabila a politicienilor  tradatori, ca „ai nostri” nu pot sa-i numesc a fi.Oricine poate constata cu durere ca tara e condusa de straini care dicteaza tot, sau de politicieni vanduti ,care-si tot umplu conturile si buzunarele din avutul nostru  national ,incaput pe mana  acestor banditi.E strigator la cer ! Suntem economic si politic intr-o robie, aparent voalata, dar evidenta.Sigur ca se poate ajunge si mult mai rau!

Ne adresam dumneavoastra din toata inima sperand ca impartasiti aceleasi sentimente  ca si noi.Credem ca problema noastra primordiala nu ar trebui sa mai fie deocamdata  ce a mai ramas din ceea ce am  avut alta data, ci cine am ajuns sa fim si cum de  suntem asa, de am ajuns  atat de umiliti si de manipulabili?             

 Consideram  ca avem o vina majora  in primul rand prin  lipsa noastra de atitudine si de reactie civica, prin care acceptam tacit sa ne fie murdarite constiinţele ,cu toate ca am putea sa refuzam  si sa reactionam ferm impotriva difuzarii tuturor ştirilor ,revistelor sau a ziarelor de „senzaţie” cu continut abject,care ne sunt difuzate  si infuzate in minte cu consimtamantul nostru, sub  un tir absolut naucitor,informatii ce cad zilnic grindina peste capetele noastre. Ne intrebam : cine mai are taria sa se fereasca?Noi credem ca se poate reactiona, incriminand si pichetand distributia si cumpararea de ziare sau acceptul unor asemenea stiri TV, considerandu-le ca pe o tradare  dar si o crima fata de traditiile noastre sanatoase la care consimtim in mod tacit. Am convingerea ca o astfel de atitudine ar putea fi in masura sa trezeasca multe conştiinţe care ,unite, ar putea  însemna foarte mult.Dupa varsta biologica ,fiecare se va identifica cu un numar de ani ,insa dupa varsta Neamului, suntem de 2000 de ani crestini.Ne intrebam in ce masura mai suntem,daca mai suntem? Morala reprezinta pentru constiinta ceea ce este sanatatea pentru trup.

Din aceste considerente dorim sa ne situam pe o pozitie ferma ,ostaşeasca, fata de care ne propunem sa nu mai facem absolut nici un rabat care ar putea sa insemne slabiciune:cauza principala a ingenuncherii noastre dirijate.Daca noi vrem si ne propunem ca obiectiv  major dorinta de a curata lumea de astfel de murdarii si de patimi, va trebui sa incepem intai cu noi, insa, nu vom reusi decat schimband radical modul nostru de viata anuland ingaduintele acestea caldicele, prin care ni se stecoara  toate aceste informatii ” ca dintr-o simpla curiozitate”. De aceea noi dorim sa  o spunem tare ca vom fi bucurosi a fi identificţi ca fiind extremisti, care nu isi ingaduie  nici macar o astfel de „curiozitate” servita proiectil din tabara adversa, care , pana mai acum, intotdeauna si-a atins ţinta si ne ţine zapaciti  mamaliga, pe abonament.

Din aceste motive,in masura in care  veti considera aceste probleme oportune   si pertinente, noi va adresam cu bucurie rugamintea de a ne ajuta sa  lamurim  solutiile de rezolvare a acestora, prin intermediul unui dialog, pentru care avem mai multe intrebari care ne framanta :  Ce masuri organizatorice  considerati a fi prioritare pentru o redresare a situatiei in conditiile de fata?  Ce fel de conduita apreciati ca ar fi cea mai recomandata in vederea atingerii acestor scopuri? Care ar fi criteriile de organizare functionale, prin care sa rezolvam problema aceasta a dezbinarii noastre prin consolidarea unei unitati?

Continuarea intr-o stare de pasivitate  va duce la o agravare definitiva si ireversibila  a vointei. Consideram ca starea de lucruri poate fi inca redresata.

In cei 23 de ani de sustinuta tradare,timp in care noi consideram ca nu am reactionat, Tara aceasta a fost vanduta, nu o data, ci de mai multe ori, fiindca nenorocitii au vazut ca le merge si ca noi nu reactionam. La  plata datoriilor acestea uriase  sunt condamnati  copiii si nepotii nostri, in cazul in care acestia  vor mai beneficia de conditii sa se  nasca. Acesta  este pana  acum bilantul  tradarii.

Asteptam un raspuns din partea dumneavoastra.

Cu deosebita stima,

Membrii Asociatiei „Pentru Pastrarea Unitatii Nationale
Lt.rez.Alexandru Gheorghe
Jurist  Dan Radovici  

E-mail: dan_radovici@yahoo.com              

43 de comentarii:

  1. Cam tarzior dar mai bine mai tarziu decat niciodata !

    RăspundețiȘtergere
  2. TREBUIE SA NE ORGANIZAM SI SA IESIM IN PIATA VICTORIEI IMPOTRIVA GUVERNULUI. FARA CALE DE MIJLOC. CU ASTIA NU SE POATE ALTFEL. FARA MISCARI DE STRADA MASIVE NIMIC NU SE VA INTAMPLA.

    RăspundețiȘtergere
  3. Exista un inceput in toate.....ceea ce faceti voi....Dar....situatia este atat de grava, incat tare mi-e teama ca va trebuie mai mult decat elan si entuziasm. Cred ca aveti nevoie de un sprijin mai consistent decat niste pareri dispersate. Ma gandeam ca ar fi de interes afilierea la Brasov. Vedeti ultimele intentii, mie mi s-au parut interesante.

    RăspundețiȘtergere
  4. Înlocuiţi cuvântul "trebuie" cu fapte concrete de tipul" pe data de 15 martie Comitetul Director al SCMD, în absenţa unei OUG reparatorie, convoacă toţi membrii SCMD, deci cele 82 de filiale în Piaţa Victoriei , la orele 11.00".Deşi suntem în alergare după "ultimul vagon al trenului salvării" mă alătur celor care susţin varianta dialogului în stradă şi vin de la Braşov cu 60 de camarazi. Înainte de a executa marşul democratic spre Bucureşti , camarazii autohtoni ai filialelor sectoarelor au datoria să ne facă primirea in piaţă. În lipsa acestei dovezi de unitate, totul este în zadar. Vă repet această opţiune de luni şi ani de zile. Întreag structură piramidală de hegemonie şi exploatare a cetăţenilor Planetei nu se teme decât de "stradă". Marea majoritate a cetăţenilor români, îmbrăcaţi cândva în uniformă, s-au alăturat celorlalţi cetăţeni monitorizaţi şi manipulaţi prin ameninţarea asupra suprimării trebuinţelor primare de la baza piramidei lui Maslow. Prin urmare, incapabili de idealuri supreme de dreptate, libertate şi chiar demnitate ne lăsăm pradă gândurilor şi atitudinilor generate de violenţă, sex, foame, catastrofe şi multe alte rele promovate şi dirijat de matricea hegemonică a impostorilor. Libertatea este valoarea supremă a omenirii, ca să fii liber trebuie să cunoşti , să înţelegi, să decizi. A jongla cu destinele camarazilor după cum "tropăie USL prin istoria românilor" mi se pare nedemn. Iată de ce am susţinut ca atitudine democratică mitingul lunar, până la emiterea OUG. În ce ne priveşte, noi la BRAŞOV, respirăm odată cu voi toţi care suferiţi de pe urma impostorilor şi vom fi, mereu prezenţi, alături de voi .
    Cu respect, Gl. mr. prof. univ.dr. Petrişor Mandu(acest mesaj nu se adresează, nici chiar prin ricoşet, lichelelor sociale, oameni fără Dumnezeu)

    RăspundețiȘtergere
  5. Alta " bisericuta" inseamna alta greseala!

    "Nu intrerupe niciodata un dusman atunci cind face o greseala "
    Napoleon Bonaparte

    L.S.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ps. Nu ma refer la dl.Mandu. ci , mai sus !?

    L.S.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu la cine te referi dar esti un bou, Scuze!!!

      Ștergere
  7. Ms. Esti un dragut!
    N. Bonaparte

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiam ca ,,sunt un dragut", nu trebuia sa te fortezi din buricul degetelor. REMARCA: ESTI OBSEDAT DE ACEST NAPOLEON care a facut-o pe ma-sa curva?

      Ștergere
  8. Niste labagisti ! Un "locotenent" ratacit in spatiul public, dupa ce a fost "ejaculat" din sistem si un cotoi batran, pe nume Radovici, care a "simtit" ca ar fi oarece idioti ce pot pune botul la sponsorizarea unei noi asociatii !
    Plus un sindicat handicapat, care nu mai stie cum sa iasa din cacatul general !
    Vai de capul platitorilor de cotizatii, taxe si prime de "succesuri" la gasca dogarilor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar tu, un gunoi facut din laba si aruncat peste granitza, un handicapat care in loc sa manance in continuare ka.kat, s-a trezit mare"destept" si se screme sa scrie ceva pe net. Marsh in piz.da ma.tii la munca, nu sta ca un trantor in timp ce ma-tta se chinuie sa stea capra pe centura sa castige 2-3 lei ca sa-ti cumpere un covrig sa nu pieri de foame.Il cunosti pe Dabija?

      Ștergere
    2. Lasa-l colega ca nu este el de vina, ci tatal lui, ca l-a facut din laba si l-a aruncat in p---a masii pe anonimul asta de 14:47

      Ștergere
    3. Asa=i ca te doare rau faptul ca exista acest sindicat? Ca seful tau Basescu se da de ceasul mortii ca nu a reusit sa-l sfarme pana acum? Nici chiar ajutat de catre cei "cu onoare si patrie si cu UNPR-ul in suflet?"

      Ștergere
    4. N-am nici in clin, nici in maneca nimic cu acest sindicat de KKT, asa ca nu-ti face probleme degeaba.Te instiintez ca mi-am platit si cotizatia ca simplu sindicalist. Tin la el ca la o curva, deia si platesc cotizatia.

      Ștergere
  9. "Domnul Mandu se întreabă retoric de ce nu mai vrea conducerea USL SA DEA ORDONANŢA ASA CUM A PROMIS. RĂSPUNSUL L-A DAT ANTONESCU VINERI, CÂND A SPUS DE CE ÎL VREA AFARĂ PE CHILIMAN: PENTRU IMENSA CONTRIBUŢIE A LUI DOGARU LA subminarea USL la Referendum, când a venit pe postul B1Tv cu o hârtie semnată pe scara maşinii cu Ponta, Constantin şi Chiţoiu, hârtie care prezenta acceptul de a purta discuţii, la care a adăugat toate cererile lui care mai de care mai aberante. ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE NICI PONTA NICI ANTONESCU NU MAI VOR SĂ ACORDE SPRIJINUL LOR SINDICALIŞTILOR MILITARI, ACESTA ESTE MOTIVUL PENTRU CARE NIMENI NU MAI NEGOCIAZĂ SAU DISCUTĂ CU DOGARU ŞI CÂND AUD DE SINDICATUL LUI, ÎNCHID UŞILE ŞI DAU DRUMUL LA CÂINI. Acum să nu credem că domnii din conducerea USL nu au visat până atunci decât pensii militare. În nici un caz nu trebuie să ne amăgim cu asta, dar gestul parşiv al lui Dogaru care a făcut în acest fel nu doar jocul lui Chiliman în lupta sa împotriva lui Antonescu ci şi pe al lui Băsescu împotriva ţării punând şi el o cărămidă, alături de Macovei la ostracizarea celor cel îl voiau jos pe Băsescu, a dat apă la moară, a fost ocazia dacă nu cauza ca cei din conducerea USL să întoarcă spatele sindicaliştilor pensionarilor militari. Aş fi crezut că a fost o greşeală a lui Dogaru chestia cu semnăturile, dacă istoria nu s-ar fi repetat cu o zi înainte de venirea lui Gordon în ţară când Dogaru a ameninţat că dacă USL nu îl bagă în seamă creează haos şi îndeamnă la nesupunere civică, iar apoi când a trimis scrisoarea de ameninţare şi intimidare pe adresa CCR scrisoare care a fost folosită apoi într-o plângere a CCR la Comisia de la Viena, plângere amintită şi în raportul MCV. Iată deci de ce actuala guvernare când aude de „oamenii lui Dogaru” ia foc. Din păcate – şi asta este un păcat pe care trebuie să şi-l asume toţi SCMD-iştii, de pe urma lui Dogaru şi a luminii în care sunt văzuţi ei prin Dogaru, trag toţi rezerviştii indiferent că sunt sau nu sindicalişti."
    Am roprodus cu riscul de a fi sters ce na asteapta. Rahatul a fost ravasit. A fost bine, a fost rau. Problema este urmatoare. Nici refacerea pensiilor celor 26000 de
    rezervisti nici actualel pensii. Vor fi scazute cele date de UNPR-isti cu Iliesti cu tot nu se stie, dar sigur pensiile vor fi refacute dupa L 263/2011. Adica in jos. Cui sa-i multumin !? Lui ponta, lui Oprea, presedintelui Dogaru pentru inspiratia de la B1 de a prezenta un protocol dorit a fi secret, tuturora. Asa ca nu ne ramene decat sa asteptam si sa crapam !?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si aici latri, din nou, potaie mica? Mars la basescu!...

      Ștergere
    2. Dupa interventii este rinciog

      Ștergere
    3. Da Rinciogul asta nu doarme niciodata? Este precum Argus?

      Ștergere
    4. Lovitura de stat? Ce prostie ...
      Ce spui tu este ceea ce vrea sa ne faca sa credem Basescu, Macovei, alti ilustri pedelisti, Ponta et Co. Realitatea este in fapt cea descrisa de Col Dogaru pe blogul sau. Citeste articolul "Goebbels, DNA, premiile Academiei Romane si eliberarea lui Adrian Nastase".
      Iar chestia cu amenintarea si cu Gordon, este iarasi o facatura de partid si de stat basist. Da-ne si noua sursa, textul, ca sa nu murim prosti.
      Citeste, pe urma mai discutam.
      Col. ret Marius Avram

      Ștergere
    5. SCMD- schismă sau joc de gleznă?

      23 februarie 2013 Scris de scorpio
      Asta este sursa. Este un glog-ist ca si voi, niste latrai. Basinosi si vorba scrisa adevarata, ati fost si muriti prosti !?
      Nu sunt nici Rinciog !? Sunt un rational, adica om ganditor adica :GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditație; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S. m. și f. Persoană care reflectează asupra problemelor vieții; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.
      Ce bine ar fi ca inainte de a scrie, o ora, doua, douazeci si doua, dupa caz, v-ati mai culturaliza, altfel rade Baselu de voi !!??

      Ștergere
  10. Auzi ce denumire si-au tras si astia: Asociatia „Pentru Pastrarea Unitatii Nationale” ! Cred ca-i ceva "sora" cu Asociatia Betivanilor Mioritici Anonimi ! S-a umplut Republica de idioti, grupati in asociatii, ligi, aliante si sindicate !
    Niste visatori ratati !
    Lasati dracului gargara si dati-va rapid adeziunile de participare la "marele deranj national al sindicalistilor militari", ce urmeaza a fi organizat peste o saptamana, in capitala, de catre Filiala Pitesti, in frunte cu tovarasul Popescu, baronul local si zonal al filialelor de sud-sud-centru-est !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. VIVAT BARONIADA ! PE ARGES IN JOS, VOM NAVIGA CU FOLOS! VOM AJUNGE-N CAPITALA, SI, CE MARE SCOFALA?

      Ștergere
    2. Bai alde argesenilor, daca nu veniti si cu oarece fanfara, ca sa moara Doggy si Tudoru' lui de necaz, n-aveti ambitie !
      Va astept cu vuvuzeaua ! JOS ! Toata lumea JOS ! 'ngatzii mamii lor de otzi !

      Ștergere
    3. Da, da ! Jos cu totii, inclusiv dogarii si ranciogii !

      Ștergere
    4. CRED CA VI S_A FACUT POFTA DE OARECE BASTOANE PE SPINARE ! PRETENARII JANDARMI ABIA ASTEAPTA SA_SI TESTEZE TEHNICA NOUA, PROASPAT ACHIZITIONATA ! PLUS CA "VIBREAZA" DE ENERGIE, DE CAND N_AU MAI IESIT LA ACTIUNI DE STRADA ADEVARATE !

      Ștergere
    5. Mai, Anonim24 de la februarie 2013, 18:58, afla ca taman azi am fost la negociere si nu cred ca astia cu bastoane abia astepta sa altoiasca. SI asta dupa ce au ointeles ca dupa de vor obosi de dat la bastoane, tot "beneficiari din sist. nat. de ap." vor deveni, ci nu ofiteri , subofiteri in rezerva. Mai gandesc si ei, sa stii.... spre deosebire de altii care au pretentia ca au creier. Si apropo: nu sunt Dl. Ranciog!

      Ștergere
  11. O noua miscare iacobino-girondin mioritica se dospeste in atmosfera campestra si idilica a celor nebagati in seama..Robespiere de Romania ,locotenentul avorton al armiei romane,cu porniri revolutionare introduse cu venin si turbare in toate spatiile mass-media ,a capatat convigerea infumurata ca bunii lui creieri functioneaza mai elastic decat cei cazoni .Asteptam sa apara un Napoleon bolnav de dictatura si ursuzlac pentru a opri asaltul acestor larve infecte, corcite din instincte contradictorii.

    RăspundețiȘtergere
  12. Apar asociatii, apar oameni care iau atitudine si spun stop hotiei si jafului. Pe cine deranjeaza acesti oameni? Pe infractorii si hotii natiei, este mai mult decat evident!
    Si va spun ca au de ce sa se teama! Fereasca-i Dumnezeu de mania populara romaneasca dezlantuita.
    Mai este putin, funia rabdarii romanului se apropie de par!
    INTUNERICITUL

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitari, baieti! Sa nu puneti la suflet rautatile si micimea de creier si de caracter a unor conationli care varsa dejectii si imput atmosfera pe oriunde trec. Toate aceste imputiciuni vor fi debarcate la groapa de gunoi a istoriei.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fraierilor care nu l-ati vazut pe ponta la mapn in ziua de 25 02 2011.A spus ca problema pensiilor care au scazut va fi rezolvata pe termen mediu si lung .Intr-o guvernare de 4 ani termen mediu inseamna 2-3 ani iar lung 4 ani.Mai asteptati .Pupati-l undeva pe Dogaru .Cred ca este astptat la negocieri si voi il retineti.

    RăspundețiȘtergere
  15. Corect! Deci am fost “sacrificati” si de Ponta, iar “soluţie echitabilă pe termen mediu şi lung” este clar ca nu inseamna decat o integrare a tuturor intr-o noua lege a pensiilor militare. Candva!
    Parcă Rousseau scria in Contractul social “… închei cu tine o convenție, toată în dauna ta şi numai în folosul meu, pe care o voi respecta cât voi vrea, dar tu va trebui s-o respecţi cât mi-o plăcea.”
    Nu credeți că se intâmplă ceva similar?
    PAI SI MARIONETA DE BOC A AFIRMAT RASPICAT CA IN PRIMELE 5 MINUTE DE GUVERNARE PDL, VA APLICA LEGEA DE SALARIZARE A CADRELOR DIDACTICE , IAR DUPA CE A LUAT STAPINIREA A UITAT DE TOT DE LEGE SI DE PROMISIUNEA RESPECTARII SI APLICARII EI ASA CUM A PROCEDAT SI PREMIERUL BASIST PONTA CU NEDREPTATEA APLICATA MILITARILOR , PE CARE O VA REPARA CAND VA FI IN GUVERNAREA DE APOI , CA IN ACEASTA PAMINTEANA SE DOVEDESTE UN DUSMAN INRAIT AL RESPECTARII SI APLICARII LEGILOR ORGANICE ALE ARMATEI CARE TREBUIAU EMISE CU ACORDUL CSAT, DAR CE MAI CONTEAZA IN COLONIA ROMANIA ??? UNDE NIMIC NU SE RESPECTA , NICI TU CONSTITUTIE , NIMIC , NIMIC DECAT OBEDIENTA SI PUPINCURISMUL DESANTAT .

    RăspundețiȘtergere
  16. Corect! Deci am fost “sacrificati” si de Ponta, iar “soluţie echitabilă pe termen mediu şi lung” este clar ca nu inseamna decat o integrare a tuturor intr-o noua lege a pensiilor militare. Candva!
    Parcă Rousseau scria in Contractul social “… închei cu tine o convenție, toată în dauna ta şi numai în folosul meu, pe care o voi respecta cât voi vrea, dar tu va trebui s-o respecţi cât mi-o plăcea.”
    Nu credeți că se intâmplă ceva similar?
    PAI SI MARIONETA DE BOC A AFIRMAT RASPICAT CA IN PRIMELE 5 MINUTE DE GUVERNARE PDL, VA APLICA LEGEA DE SALARIZARE A CADRELOR DIDACTICE , IAR DUPA CE A LUAT STAPINIREA A UITAT DE TOT DE LEGE SI DE PROMISIUNEA RESPECTARII SI APLICARII EI ASA CUM A PROCEDAT SI PREMIERUL BASIST PONTA CU NEDREPTATEA APLICATA MILITARILOR , PE CARE O VA REPARA CAND VA FI IN GUVERNAREA DE APOI , CA IN ACEASTA PAMINTEANA SE DOVEDESTE UN DUSMAN INRAIT AL RESPECTARII SI APLICARII LEGILOR ORGANICE ALE ARMATEI CARE TREBUIAU EMISE CU ACORDUL CSAT, DAR CE MAI CONTEAZA IN COLONIA ROMANIA ??? UNDE NIMIC NU SE RESPECTA , NICI TU CONSTITUTIE , NIMIC , NIMIC DECAT OBEDIENTA SI PUPINCURISMUL DESANTAT .
    DORMI ROMANE, DORMI IN PACE, ROMANIA PRAF SE FACE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. ponta esti mai mare nemernic decat nasul oprea .esti un CACAT

    RăspundețiȘtergere
  18. Nu credeam ca am sa ajung sa dispretuiesc pe cineva mai mult decat pe basescu. ponta m-a facut deja sa-l dispretuiesc mai mult decat pe basescu. Cineva din Tg Jiu, care cunostea mediul politic local, m-a avertizat in legatura cu ponta, mi-a spus ca ar fi mai josnic decat basescu. I-am raspuns ca atunci cand vine vorba de josnicie, basescu este ca viteza luminii, pur si simplu nu poate fi depasit. M-am inselat. M-am inselat si cand i-am consideram retardati pe cei din Piata Universitatii care aveau pancarte pe care scria: pdl = usl = aceeasi mizerie. Se pare ca eu am fost cel retardat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ca recunosti ca ai fost un papagal ! Ceea ce e bine ese ca premierul a spus ca va rezolva problema pensiilor scazute pe termen mediu ceea ce este totusi ceva.

      Ștergere
  19. In tot tumultul contrazicerilor si tachinarilor mai mult sau mai putin anonime, va postez versurile unei melodii care ar trebui sa dea mult de gandit celor care vor, intr-adevar, binele acestei tari oropsite.
    Cu toata stima.

    MIERCURI, 27 FEBRUARIE 2013

    Fara cuvinte
    Zguduitoare sau nu, am gasit niste versuri pe care le postez mai jos, prin copy-paste. Cu o singura subliniere, la finalul lor.
    Pentru mine sunt mai relevante decat o mie de postari pro sau contra situatiei cu care ne confruntam. Pentru ca m-au lasat ... fara cuvinte.

    Nimic sfânt nu mai rămâne-ncet-n faptă sau gând, // Animale cu două picioare merg pe Pământ,
    Sângele se face apă, rude-si schimbă fata, // Esti rănit de oameni pentru care ti-ai da viata…
    Când răul intră-n casa ta // Si-ti execută cu ură familia…
    Fenomene, reactii, gesturi extreme, // Sentimente tâmpite, alcool, ceva lovele…
    Si cred în Dumnezeu si am păcatele mele, // Îti spun nu-ntelege aiurea, n-am venit s-o dau în stele,

    Nu caut mântuire, nu mă schimb, nu sunt un sfânt // Si văd lucruri care pe oricare lasă mut…
    Cum îsi omoară găinarii copiii… Fără cuvinte! ... // E putin spus te sperii s-auzi ce au în minte…
    Întreabă o mamă fără copil ce simte, // Vezi ce-o să răspundă si găseste tu cuvinte! ...

    Refren
    Oh… Nu stiu unde-o s-ajungem, ce-o să se-ntâmple cu // Noi… Parcă suntem tot timpul într-un război între Noi… Nu există cuvinte să ne trezească si // Noi nu vedem că sunt rele mai multe ca bune în Noi…


    E prea multă otravă-n suflet, // Nici nu mai gândi, e dincolo de cuget,
    Ies vampirii la lumină, e durere, // Sentimentele-s călcate în picioare la vedere…
    Părintii fac copii, ii abandonează, // Copiii îsi urăsc părintii si-i asasinează,
    Nu e credintă, nu e onoare, // Bunătatea si respectu’ nu mai au nicio valoare…
    Oameni care calcă pe cadavre pentru bani, // Nici nu stii ce să mai faci ca să nu-ti mai faci dusmani…
    E paranoia, fugi, c-o să te ajungă // Si-o să crezi că până si fratele tău e gata să te vândă…
    Vrei să urli, urli înăuntru, // Tăcerea ta poate zgudui Pământu’…
    Ai grijă de familie si tine minte… // Caracteru’ omenesc te lasă des fără
    cuvinte…


    Ard îngerii-n spitale, // Dracii dansează-n catedrale,
    Viata se ia pe datorie, // Apar ziduri, bariere-ntre bogati si sărăcie…
    Minciuna e banalitate, // Lăcomia-i calitate,
    Moartea se jeleste-n tabloide, // Lupii nu mai ies în haite, se adună în partide…
    Unii vând copii cu zambetu’ pe fată // In timp ce altii-si vând rinichii ca să le ofere o sansă
    Că sunt tentatii chiar la fiecare pas, // Violenta face victime la fiecare ceas…
    Pe stradă e care pe care, // Se omoară între ei si pentru locu’ de parcare…
    N-am alte cuvinte să descrie agonia… // Poate unu’ singur… România…


    RăspundețiȘtergere
  20. 2 probleme constatam astazi : 1. Sindicalsitii de la Botosani trambiteaza un rasunator succes in justitie .Citind ceea ce ei au scris rezulta foarte clar ca justitia a respins capatul de cerere cu pastrarea cuantumului cel mai avantajos(uneori excesiv de avantajos).Si atunci, unde e mareata victorie ?
    2. ANCMMR prezinta un comunicat clar din care rezulta ca sefii sindicatului si un mare admirator al dogharienilor lupta pentru pensioara lor, prin orice mijloace, cu orice pret , fiind in stare de orice pentru a determina scaderea pensiilor cadrelor care au slujit zeci de ani sub drapel. In acest sens umbla numai cu minciuni, dezinformari , gogosi etc
    Rusine !

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu vreti sa vedeti si ce au de spus membrii de sindicat in legatura cu articolele voastre postate pe situl SCMD. Vad ca a aparut ANCMMR ,care nu stiim pentru ce drepturi lupta ,dar vad ca il pupa undeva pe izmenarul oprea si arata cit bine a facut el pensionarilor militarii. Asa ca va rugam ca in comunicatele ce le postati pe situl SCMD lasati si loc de comentarii din partea membrilor de sindicat , sa ne dam si noi cu parerea ca poate si parerea noastra conteaza .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fostul min al ap a luptat pentru drepturile militarilor rezervisti, orice s-ar spune. Ca nu a putut sa-i multumeasca pe tori, asa e tot timpul, nu ai cum sa-i multumesti pe toti. Ganditi-va ce pensii aveau in prin 2003-2004 unii pensionati inainte de 2001 fata de cei pensionati prin 2002-2003 .Ganditi-va ce pensii aveau unii smecheri in dec 2010 (peste 10000 lei) fata de majoritatea rezervistilor. De aceea, sa arunci cu astfel de afirmatii-gen ...au fost fraudate zeci de mii de pensii....este un act murdar. Asa cum a spus foarte bine si premierul, daca au fost greseli sau fraude, acestea vor fi tratate punctual si vor fi inlaturate si tot asa s-a exprimat si actualul min al apararii. Dar sa arunci cu vorbe ca zeci de mii de pensii sunt frauduloase este o enormitate pe care numai niste dezinformatori o pot face. De altfel, cand au aparut primele tabele cu pensiile recalculate si crescute , multe dintre ele, politrucul sef s-a si grabit sa scrie .....banii luati in plus, puneti-i deoparte caci vor trebui inapoiati.Asata pentru ca politrucul sef nu a avut castig de cauza sa-si pastreze pensia sa din dec 2010 si atunci a aplicat, asa dupa cum face sia cum lozinca : ...dupa noi potopul.....

      Ștergere
  22. Sincer nu cunosc citii dintre noi au avut pensie de 10000 lei .si daca au fost probabil acestia au fost putinii si nu stiu care categorie de militari au avut aceasta pensie .Dar nu mi se pare corect ca in urma revizuiri recalculari situatia sa se schinbe voi sa avetii pensii foarte mari iar noi iesiti dupa 2007 cu vechime completa din ce aveam sa ni se taie in urma recalculari.Hai sa fim seriosi chiar nu va da de gindit diferenta de sume rezultata in urma recalcularii intre voi si noi care este de citeva mii de ron. ca banuiesc ca nu sinteti veterani de razboi . Daca la voi sa indreptat o eroare ,de ce sa nu se indrepte si la noi ,ca poate am slujit aceasi armata dar cu contributii diferite .Eu zic sa nu va bucuratii asa de mult pentru aceasta diferenta pe care o luati in plus fata de noi ,ca sar putea sa fie prin frauda sau mismasuri facute de unii dintre voi ca sa dea bine izmenarul Oprea cind aparea la televizor .Cred ca nicaieri in lume un un ofiter nu are pensie mai mica sau egala cu un subofiter ,cum nici in viata civila un inginer nu are aceeasi pensie cu un muncitor chiar daca muncitorul este erou al muncii socialiste .Numai la noi este acest fenomen vorbesc concret de cazul meu cu 35 ani vechime ,si am aceeasi pensie cit un subofiter in urma recalculari.,asta nu va da de gindit ca sa intinplat ceva undeva .Eu va doresc viata lunga la toti cu pensia marita , dar poate mai reflectati .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am iesit la pensie in 2001 si inainte de 2011 am avut 1800 de rom;acum am 1535 ron brut; ce parere aveti cand am si rata la banca de 310 euro?

      Ștergere
  23. 1800 de rom(i) pe mosie esti BOIER nene,atentie ca vine ITMul in control

    RăspundețiȘtergere
  24. Ia citeste matale Constitutia Romaniei la art.137(2).
    Ca fost militar, nu lautar, care cunoaste si respecta legile Romaniei!

    RăspundețiȘtergere